foto stiluri de parenting

Copilul: Vreau in tabara. Tatal: De acord. Mama: Nu, nu prea stam bine cu banii luna aceasta ( in spate stand frica de a-si lasa copilul singur). Copilul: Dar si X mai merge. Tatal: Lasa-l. Trebuie sa il facem barbat, sa invete sa se descurce si singur. Mama, mimand un fals acord: Cum vreti voi…

Se intampla, nu arareori, ca mamele sa se planga de tati ca vad altcumva parintitul. Cum si tatii se pot plange de mame, cum si parintii se plang de bunici ca o simpla vizita le da peste cap “regulile casei”, cum si copiii se plang de…

Diferiti, dar impreuna

In primul rand, as vrea sa subliniez faptul ca suntem diferiti, unici. E un truism, nu mai avem ce demonstra, dar parca nu ne vine intotdeauna sa aceptam asta.

1. Niciun parinte nu se naste cu un manual( sau cu acelasi manual) si, daca a urmat o metoda (sau un model) de parintit, aceea este din start diferita de a partenerului.  Mama provine dintr-o familie in care a avut un anume tip de model, iar tatal, dintr-o alta…”background-ul” personal e atat de diferit si marcat de atat de multe variabile, incat e imposibil sa fim la fel. Asadar, fiecare va pune in relatia cu copilul altceva: propria viziune despre “cum e sa fii un parinte bun”, dorinte, asteptari, nevoi personale.

2.Fiecare isi are propriul rol, luat mai mult sau mai putin inconstient, si in care sta pentru o perioada mai lunga sau mai scurta. De exemplu,  mama este cea care aplica “legea” sau, invers, tatal este cel care se vrea in permanenta un perpetuu “Mos Craciun”. Sau, mama este cea care controleaza temele, asadar are o privire de ansamblu asupra a ceea ce se intampla la scoala, iar tatal este cel care il insoteste la petreceri, il vede cum interactioneaza cu copiii in alt context.

3.E o realitate ca nasterea copilului nu inseamna si intrarea automata a noastra in rolurile de parinti. Nu devenim, peste noapte, parinti, decat in certificatul de nastere al copilului. In rest, fiecare in ritmul propriu, invata, afla cum e sa fii mama sau tata. E vorba de un proces de invatare.

4.O femeie se va raporta intotdeauna altfel la un copil si la educatie decat un barbat. Da, femeile sunt de pe Venus si barbatii, de pe Marte.

De la diferente la lupta pentru putere

Nu vreau sa iau in discutie acum avantajele si dezavantajele stilurilor de parintit in sine- eu una personal am grija la generalizari de genul acesta si nu le iau ca un “diagnostic”, ci mai degraba, ca o invitatie la o discutie pe caz particular.

Asupra a ceea ce vreau sa ma opresc- si e o realitate- e ca aceste diferente dintre noi pot duce la lupte pentru putere. Cateodata, in spatele acestor lupte, stau problemele de cuplu, problemele dintre sot si sotie, dar in alte cazuri, pur si simplu, parintii vad in mod diferit modul in care “trebuie” crescut un copil si tin la respectarea acestui model, fara a-l pune in paranteza…ce crede celalalt partener, este bine sau nu pentru copil. Are o “reteta” si merge cu ea “pana in panzele albe”.

De ce  cateodata, diferentele sunt bune, iar alteori, creeaza probleme?

In mare spus, diferentele creeaza probleme atunci cand se transforma intr-o lupta pentru putere: cine are dreptate, cine stie mai bine, cine face mai bine, cine e mai bun, pe cine iubeste copilul mai mult samd.

Este vorba de gestionarea unui conflict. Iar cand spun conflict nu trebuie sa ne gandim la unul de o mare anvergura. Un conflict poate sa fie si “mergem la bunici sau nu mergem”- in conditiile in care unul dintre cei doi nu vrea. Conflictul e atunci cand unul vrea ceva, iar celalalt, altceva…

Ce stil de parintit e mai bun?

In carti, reviste sau alte articole vom gasi diferite criterii care ne pot spune, in mare, cum ne situam in relatia cu copilul. Am putea generaliza si sa spunem: Maria este mai indulgenta, Marius mai autoritar, Ana este mai protectoare iar Cosmin, mai indiferent…

Precum am mai spus, in articolul de fata cel putin, nu ma voi opri asupra acestor feluri de a fi in relatie , ci asupra consecintelor pe care stilurile diferite le au in dinamica familiei: de fapt, intre cei trei “actori”, mesajele sunt bruiate, comunicarea, sincopata. Si despre aceste neajunsuri as vrea sa povestesc.

Cand stilurile parentale duc la lupta pentru putere…

1.Copilul nu mai are zone de siguranta. Nu mai stie ce e alb si ce e negru, daca primeste mesaje diferite. Tatal, democratic: lasa ca nu pateste nimic daca alearga si transpira. Mama, protectoare, “ti-am spus sa nu mai alergi, uite cat esti de transpirat, iar ai sa te racesti!”.

2.Intre parteneri apar divergente. Chiar daca mesajele sunt transmise catre copil, partenerul poate sa resimta mesajul ca pe ceva ce ii submineaza competenta de “parinte bun”. In spate,rezoneaza in el: “Mda, parerea mea nu conteaza”. Sau, “Sunt ingrijorata si tu nu vezi asta, nu recunosti nevoia mea mea de a-l proteja”. Relatia dintre mama si tata se transforma in una de lupta pentru putere, care poate reverbera nu numai in relatia dintre ei ca parinti, tata- copil, mama-copil, ci si in relatia dintre ei ca soti. Sotul si sotia- care pana nu erau parinti- nu aveau divergente majore- pot fi provocati  acum de aceasta nevoie de punere in acord.

3. Copilul ajunge “caraus” al mesajelor toxice dintre cei doi adulti, mai ales cand acestia ajung sa comunice PRIN copil. “Du-te si spune-i tatalui tau ca eu am zis ca facem cum vreau eu.”

Cum as gestiona aceste diferente

Stiluri diferite de parintit vor exista si e firesc, noi suntem diferiti. Eu una nu as discuta de schimbarea noastra sau a partenerilor decat in masura in care stilul de parintit e intr-adevar destructiv pentru copil, ci as discuta mai degraba despre cum putem gestiona aceste diferente si mai ales conflictele care apar de la aceste viziuni diferite.

-As incepe de la a accepta ca e o realitate ca celalalt vede lucrurile in mod diferit. E de-a dreptul un truism. Nici nu mai trebuie verificat. De aceea am si inceput articolul asa prin a specifica faptul ca suntem unici in felul nostru de a fi parinti.

-M-as asigura daca e sau nu o lupta pentru putere. Vrem sa dovedim ceva? Peste acest punct nu as sari. Aici e “calcaiul lui Ahile”, zona de vulnerabilitate.

-As incerca sa vad, in cazul unui conflict, cum il gestionez. Aici ( intr-un alt articol) am prezentat cateva abordari ale conflictului si s-ar putea sa te regasesti intr-una dintre situatii. Cooperezi, eviti, esti agresiv, faci compromisuri, accepti sau chiar initiezi conflicte?

-As incerca sa vad cum pot cultiva aceasta diferenta. Bogatia lucrului in echipa nu sta doar in punerea de acord, ci in punctele de vedere diferite. Cand facem brainstorming o facem pentru a primi informatii diferite, nu pentru a fi aprobati. Brainstorming-ul presupune insa stabilirea unui acord, a unei conventii- stim ca suntem diferiti, de aceea si facem aceasta sesiune, dam frau liber solutiilor, iar la final, o alegem pe cea potrivita

-Nu as discuta PRIN copil. Da, copilul poate sa vada- si e de preferat sa i se spuna clar ca sunt puncte de vedere diferite. Copilului poate sa i se spuna : “Eu asa vad  lucrurile, iar tatal tau are alta parere. Am convenit ca in situatia asta sa procedam asa.” In acest fel, copilul vede ca e absolut normal sa ai o parere diferita. “E adevarat ca nu sunt de acord cu ceea ce spune tatal tau despre plecarea in tabara, dar cred ca vom putea ajunge la un consens.

-M-as asigura ca nu m-as plia pe raspunsul/ solutia/ varianta partenerului, doar pentru a ocoli conflictul. Desi nu sunt de acord cu tine, mimez acordul. In acest fel,  partenerul nu iti stie punctul de vedere, iar tu ramai cu frustrarea de a nu fi ascultat, inteles, respectat.

Si cu partenerul ce facem daca nu ne asculta?

Cu el, nu cred ca prea multe… Revin iar si iar la credinta mea ( luati-o cum doriti) ca nu putem FACE ceva CU celalalt. Se schimba doar daca doreste el. Asta nu inseamna insa ca nu pot sa fac ceva.

Pot sa ii comunic la persoana intai cum vad eu lucrurile- de preferat pe un ton neutru, nu la nervi, vorbind despre mine si nu despre celalalt: Imi place cand ai tinut cont si de parerea mea… Mi-a picat tare bine ca nu m-ai mai contrazis de fata cu copilul. Cred ca m-as simti mai bine daca data viitoare am stabili dinainte daca ii mai luam inca o jucarie. M-am simtit foarte frustrata cand ai acceptat sa ramana la colegul lui peste noapte si pe mine nu m-ai intrebat nimic…

Da, e despre a vorbi despre noi, despre emotii. E usor? Nu intotdeauna.

Dar eu zic ca merita sa incercati. Voi ce ziceti?

 

Comentarii