raluca-jacono

Daca ar fi sa ii fac o declaratie de iubire Ralucai ( am si facut-o), i-as spune ca ii iubesc mintea. De fapt, claritatea pe care stie cum sa o predea si altora. Si as mai spune ca ii iubesc si inima, modul in care empatizeaza autentic, la fel de clar, punandu-se in paranteza cand nu mai poate ajunge la celalalt. Stie cine este, ce poate, care e drumul si menirea ei. Nu stiu cand si cum a aparut aceasta claritate in ea, e un dat, a exersat-o, a invatat-o? De aceea o si descos, curioasa…

 Foarte pe scurt, Raluca Jacono traieste in Austria. A plecat din Romania cand avea 17 ani. Revine insa in tara pentru a-i sustine pe parinti si alti profesionisti care lucreaza cu copiii ca si consilier Familylab. Tine workshop-uri, consiliaza, modereaza in social media, scrie articole. Si toate au un numitor comun: copiii.

Nu povesteste insa despre copiii altora, ci mereu, revine ca la o tema de casa, la cele doua fetite ale ei. Intalnirea cu “despre cum e sa fii parinte” s-a intamplat insa inainte de nasterea lor.

Si acum, sa ascultam povestea…

Spunem adesea ca nimic nu e intamplator…la tine cum a fost intamplarea? Cum te-ai intalnit cu Familylab si cu mentorul tau Jesper Juul?

Acum multi ani, inainte de a fi devenit mama. Pe atunci eram activa ca regizor de teatru si asistenta regie in film si cautam mereu inspiratie, eram foarte interesata de psihologia umana. Intr-o seara am avut grija de copiii unei prietene si pe noptiera lor am gasit “Copilul tau este competent” in limba germana a lui Jesper Juul. L-am citit intr-o noapte, a doua zi dimineata am gasit pagina lui oficiala pe net si i-am scris. I-am scris ca m-a inspirat enorm, ca aceasta carte nu este despre copii, ci despre mine ca adult, ca mi-a oferit intr-o noapte de citit mai mult decat mi-ar fi oferit zeci de sedinte de terapie si ca ii multumesc ca mi-a economisit prin cuvintele lui atatia bani si ca as vrea sa fac posibil sa fie tradus si in limba romana. N-as fi asteptat un raspuns, dar a venit instant. Mi-a scris ca, din coincidenta, tocmai se afla in Viena si ca: “Va propun sa ne intalnim, sunt in hotelul X, daca sunteti disponibila”. I-am raspuns ca hotelul respectiv e la doua colturi de strada unde locuiesc eu si ca voi fi acolo in 30 de minute.

Au fost cateva ore cu Juul care mi-au schimbat viziunea despre menirea muncii mele si am hotarat sa muncesc pentru reteaua initiata de el, Familylab. Ceva timp mai tarziu, am facut formarea de trainer, apoi formarea de consilier familial, pe moment sunt inca in formare de terapeut familial si iata-ma acum, cativa ani mai tarziu, facand parte din conducerea Familylab International.

Eu, personal, sunt atenta la aceste sincronicitati si am convingerea ca oamenii si intamplarile apar in viata noastra atunci cand suntem pregatiti. Ai putea spune asta si despre tine? “Era in aer ceva”…ca sa ma exprim metaforic?

Poate ca da, a fost momentul propice pentru mine sa “invat”.  Lucram la teatrul Odeon din Viena la o piesa cu doi indragostiti si actorii nu se puteau suferi intre ei. Mi-am pus toate motoarele de regizoras tanar la incercare, numai autenticitatea mea nu. Aveam o educatie care imi conferea respect, facusem o scoala de teatru faimoasa cu dascali “mari”, simteam insa ca vreau sa imi merit respectul fata de persoana mea, nu fata de o diploma sau fata de numele scolii etc. Simteam ca autoritatea trebuie sa vina dinauntrul meu, nu din afara, nu una formala legata de conformism social, de bani, de diplome etc. In lumea teatrului, ca si in lumea business, ca si in alte lumi, exista anumite reguli de conduita nescrise or, eu nu ma simteam bine, nici cu regulile lor, nici cu mine insami respectandu-le. Eu sunt o persoana imposibila: ascult ce spun autoritatile si apoi fac cum vreau eu. Iar asta e incomod pentru multi. Juul a fost unul dintre primii oameni din viata mea care au salutat felul meu autonom de-a fi, fara sa ma stampileze drept non-conformista. Ci, pur si simplu, sa ma sustina sa fiu EU.

El mi-a aratat ce inseamna acompanierea empatica, ce inseamna sa fiu autentica, ce inseamna sa ma exprim personal, ce inseamna un sentiment bun de sine. Instant, dupa cateva intalniri cu el, m-am simtit un nou om si am stiut ca munca mea e de a creea, insa nu jucandu-ma, de-a face teatru, ci acolo afara, cu oameni in carne si oase si cu dilemele lor reale.

Ce a adus nou in viata ta? Ce s-a schimbat?

Multe si nimic. Nou imi este limbajul pe care il folosesc, mai autentic mai aproape de ceea ce sunt. Am invatat sa vorbesc “din inima” si sa imi folosesc intelepciunea, intelepciune pe care cu totii o avem in noi. Am invatat sa fiu mai congruenta cu ceea ce simt si ceea ce spun. Am invatat sa imi gestionez conflictele interioare si cu cei din jur in mod mai constructiv. Am invatat sa iubesc totul asa cum este nu cum ar trebui sa fie. A fost un drum lung si il continui inca…Dar in fond, nu s-a schimbat nimic.

Cei care ma cunosc din lumea teatrului si a filmului au devenit parinti la randul lor si vin adesea pe scaunul meu de consilier sau la workshopuri. Cel mai minunat compliment al unui coleg din film a fost:  “Nu te-ai schimbat deloc. Te-ai ingrasat, ai devenit dintr-un vulcan o flacara clara, insa nu te-ai schimbat. Tot calda si inteleapta ai ramas”. Cred ca nu m-as fi putut descrie mai bine.

Raluca, daca te-ai uita din afara la tine, ce ai aprecia la tine? Pun aceasta intrebare pentru ca vreau sa aflu care sunt “resursele” de care te-ai folosit in aceasta “crestere” a ta. E unul dintre motivele pentru care iti iau acest interviu.

(Rade) Ma apreciez asa cum sunt, cu irationalitatea mea inclusiv. N-am o reteta secreta, ci ma folosesc de aceleasi resurse pe care le are la indemana fiecare din noi. Imi folosesc experienta de viata si inima in a actiona si a vorbi echidemn. Asta e tot. Singura resursa reala pe care o am la dispozitie si pe care o folosesc din plin e sustinerea continua de la dascalii mei: cu prezenta lor, cu experienta lor si cu felul natural de a-mi fi modele. Dar resursa asta nu tine de una a mea interioara, ci pur si simplu, de norocul de a fi intalnit oameni atat de cu har in mijlocul si cu ajutorul carora am putut creste. Asa functioneaza “invatarea” la orice nivel: fie ca e la scoala fie in viata.

Care sunt provocarile care ti-au iesit in cale? Ai inceput ceva, practic de la zero…

Nu chiar de la zero. In scoala de teatru am facut si pedagogie – abandonasem insa din start ideea de a deveni dascal. Provocarea maxima a fost sa ma gasesc deodata intr-o bransa straina mie, reglementata strict si dominata de cu totul alte profesii: psihologi, terapeuti, asistenti sociali, medici, consilieri etc. Interesant e ca majoritatea colegilor mei ma admira pentru faptul ca nu am dezvoltat “ochelari de cal”, asa cum se intampla adesea pentru cei din bransa. Legat de aceasta provocare a fost si acreditarea mea ca si consilier familial – am luptat mult cu autoritatile austriece pana mi s-au recunoscut cei trei ani petrecuti alaturi de Jesper Juul in formarea de consilier familial. Provocarea continua pentru ca momentan sunt inca in formare la Berlin, la Institutul de Terapie Familiala fondat de Jesper Juul, si voi “lupta” pentru recunoasterea mea ca psihoterapeut familial si in Austria.

 Cand ti-ai dat seama ca poti sa pornesti pe acest drum? Sa spui “Gata, de acum am aceasta competenta, incredere ca pot sa sustin aceste cursuri, ca pot sa ii insotesc pe parinti in nevoile lor”?

Cred ca s-a dezvoltat treptat, dar noaptea aceea, cu “Copilul tau este competent” in mana si intalnirile cu Juul au fost decisive. Cred ca totul a venit treptat, cu cat m-am incumetat la mai multe, cu atat mi s-a cerut sa fac mai mult. E un schimb cu doua sensuri mereu. Cel mai mult m-a ajutat increderea nelimitata pe care Jesper Juul mi-a acordat-o. Mi-a spus de la inceput, cand i-am relatat despre nesiguranta mea de a face fata acestei meserii: “Sunt 100% in spatele tau si te sustin. Daca iti va iesi bine, vom sarbatori impreuna. Daca vei da gres, n-o sa te invinovatesc niciodata.”

Am dat de mai multe ori gres si o voi face din nou, insa o asemenea incredere nu mi-a oferit-o nimeni pana atunci, increderea in resursele mele de om, dincolo de formalitati. Asta m-a motivat enorm! Juul si eu avem ceva impreuna: ne incapatanam sa facem lucrurile in felul nostru autonom.

Ca in orice “poveste”, cand pe drum apar provocari, apar si prietenii, ajutoarele. Esti insotita, primesti, ceri ajutor?

Desigur! Fara ajutor, fara prieteni si fara sustinerea si inspiratia pe care o primesc de la dascalii mei n-as fi aici. In viata mea private, la fel ca si in viata mea profesionala. Am invatat sa cer ajutorul si sa il primesc atunci cand realizez ca nu ma descurc singura. Cand am venit in Romania si am spus ca sunt sub supervizare permanenta, am primit priviri intrebatoare. Pentru mine e un privilegiu, desi oficial nu mai am nevoie de supervizare, insa inauntrul meu vreau sa profit la maxim de experienta, de harul si de ghidarea celor pe care ii consider a fi mai dezvoltati decat mine. Asa functioneaza “invatarea” la orice nivel. Prin exemplul personal al unei persoane apropiate care are experienta de viata si care are harul de a da experienta mai departe.

Cand am dileme acasa, cu partenerul meu sau privitor la copiii mei, merg la Jesper Juul. Nu pentru a fi ascultatoare si a face intocmai ce spune el, ci pentru a ma inspira. Simplul fapt ca stiu ca exista cineva acolo care poate face asta pentru mine ma face sa fiu o partenera si o mama relaxata. Cred ca la fel se intampla si cu parintii care imi cer ajutorul: nu le dau mare lucru, dar ii sustin sa isi descopere in intregime potentialul de parinte. A da mai departe ceea ce primesc la randul meu e un lucru extraordinar pentru mine.

Planuri de viitor? Care e “dorinta inimii tale”? Ti-ai construit sau urmaresti un anume obiectiv?

Am multe proiecte pe care le coordonez atat in Romania, in Austria, cat si la Familylab International –  nu ma plictisesc defel. Pentru viitorul apropiat ma voi reintoarce in Romania in noiembrie cu o noua serie de workshopuri pentru parinti, la Timisoara si Sibiu, imi voi continua workshopurile la Viena si studiile la Berlin. Pentru viitorul mai indepartat imi doresc editarea cartilor lui Jesper Juul si in limba romana, traduse, sunt deja mai multe titluri, imi doresc mai multi traineri Familylab in Romania si imi doresc o vacanta sa pot scrie in liniste cartea despre a fi mama si femeie care va aparea sub egida Familylab. Nu sunt defel modesta cu dorintele mele, as putea continua lista…

Viziunea mea e sa fac viabila si in Romania reteaua Familylab, cu traineri care sa mearga in scoli, in institutii etc.

Nu e destul sa am eu o viziune, ci avem nevoie de invitatii, de institutii si persoane curajoase care sa  puna la dispozitie terenul propice in care sa incolteasca semintele pe care le-am semanat deja.

Pentru ca am in fata politicile educationale EU si cele ale Austriei, stiu ca uneori e imposibil si alteori e tocmai terenul propice pentru a gandi si practica “out of the box”.

Insa ma feresc sa imi construiesc asteptari si obiective concrete ca sa nu fiu dezamagita!

Raluca, inca o data, iti multumesc ca te-am cunoscut!

Cu mare drag, Laura

Mai multe informatii despre Raluca Jacono, aici

 

 

 

 

 

Comentarii