marketing

Scris de Laura Dumbrava

Desi am facut in facultate marketing, nu tin minte sa ne fi vorbit cineva despre demarketing.

Recitindu-l insa pe Philip Kotler, parintele marketingului, realizez mai bine ce s-a intamplat cu unul dintre proiectele mele si ce se intampla cu vanzatorii de servicii sau bunuri care iti iau comanda, iti spun ca te servesc si astepti  adunand frustrarea de-a nu-ti fi oferit produsul la timp sau e de o calitate indoielnica, facut in graba.  Si nu e vorba ca nu sunt seriosi, buni profesionisti ( bun, nu neg ca nu exista si neprofesionisti), ci pur si simplu nu gestioneaza supracererea cu mijloacele de productie, resursa umana de care dispun la momentul respectiv.

Sa va spun acum  din experienta  mea personala de antreprenor si veti intelege mai bine ce este demarketing-ul ( care nu este opusul marketingului) si la ce foloseste el.

In urma cu cativa ani mi-am deschis o firma. Microintreprindere. Cu tot “tacamul”, productie, importuri, dari la stat. Si ca la orice business, mi-am facut si un plan de afaceri, care plan de afaceri spunea ca pot sa fac, adica sa produc de zeci de milioane de lei pe luna. Toate bune si frumoase pana au inceput sa vina comenzi peste comenzi…si nu refuzam pentru ca aveam un plan de afaceri pe care, in ambitia si avantul meu, tineam sa il fac.

Ce ar fi trebuit sa fac?! Kotler propune doua stategii in cazul supracererii: fie maresti pretul, fie reduci publicitatea astfel incat sa limitezi cererea. Sau, mai exista varianta sa faci marketing selectiv, adica vizezi doar un anumit produs care nu este profitabil si acolo faci demarketing pe o perioada limitata.

Frica mea de atunci si probabil si a altor antreprenori care nu te refuza  este ca sa nu cumva clientul sa mearga la concurenta si sa fie pierdut atat pe moment cat si “for ever”. ( de exemplu, ai comandat mobila pentru care ai platit un avans considerabil si nu vine in timpul care ti s-a promis, te-ai programat la epilat si sta lumea gramada la rand, ti-ai comandat prin posta un set de bijuterii care nu mai soseste etc).

Ce am pierdut atunci nu a fost un client sau cativa, ci au fost toti clientii, pentru ca la un moment dat, cand se ingramadisera mai multe proiecte in viata personala si profesionala am spus “STOP joc”. Nu mai pot. Nu asa. Nu mai vreau sa fiu “workoholica”, nu mai vreau si nu mai pot sa ma trezesc la 5 dimineata ca sa onorez comenzile, sa nu mai ies cu prietenii, sa imi vad copilul iesind cu bona in parc, sa ma invart doar in jurul unei cifre de afaceri care trebuie atinse. Ca sa imi dovedesc mie ce? Ca pot?! Da, pot. Cu ce pret insa?!

De atunci m-am reprofilat. Si ca business, si ca viziune. Iau si duc atat cat imi permite meseria de mama– caci inainte de toate aceasta este momentan meseria mea. Am trei copii si in functie de ei imi fac si celelalte… meserii.

De aceea, la o intalnire cu un client cand m-a intrebat de disponibilitatea mea i-am spus: “Am o intrebare pe care mi-o pun cand trebuie sa aleg: ce e mai important si ce e prioritate acum?”. Copiii sunt o prioritate, de aceea nu ma mai inham la ce nu pot duce si nu vreau sa fac promisiuni desarte.

Da, este frustrant sa nu dispui de timpul tau, sa refuzi clienti sau sa le dai de inteles ca nu esti disponibil sau flexibil, dar intre a pierde din nou toti clientii sau unii clienti, aleg acum, cu lectia invatata, a doua varianta.

Pentru ca acum stiu mai bine ca demarketing  in meseria de mama nu exista, in celelalte businessuri, da.

Ganditi-va asadar cand faceti ceva, cat puteti duce si cu ce pret.

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii