traistuta fermecata

 

Am invatat din manuale ca in corpul meu este fier cat intr-un cui, ca fosforul din varful unui chibrit e indispensabil organismului meu, ca in urmele de creta de pe maini se afla calciu, prezent in dintii si oasele mele, ca sarea din bucatarie imi condimenteaza fluidele corpului…carbon, magneziu, sulf, oxigen, hidrogen, natriu…nu putem exista fara aceste elemente.

Nu imi aduc aminte insa ca, la vreo ora la scoala, cineva sa imi fi spus, negru pe alb, ca sunt facuta din bucurie, creativitate, curaj, imaginatie, veselie, spontaneitate, rabdare, flexibilitate, energie, lumina,… ca aceste resurse ma fac unica, ca unii au mai mult, altii mai putin, ca unele sunt mai prezente, altele mai ascunse in causul temerilor sau al rutinei, dar ca toti le avem, ca le putem scoate la lumina, ca ne putem juca oricand cu ele de dragul jocului sau apela la ele in situatii critice.

Ca am nevoie de curaj pentru a infrunta un diagnostic, ca am nevoie de incredere pentru a trece peste o relatie esuata, ca flexibilitatea imi da solutii, iar rabdarea, prunci cuminti,… imaginatia imi aduce somn lin, creativitatea imi infrumuseteaza casa,… iar veselia, relatia de cuplu.

Sunt care spun ca au pierdut aceste resurse. Si eu le spun ca nu au cum, pentru ca ele sunt deja in noi, acum, mereu la timpul prezent. Da, poate nu sunt pe raftul din fata. Ca la magazin, la indemana am pus altceva, alte nevoi sau frici, temeri, resentimente, tristeti…rutina.

Dar, daca ne dorim, ca in poveste, vin ajutoare inspre noi.

Poate  fi micutul nostru care ne reinvata sa ne copilarim,

poate fi o criza care ne forteaza sa ne (re)descoperim potentialul,

un trainer care ne faciliteaza intalnirea cu aceste resurse,

o carte, un film, o poezie, un cantec,

un partener- un el sau o ea- care stie sa scoata ce e mai bun din noi…

Toate acestea ne pot ajuta sa deschidem “punguta” spre lumea din noi sau dinafara.

“Traistuta” cu resurse e mereu la purtator. Nu putem fi, exista fara ea. Tine insa de noi sa gestionam aceste daruri, e responsabilitatea noastra de a le redescoperi, creste, intretine, aduce in fata. Si putem face asta!

Si abia astept dimineata, cand, dezleg snurul si “cotrobai”…oare azi de ce anume am nevoie?

Si “tusti”, ca prin minune, se iveste ceea ce trebuie sa fie.

La multe Traistute colorate, inflorate, doldora de “daruri”!

Laura

Comentarii