bicicleta

 

 Cand am fost mica mi-am dorit tare mult o bicicleta. Pegas. Rosie. Mergeam pe Tohan-ul tatalui meu si, imi aduc aminte si acum, cat de greu ma urcam pe saua prea inalta, de nu ajungeam cu picioarele jos, si ma opream in santuri si garduri. Declarat- nu foarte insistent- si in secret ( brodand o adevarata poveste in imaginatia mea de copil)  jinduiam la un Pegas. Mi se parea ca un Pegas ar fi raspunsul la toate frustrarile materiale ale copilariei mele.

Mai imi oblojeam dorul si dorinta dand o tura prin cartier cu bicicleta unei vecine, un pic mai mica decat mine. O invidiam in secret pentru acest vehicul “inaripat”. Pana intr-o zi, cand am aflat povestea Pegasului ei. Intr-un acces de gelozie, la o bauta mica, tatal o snopise pe mama in bataie, de fata cu copilul.

A doua zi i-au cumparat tacerea cu o…bicicleta.

Nu am inteles atunci prea multe cu mintea mea de copil, dar am inteles si am vazut altcumva tacerile ei, nu neaparat tristetea- caci nu era un copil trist. Nu pot spune ca nu mi-am mai dorit bicicleta din acel moment, dar am invatat sa apreciez mai bine Tohanul masiv pe care il puteam lua oricand din curte: dintr-o curte in care nu se dadeau la schimb biciclete pe tacere si in care NU-ul era nu, cu toate lacrimile mele de crocodil si puber neinteles.

Care sunt dorintele si care sunt nevoile copilului?

 “Hranim” copilul cu jucarii fel de fel, cursuri, petreceri, dulciuri, fast-food. E in regula- nu am nicio problema cu asta- sunt un consumator de nadejde (nu cea mai cea, dar puzderia de haine si jucarii din casa confirma asta despre mine).

Am insa o problema- probabil de la Pegas mi se trage- cand vad dorinte date la troc pe nevoi:

nevoia copilului de A FI impreuna cu parintele,

nevoia de a nu fi tinut in lesa controlului cu orice chip,

nevoia de a spune NU atunci cand integritatea lui fizica si emotionala o cer,

nevoia de a descoperi cine este el si nu de a fi “caraus” pentru dorintele sau nevoile neimplinite ale parintelui,

nevoia de a experimenta greseala, fara penalizari…

 Cand cumparam, ce cumparam?

Linistea, dorinta noastra si nu a lui, absenta din viata copilului, neatentia noastra asupra lui, neascultarea si totodata neintelegerea lui, controlul, abuzul fizic sau emotional, imaginea de parinte bun, de parinte DA…?

Sunt intrebari grele si ma simt trista dintr-o data, pentru toti copiii cu…bicicleta in loc de atentie, prezenta, iubire.

Pare filozofie goala, neprinsa in spite, claxoane, dinam-uri, cotiere si casti “next generation”, dar simt nevoia unei restituiri, macar simbolice, acum, dupa aproape 30 de ani…Si, desi nu pare povestea mea, e si a mea atata timp cat a atins ceva in mine si ma intalnesc zilnic cu astfel de copii si, mai ales, cand imi pun aceste intrebari si mie insami, acum parinte, care poate alege intre un Pegas si iubire.

Dau inapoi Pegas-ul pentru a spune si a asculta…Va iubesc!

Cu mare drag,

Laura

 

 

 

 

Comentarii