foto relax pagina

Chiar de la primul curs de formare in coaching, am luat in discutie cu trainerul in ce masura tehnica de coaching are o importanta in a ajuta clientul sa ajunga cat mai usor la rezultate. In dorinta mea de a fi de valoare, credeam ca cel mai important era ca eu insami sa fiu pregatita in a-mi insoti/ “antrena” clientul. Raspunsul- surprinzator atunci- de la sine inteles acum, a fost: aproape jumatate conteaza MOTIVATIA.  Motivatia clientului. Da, si tehnica este importanta, dar fara motivatie, ii pot iesi in cale 101 de “ajutoare”…fara niciun folos insa.

 Faptul ca vine la un coach sau isi exprima nevoia de a-si rezolva o problema nu inseamna ca si o rezolva sau- oricat de ciudat si contradictoriu ar suna- ca vrea sa o rezolve. In Atentie, coach la dieta! am expus deja o experienta personala in care, conform modelului Prochaska si DiClemente, puteti sa verificati in povestea voastra personala cam in ce stadiu al schimbarii va aflati si cat de motivati sunteti sa faceti ceva anume. Adica, altceva. Adica, sa schimbati, sa va schimbati.

Eu, personal, cred ca daca ne-am pune de la bun inceput aceasta intrebare, coborand cu privirea asupra noastra sau asupra celui care ne solicita ajutorul, lucrurile ar fi mai simple, mai eficiente si mai fair play.

Cu cartile pe masa.

Vreti sa va faceti bine? Chiar vreti?

Imaginati-va ca la doctor, poate chiar din usa, sunteti intampinat cu urmatoarea  intrebare: Vreti sa va faceti bine?  Aparent ar fi cea mai stupida intrebare. De aceea am venit aici, sa ma fac bine!

Oare?!

Hai sa luam un exemplu, un “pacient”/ client ( si am sa va rog sa puneti in locul acestuia pe cine vreti, cu ce problema vreti, e doar un exemplu pentru a ma face mai usor inteleasa): X se prezinta la cabinet cu hipertensiune. Cardiologul, conform protocolului, il trece print pot felul de investigatii si ii prescrie pe langa pilulele zilnice un tratament  a la longue: sa renunte la fumat, sa nu mai consume mancaruri grase, sa slabeasca – macar cateva kilograme, sa nu se mai enerveze, sa faca miscare, sa… Din cateva fraze, cu cea mai buna intentie, medicul ii cere sa fie…altcineva. Ca de nu, il paste un accident cerebral, un infarct…

Ce se intampla aici?

Pentru unii, aceasta amenintare- ca nu e de glumit cu o hipertensiune- poate sa fie o criza care sa ii determine sa faca aceste schimbari majore. Sunt foarte motivati. Altii insa, testeaza o perioada “hap-urile”, chiar si schimbarea stilului de viata, pentru a reveni mai apoi de unde au plecat. Mai cauta eventual alt doctor, ca poate primul, sau al doilea, sau al treilea au gresit, si poate o fi vreo reteta magica in care ei nu au mare lucru de facut.

Responsabilitatea de a ne face bine ne apartine.

Mai in gluma, mai in serios, usor ironic poate, dar cu ingrijorare in spate, doua aspecte am prins aici: cel ce e menit sa te ajute- orice nume o fi purtand la un moment dat in experienta noastra de viata- poate sa faca atat cat poate. Nu in locul nostru. Responsabilitatea de a ne face bine ne apartine.

Nu spun sa nu schimbam medicul, daca simtim ca nu e ok, ca vrem si o alta parere. Ba da. Eu una personal sunt pentru a verifica informatia din doua surse, daca exista dubii. Ceea ce vreau sa spun e ca tine de noi. Problema e a noastra. In “ograda” noastra. Noi suntem responsabili pentru ca am ajuns la aceasta hipertensiune ( kilograme in plus, hrana si stil de viata necorespunzator, fumat excesiv etc). Da, exista factori ereditari, predispozitii pe care le avem in noi si pe care nu le putem inlatura…Nu intru insa in detalii medicale “pe bune” pentru ca nu acesta e rostul articolului de fata. Hipertensivul e doar de exemplu.

Se poate ca motivatia sa fie zero?

De obicei, in coaching scalam. Adica? Adica verificam pe o scara- de la 1 la 10 de obicei- unde se situeaza clientul raportat la ceva anume. De exemplu, Pe o scara de la 1 la 10, cat de tare te deranjeaza aceasta problema? Sau, Cat de pregatit esti sa  renunti la fumat? Sau, Cat de motivat esti sa si faci ceva in sensul acesta? s.a.m.d.

Motivatia e zero cand clientul nu realizeaza ca are o problema.

Hai sa revenim la Hipertensivul nostru. Desi realizeaza, stie ca s-ar putea ca fumatul si greutatea in plus “sa dauneze grav sanatatii”, nu face absolut nimic pentru a schimba ceva. Aici motivatia e ca inexistenta. Totusi, chiar si aici trebuie sa verificam. S-ar putea ca atat la nivel declarativ, cat si faptele in sine ( adica non-actiunea) sa arate negru pe alb ca motivatie nu e. De verificat insa, pentru ca s-ar putea ca altadata sa fi vrut sau chiar incercat sa mai schimbe ceva: de exemplu, a incercat sa reduca sarea din alimentatie, sau incearca deja sa reduca numarul de tigari, sau…

Eu  as saluta toti acesti pasi abia vizibili, dar existenti. Vorba aceea “Pic cu pic se face mare” nu e inventata de ieri.

Un “arac” pentru schimbare

De asemenea, mai sunt unii care, la nivel la nivel declarativ, ar putea sa mute muntii. Da, voi face, da, voi drege. Motivatia pare la cote inalte. Dar, cand e de trecut la fapte, se impotmolesc. Si renunta. In aceasta situatie, in care isi doresc schimbarea, chiar actioneaza, acesti oameni au nevoie de sustinere. De un “arac” pe care sa se sustina pana la un punct. ( nu pana la capat, ca asta deja e dependenta- voi reveni insa altadata asupra acestui aspect). De exemplu, sa il “consultam” iar pe hipertensivul nostru, faptul ca doctorul ii spune sa vina periodic la control poate sa fie pentru el un motiv suficient de puternic  care sa il ajute sa implementeze si sa mentina schimbarea.

Motivatia e in noi, asta nu inseamna insa ca nu avem nevoie de sustinere. Si uite asa, de aceea s-a inventat coaching-ul :)))).

Pe final de articol, tin sa ii multumesc Hipertensivului ca s-a lasat consultat public.

Iar de vreti sa  impartasiti si voi din povestea voastra, jos la comentarii, o puteti face, pentru ca, nu intamplator, povestea voastra s-ar putea sa fie de ajutor altor “hipertensivi”. Iar pentru a fi mai specifica,  doua intrebari v-as lansa:

1.Pe voi ce va motiveaza sa treceti la actiune?

2.Cum va dati seama cat de motivati  sunteti sa faceti ceva anume?

Motivatie cat incape va doresc,

Laura

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii