Antreprenoriat

Sa nu desparti vorba de fapta

Acesta este un articol scris de Daniela Tuleu pe blogul ei.

“Specialiștii cu experiență au identificat o serie de norme de conduită care, odată respectate, i-ar asigura unui manager calea spre succes. În același timp, cunoașterea lor le este utilă și subalternilor:

1. Respectă tu însuți normele impuse altora! Nu despărți vorba de faptă!

2. Tratează-ți angajații așa cum vrei să fii tratat tu însuți!

3. Stabilește de la început, clar, atribuțiile fiecărui angajat, pentru a-l premia sau a-l sancționa după reguli știute și acceptate!

4. Fii inflexibil în privința principiilor, dar suplu în forma de abordare sau de aplicare a lor!

5. Respectă întotdeauna cuvântul dat, pentru a te bucura de încrederea ce ți s-a acordat!

6. Fiecare angajat este o personalitate și are propria sa demnitate care trebuie respectată!

7. Încearcă să te pui în situația angajatului, pentru a-l înțelege și a-l trata diferențiat!

8. Nu cere subalternului tău imposibilul!

9. Pentru a fi înțeles și ascultat trebuie să știi să asculți și să înțelegi!

10. Orice salariat trebuie informat dinainte cu privire la orice schimbare care afectează situația sa în firmă!

11.Colaborarea unui angajat câștigată pe termen lung este mai prețioasă decât supunerea imediată!

12. Autoritatea se câștigă prin performanțe profesionale proprii și prin cunoștințe, nu prin constrângere și intimidare!

13. Înainte de a sancționa un angajat, încearcă să identifici cât din vină îți aparține!

14. Dacă vrei să ai angajați valoroși, ajută-i să-și depășească limitele!

Din cartea ”Jurnalism radio-curs practic de strategii operaționale”, autori: Marian Odangiu, Daniela Ciobanu, Violeta Ficard.

 

Hotul de timp

scris de Laura Dumbrava

Am scris cu cateva zile in urma un scurt articol despre time management.

Acum insa mi-am dat  seama ca am facut, fara sa imi dau seama, o deresponsabilizare a celui care ar trebui sa isi gestioneze timpul.

Intrebarile puse in acel articol, de genul cine te retine la telefon, cine iti rapeste din timp, nu fac decat sa duca spre altcineva. Altcineva e de vina, cand, adesea, mai mult decat credem, avem aceasta posibilitate de a dispune noi insine de timpul nostru.

Suntem managerul acestei resurse.

Bun, si acest “panseu” al meu la ce ar fi de folos?

Daca ma voi opri din a da vina pe celalalt e un pas. Daca voi invata in ce situatii si cum pot spune cu fermitate da sau nu celuilalt e un alt pas. Daca voi deveni eu insami constienta de timpii morti, pierduti, lalaiti, e un alt pas. Daca voi descoperi in ce relatii, de o parte sau de alta, sunt timpi morti, deja ma calific pentru postul de manager de timp.

Time management inseamna sa stii sa spui stop atunci cand o relatie ( face to face, via email, telefon, messenger) nu e ok pentru tine.

De aceea, cred, ne este greu sa facem time management, deoarece nu gestionam timp, ci relatii:

  • relatia cu un superior caruia simtim nevoia sa ii dam explicatii peste explicatii,
  •  relatia cu un prieten care, la capatul telefonului, povesteste vrute si nevrute,
  • relatia cu un operator sau vanzator care incearca “sa ne combine”,
  • relatia cu un subaltern care se justifica si iti realoca tie sarcina pentru ca el nu stie cum sa faca,
  • relatia cu un parinte, care, in nevoia lui de control, suna de cateva ori pe zi
  • relatia cu noi insine, nehotarati cand vine vorba de a lua o decizie

De aceea to-do-list-ul nu functioneaza intotdeauna, pentru ca stam in relatii si  timp cu oameni, nu cu puncte de bifat de pe o foaie.

 

 

 

De la moderator TV la life coach

Acest interviu mi-a fost luat pentru site-ul www.beezymami.ro, comunitatea mamelor antreprenor din randul carora fac si eu parte. Asadar sunt si eu Beezy mami.

Inainte de toate, Laura e mama a trei copii. In CV-ul ei profesional sunt scrise multe. Ne-am oprit insa la una dintre preocuparile ei din aceasta perioada, si anume, coaching-ul.

