povestea sosetelor vorbitoare

Out of the box, out of the socks

Au fost o data ca niciodata mai multe sosete vorbitoare. Si, intamplator sau nu- asta ele trebuie sa isi raspunda- s-au intalnit intr-o seara la un atelier de poveste. Da, chiar intr-un oras, in care credem ( doar credem) ca oamenii nu mai stiu spune si asculta povesti. Dar…

Ce am vazut, auzit, simtit…

Daca te-ai fi uitat, de afara, pe geam, ai fi vazut un grup vesel de adulti si copii, asezati in jurul unei mese pline ochi cu tot felul de materiale si unelte de lucru: sosete fel de fel, melana pufoasa, ace, papiote vesele, ochisori din plastic, bete din lemn, nasturei colorati, creioane, foi de hartie…

Daca ai fi tras si cu urechea, pe fundalul sonor al unui CD cu muzica de Mozart, ai fi auzit mirari, exclamari, hohote de ras, intrebari si raspunsuri.

Iar de ai fi intrat, pret de 3 ore, si in…sosete, ai fi experimentat muuulte stari, emotii, sentimente: de la placerea intalnirii cu un altul, neincrederea ca va iesi proiectul, energia creativitatii, surpriza intalnirii cu vocile interioare care conditioneaza, mirarea ca, uau, iese treaba, increderea in sine, placerea reusitei.

Doar experimentand invatam…

Bun, mai exact ce am facut?! (Cu voia voastra, nu voi descrie tot “desfasuratorul” atelierului, pentru ca imi doresc sa pastrez “misterul” pentru alte viitoare ateliere).

In primul rand, am plecat de la o provocare: fiecare trebuia sa confectioneze ceva din ce materie prima avea la dispozitie, plecand insa, ( musai) de la o soseta.

Primele replici au fost: oare ce sa fac, nu am mai cusut de ani de zile, cum sa fac?

O noutate atat pentru mine, care am…experimentat pentru prima data aceasta “poveste”, cat si pentru participanti, a fost sa fac o combinatie intre Strategia Disney din Programarea Neuro-Lingvistica (NLP), coaching si…sosete.

Asadar, plecand de la pretextul- unul creativ si provocator- al confectionarii unor “motonache” din sosete, am facilitat o intalnire cu diferite…personaje, sau ipostaze, sau roluri, sau …sosete. Ziceti-le cum vreti.

Un pic de teorie NLP-ista

Intr-o echipa intram in mai multe roluri. Robert Dilts, unul dintre cei mai cunoscuti traineri NLP, plecand de la modelul de lucru al celebrului Walt Disney, a conturat 3 ipostaze: Visatorul, Realizatorul (sau Realistul) si Criticul.

Esti un Visator (in cel mai bun sens al cuvantului), ai idei multe, esti vizionar, creativ? Sau, din anumite motive, ceva te constringe sa nu dai drumul potentialului din tine?…Simti ca poti mai mult, dar ceva iti sopteste ca nu esti creativ.

Aici m-am folosit de sistemul vizual de reprezentare al fiecaruia. Faptul ca pe masa de lucru exista deja materia prima i-a ajutat pe “visatori” sa isi ia rolul in serios, sa vada mai usor obiectivul la care vor/ trebuie sa ajunga,  sa contureze mai usor ce va iesi in final.

Dar Realizatorul tau cum e? Face treaba? Gandeste constructiv, pune tara la cale, organizeaza sau…sta la umbra Visatorului, la stadiu de idei marete, fara a le pune in aplicare sau fara a le finaliza?

In acest caz, sistemul kinestezic a fost cel care i-a ajutat cel mai mult pe “realizatori”.  Au avut materia prima, au luat contact cu ea, au mesterit. Au experimentat, nu numai ca si-au imaginat cum ar putea face, au dus pana la capat o idee.

Si, nu in ultimul rand, Criticul ti-e pe aproape? Este un bun supervisor? E obiectiv sau carcotas din fire?

El este cel care poate sa fie un fel de porte –parole al vocilor noastre interioare. El ne poate spune unde gresim, cum sa reparam, daca trebuie sa imbunatatim ceva, dar, atentie, tot el ne poate sabota, ne poate reaminti de voci din copilarie  (de exemplu, ca nu suntem in stare sa facem ceva, ca nimic nu va iesi din noi, ca nu suntem buni decat sa facem prostioare samd. )

De la o idee la practica, de la sosete la personaje

Fluturoiu, Omidee, Contele Catula, Ciupercuta Merlin, Spyro, Pas-Pas, Luminel, Buhi cea vesela…sunt personaje nou-noute. Nu ati mai auzit de ele. Chiar si mesterii lor s-au mirat sa le descopere si, mai ales, sa le asculte. Si cu siguranta, de acum in colo, se vor uita la “sosete” cu un pic mai multa atentie si consideratie. Nu se stie cand vor sa le spuna ceva, care chiar le-ar fi de folos! 🙂

Recapitulare si feedback

Am umplut sosete cu melana si ganduri.
Le-am pus ochi din nasturi si cuvinte.
Le-am decorat cu panglicute si creativitate.

Socializat? Bifat! Out of the box? Bifat! Creat si recreat? Bifat! “Updatat” la noutati despre sine? Bifat!

Feedback-urile au fost bune ( asa, ca sa ma laud), dar faptul ca unul dintre copii m-a intrebat cu inocenta specifica lor, cand va fi urmatorul atelier, a fost pentru mine cea mai mai buna dovada ca sosetele vorbitoare si-au facut treaba. ( Sunt curioasa doar cum vor folosi copiii masinaria inventata de ei- un aspirator de ordonat lucrurile prin casa- daca functioneaza achizitionez si eu unul de la ei :).

Si uita asa, am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea si a sosetelor vorbitoare.

Au consemnat varianta pe scurt,

Laura si Buhi cea vesela

Comentarii