Storytelling cu Ina Bulzan

Aceasta este o poveste scrisa de Ina Bulzan (pentru mai multe activitati pe care le puteti face impreuna cu copiii, aici este blogul ei). Ce ne propune Ina si cum s-a jucat ea cu copiii folosindu-se de aceasta poveste?

In timp ce cititi cu voce tare dialogul, le cereti copiilor sa imite starile/ emotiile prin care trece personajul principal, Steluta. De asemenea, aici aveti mai multe activitati complementare pe care le puteti face pornind de la aceasta poveste.

Abia trezita, cea mai mica steluta din imparatia Cerului privi cu ochi mari în jur: stele fara numar, toate mai mari ca ea, toate mai luminoase. Luceafarul, Steaua polară … uau!! Ce frumos straluceau!
Iar acolo jos, oamenii priveau si ei lumea stelelor, admirand stelele mari si luminoase! Nimeni nu o vedea insa pe ea. Era cea mai mică, cea mai putin luminoasa.

Si Steluta noastra incepu sa planga. (aici copiii participa in poveste imitand plansul unui copil mic, smiorcaiala. Sunt profesionisti la asta!)
-Uaaaa! Uaaaa! Si eu vreau sa luminez!
Atata planse pana cand celelalte stele se enervara:
-Nu te mai smiorcai!
-Taci ca ne dor urechile!
-Dar, uaaa, vreau si eu sa luminez! nu se opri din plans Steluta cea mica. (din nou copiii se prefac ca plang.)
– Taci şi incearca si tu sa luminezi! se rastira la ea stelele mai mari si luminoase.
Steluta se opri brusc din plans si isi incordă toata puterea incercand sa lumineze. (copiii participa incordandu-si muschii cat de tare pot).
Dar . . . abia daca luminita ei se aprinse.
-UAAAAAA! de data asta Steluţa urla de-a binelea. NU poooot! Vreau sa luminez! (din nou copiii plang împreună)
O auzi chiar şi Regele Cerului care veni şi o lua bland in palma.
-De ce plangi asa, steluto? Uite, toate celelalte stele sunt deranjate de urletele tale!
Tragandu-si nasul, Steluta raspunse trista:
-Pentru ca vreau sa luminez si nu pot.
-Ai încercat? intreba bunul Rege. Steluta dadu din cap.
-Mai incearca o dată. Stiu ca o sa poti! o incuraja Regele. (din nou, copiii se prefac ca isi incoarda muschii.)
Steluta isi aduna fortele, trase aer adanc in piept si . . . nimic. Abia daca licari. Dar de data asta nu indrazni sa urle. Lacrimi mici i se rostogolira insa pe obraji. Regele ii sterse cu drag lacrimile.
Ca sa ii faca pe plac, Steluţa mai incerca odată. (copiii isi  aduna fortele din nou, impreună cu steluţa)
Inspira, muschii si-i încordă si .. . ceva, ceva se vazu. Dar nu destul.   .  . Asta e! Va ramane cea mai mică şi ne-luminoasa stea.  Steluta noastra se posomori de-a binelea.
-Ei, pai asta e buba, vorbi atunci Regele zambind. Tu nu stii să incerci! Nu asa se straluceste. Hai sa iti spun un secret. Priveste cu atenţie ochii copiilor de pe Pamant. Ce vezi?
– Sclipesc, recunoscu cu mirare mica Steluta.
-Ai dreptate. Copiii bucurosi au ochii luminosi. Si tu vei fi luminoasa daca vei fi vesela, bucuroasa.
– Dar de ce sa fiu bucuroasa? Sunt atat de mica. Nu luminez deloc! Nu pot  nimic! Nu sunt bucuroasa!
-Hmmm, nu te mai gandi la ce nu poti sau nu stii tu. Gandeste-te la altcineva, la Prinţul a carui Nastere o anunti tu în noaptea asta, ii sugera Regele.
Steaua ramase tacuta o buna bucata de vreme. Nici nu observa ca Regele plecase.

Ea era Steaua Printului. Da, ea anunta o veste importanta! Oamenii se vor bucura!

Incet, incet, steaua prinse sa lumineze. Cu cat devenea mai vesela, cu atat era mai luminoasa. In curand deveni cea mai luminoasa stea de pe cer. (copiii ajuta steluta sa luceasca, miscand degetelele.)

 

Comentarii