Beezy Mami: Laura, in CV-ul tau sunt multe formari. Ce faci acum?

Laura Dumbrava: Cum spun si la cursuri, in cartea mea de munca scrie jurnalist. Ar fi putut scrie si profesor- chiar am predat limba franceza o scurta perioada de timp- dar, la un moment dat , am urmat si Facultatea de Stiintele Comunicarii. Au trecut de atunci aproape 15 ani. Da, acum cand lansez invitatii la evenimente/ cursuri sau scriu articole de specialitate, ma semnez si “life coach”.

B.M.: Care e legatura cu coachingul?

Prin natura meseriei mele si, cred eu, prin felul meu de a fi, imi place sa “insotesc” povesti de viata. Care ar fi finalitatea? Celalalt sa isi gaseasca drumul propriu, solutiile potrivite lui, sa  isi rezolve anumite probleme, dileme, sa creasca, sa se regaseasca, sa performeze, caci stau ascunse in noi resurse pe care nu le folosim.

B.M.: Ce nu faci?

Nu dau solutii. Coaching-ul nu inseamna consiliere. Nu inseamna psihoterapie. Da, inseamna a-l ajuta pe celalalt sa fie mai bun. Cu coachingul ne situam intr-o zona de, sa ii spunem, normalitate, cu directia indreptata spre “mai bine”, spre excelenta.

B.M.: Ai facut o pregatire speciala pentru a fi coach?

Da, 8 luni de zile am fost formata de 4 traineri exceptionali. Ma formez in continuare deoarece imi doresc ca anul acesta sa iau si atestatul international.

B.M. Mai ai si alte formari pe partea de dezvoltare personala, de ce te-ai oprit la aceasta?

In primul rand, aici am simtit ca am competenta necesara. Nu poti sa predai ceva daca tu insuti nu esti pregatit. In plus, mai am si acreditarea de trainer pentru adulti. Mai apoi, in sfarsit, mi-am gasit eu insami raspuns la cum pot sa ies din rolul Salvatorului, dar in acelasi timp sa ii ajut si pe altii asa cum le este lor bine, nu cum cred eu. Solutiile sunt la ei, eu doar trebuie sa pun intrebarile potrivite. E o tehnica specifica in spate.

B.M: Si cum faci asta, organizatoric vorbind?

Colaborez cu o firma unde tin ateliere/ cursuri sau fac sedinte individuale de coaching. De asemenea, pe Facebook am creat o pagina unde ofer informatii specifice. Pagina se cheama Ateliere de life coaching, la fel ca numele cursurilor pe care le tin si ca numele blogului personal.

B.M.: Cei care vin aici despre ce invata?

Eu am o vorba: ce vrei?!… pestii -resurse epuizabile-, solutii date de altii care ti se potrivesc sau nu- sau …undita, adica o tehnica prin care poti tu insuti sa te ajuti, fara a mai apela la altii. Cam aceasta este dorinta/ ambitia mea: de a le da si altora aceasta “undita”. Dar, ca sa fiu un pic mai specifica, uite, un modul a fost despre managementul conflictului, iar in altul am vorbit despre schimbare- mai exact, despre coaching-ul comportamental. Cursurile mele se cheama  Ateliere de Life coaching– asadar, abordam o gama variata de subiecte, in functie de nevoile participantilor: relatia cu partenerul, cu copilul, cu parintii, dileme legate de “job”, managementul emotiilor s.a.m.d…plaja de subiecte e foarte larga.

B.M.: Cum impaci si viata de familie cu aceasta activitate precum si cu altele?

Cand iti doresti ceva anume, cred cu tarie ca vin inspre tine “ajutoare”. Asa e si in cazul meu. Am persoane dragi si de incredere care ma ajuta cu copiii in special. De asemenea, tine si de…time management. Sunt implicata in multe proiecte, dar am grija “sa iau cat pot duce”, tinand cont in permanenta ca in acest moment, prioritari sunt copiii. Iar coaching-ul imi ofera flexibilitate ca program. Da, vin in intampinarea clientilor, dar pot si eu sa stabilesc un program care sa nu disturbe timpul alocat familiei.

Cam asta e in mare ce fac. Mai multe detalii despre mine si activitatea mea gasiti pe www.lauradumbrava.ro

Multumesc inca o data pentru oportunitatea de a fi aici, alaturi de voi, alte mamici…beezy.

 

Despre demarketing sau “intinde-te cat ti-e plapuma”

Scris de Laura Dumbrava

Desi am facut in facultate marketing, nu tin minte sa ne fi vorbit cineva despre demarketing.

Recitindu-l insa pe Philip Kotler, parintele marketingului, realizez mai bine ce s-a intamplat cu unul dintre proiectele mele si ce se intampla cu vanzatorii de servicii sau bunuri care iti iau comanda, iti spun ca te servesc si astepti  adunand frustrarea de-a nu-ti fi oferit produsul la timp sau e de o calitate indoielnica, facut in graba.  Si nu e vorba ca nu sunt seriosi, buni profesionisti ( bun, nu neg ca nu exista si neprofesionisti), ci pur si simplu nu gestioneaza supracererea cu mijloacele de productie, resursa umana de care dispun la momentul respectiv.

Sa va spun acum  din experienta  mea personala de antreprenor si veti intelege mai bine ce este demarketing-ul ( care nu este opusul marketingului) si la ce foloseste el.

In urma cu cativa ani mi-am deschis o firma. Microintreprindere. Cu tot “tacamul”, productie, importuri, dari la stat. Si ca la orice business, mi-am facut si un plan de afaceri, care plan de afaceri spunea ca pot sa fac, adica sa produc de zeci de milioane de lei pe luna. Toate bune si frumoase pana au inceput sa vina comenzi peste comenzi…si nu refuzam pentru ca aveam un plan de afaceri pe care, in ambitia si avantul meu, tineam sa il fac.

Ce ar fi trebuit sa fac?! Kotler propune doua stategii in cazul supracererii: fie maresti pretul, fie reduci publicitatea astfel incat sa limitezi cererea. Sau, mai exista varianta sa faci marketing selectiv, adica vizezi doar un anumit produs care nu este profitabil si acolo faci demarketing pe o perioada limitata.

Frica mea de atunci si probabil si a altor antreprenori care nu te refuza  este ca sa nu cumva clientul sa mearga la concurenta si sa fie pierdut atat pe moment cat si “for ever”. ( de exemplu, ai comandat mobila pentru care ai platit un avans considerabil si nu vine in timpul care ti s-a promis, te-ai programat la epilat si sta lumea gramada la rand, ti-ai comandat prin posta un set de bijuterii care nu mai soseste etc).

Ce am pierdut atunci nu a fost un client sau cativa, ci au fost toti clientii, pentru ca la un moment dat, cand se ingramadisera mai multe proiecte in viata personala si profesionala am spus “STOP joc”. Nu mai pot. Nu asa. Nu mai vreau sa fiu “workoholica”, nu mai vreau si nu mai pot sa ma trezesc la 5 dimineata ca sa onorez comenzile, sa nu mai ies cu prietenii, sa imi vad copilul iesind cu bona in parc, sa ma invart doar in jurul unei cifre de afaceri care trebuie atinse. Ca sa imi dovedesc mie ce? Ca pot?! Da, pot. Cu ce pret insa?!

De atunci m-am reprofilat. Si ca business, si ca viziune. Iau si duc atat cat imi permite meseria de mama– caci inainte de toate aceasta este momentan meseria mea. Am trei copii si in functie de ei imi fac si celelalte… meserii.

De aceea, la o intalnire cu un client cand m-a intrebat de disponibilitatea mea i-am spus: “Am o intrebare pe care mi-o pun cand trebuie sa aleg: ce e mai important si ce e prioritate acum?”. Copiii sunt o prioritate, de aceea nu ma mai inham la ce nu pot duce si nu vreau sa fac promisiuni desarte.

Da, este frustrant sa nu dispui de timpul tau, sa refuzi clienti sau sa le dai de inteles ca nu esti disponibil sau flexibil, dar intre a pierde din nou toti clientii sau unii clienti, aleg acum, cu lectia invatata, a doua varianta.

Pentru ca acum stiu mai bine ca demarketing  in meseria de mama nu exista, in celelalte businessuri, da.

Ganditi-va asadar cand faceti ceva, cat puteti duce si cu ce pret.