Coaching

Hotul de timp

scris de Laura Dumbrava

Am scris cu cateva zile in urma un scurt articol despre time management.

Acum insa mi-am dat  seama ca am facut, fara sa imi dau seama, o deresponsabilizare a celui care ar trebui sa isi gestioneze timpul.

Intrebarile puse in acel articol, de genul cine te retine la telefon, cine iti rapeste din timp, nu fac decat sa duca spre altcineva. Altcineva e de vina, cand, adesea, mai mult decat credem, avem aceasta posibilitate de a dispune noi insine de timpul nostru.

Suntem managerul acestei resurse.

Bun, si acest “panseu” al meu la ce ar fi de folos?

Daca ma voi opri din a da vina pe celalalt e un pas. Daca voi invata in ce situatii si cum pot spune cu fermitate da sau nu celuilalt e un alt pas. Daca voi deveni eu insami constienta de timpii morti, pierduti, lalaiti, e un alt pas. Daca voi descoperi in ce relatii, de o parte sau de alta, sunt timpi morti, deja ma calific pentru postul de manager de timp.

Time management inseamna sa stii sa spui stop atunci cand o relatie ( face to face, via email, telefon, messenger) nu e ok pentru tine.

De aceea, cred, ne este greu sa facem time management, deoarece nu gestionam timp, ci relatii:

  • relatia cu un superior caruia simtim nevoia sa ii dam explicatii peste explicatii,
  •  relatia cu un prieten care, la capatul telefonului, povesteste vrute si nevrute,
  • relatia cu un operator sau vanzator care incearca “sa ne combine”,
  • relatia cu un subaltern care se justifica si iti realoca tie sarcina pentru ca el nu stie cum sa faca,
  • relatia cu un parinte, care, in nevoia lui de control, suna de cateva ori pe zi
  • relatia cu noi insine, nehotarati cand vine vorba de a lua o decizie

De aceea to-do-list-ul nu functioneaza intotdeauna, pentru ca stam in relatii si  timp cu oameni, nu cu puncte de bifat de pe o foaie.

 

 

 

Despre etapele schimbarii. Iar

scris de Laura Dumbrava

sau cu piciorul rupt la…coach.

Adesea ma joc cu metafore, comparatii, alegorii. Da, suna ca la ora de limba romana. Creierul nostru stie insa sa se foloseasca foarte bine de simboluri, asadar, mizez pe asta si pe…intelegerea ta. Ideea e ca vreau sa fiu cat mai explicita si mai putin tehnica astfel incat sa intelegi ce cauta un picior rupt la… coach si nu la ortoped. De fapt, as vrea sa intelegi care sunt etapele schimbarii si de ce “retete” incercate de altii si propuse tie, cateodata functioneaza si altadata, nu.

Frectie la picior de lemn

Cu siguranta ai citit, auzit si ti s-a spus, cand erai cu garda jos: Daca vrei, poti! Nu te mai plange atata! Stiu ca esti in stare!

Ma raportez acum la client ca la un pacient care si-a rupt piciorul. Hai sa facem comparatia aceasta, sa avem o problema cat mai evidenta si mai acuta.

Daca esti jos, cu piciorul rupt, degeaba iti spun  hai ca poti, stii sa mergi.

Toate la timpul lor

Unde voiam, de  fapt, sa ajung: cand ni se intampla ceva, avem nevoie de un anumit timp in care sa ne obisnuim cu schimbarea. Creierul nostru trebuie sa inteleaga ca s-a intamplat ceva.

Mai apoi, avem nevoie de aceasta “jelire” a unei pierderi…mi-am rupt piciorul, ma doare, ce ma fac, nu mai ajung la lucru, nu mai joc fotbal etc. Da, aici pot interveni prietenii si sa spuna: Las’ ca te odihnesti mai mult, scapi de lucru, iti dam autografe pe gips.  Iar tu, in tine, spui NUUU! ( un mesaj implicit,  apropo de accident, ar fi un posibil mesaj al corpului de genul: “Buna, e timpul pentru un time-out.”).

Care e situatia, de fapt

Ca la doctor, si la coach, trebuie vazut care e situatia pacientului, pentru ca unuia cu piciorul rupt nu ii poti spune ca in Biblie, Ridica-te si mergi.

Asadar, cand un prieten va solicita ajutorul, verificati cat de rau e. Poate  are doar nevoie de un umar pe care sa planga, stiind clar amandoi ca nu prea aveti ce face in acel moment. Iar a-i da o carte cu “cum sa umbli”- aici ma refer la tot felul de articole, filme, carti motivationale ( pe aici intru si eu)- e ca si cum i-ai da ceai de musetel sa ii indrepti oasele. E gustos, dar nu ajuta. Si asta pentru ca el are alte nevoi. A nu se intelege ca nu are nevoie de inclusiv ce scriu eu acum, aici.  Are, dar depinde CAND, in ce stadiu al schimbarii, ajung astfel de informatii la el. Veti intelege imediat la ce ma refer.

In primul rand, are nevoie de o confirmare, constientizare, a faptului ca are o problema. Eu de aici plec. Verific in ce stadiu este, pentru ca in functie de acest stadiu, “prescriu” si “medicamentul”.

Ce verific printre altele este gradul de motivatie. Daca e motivatie, cata e -o si cuantific-, putem vorbi de schimbare, daca nu, putem sta de vorba, pur si simplu. E si asta o etapa si e nevoie de asta!!! Aici, varianta  “suna un prieten”, mai ales unul care stie sa te asculte, e cea mai buna cateodata. (Atentie insa la a nu-l “polua” pe celalalt. Isi are si el problemele lui- dar acesta e deja alt subiect de articol).

Care ar fi aceste stadii ale schimbarii:

1. Nu am absolut nicio problema. Cine si-a rupt piciorul…? Eu? Nu eu…

2. Constientizez, realizez, cu sau fara diagnostic de la “specialist”, ca am o problema. Piciorul meu e rupt.

3. Conturez deja un plan cu ce fac in aceste conditii.

4. Am deja piciorul in ghips, imi doresc sa ma fac bine.

5. Faza de recadere, s-ar putea sa mai imi rup piciorul deoarece am acum o predispozitie, o sensibilitate.

Despre aceste etape ale schimbarii am mai scris. Aici gasesi un articol in care am explicat fiecare faza. Ceea ce voiam azi sa punctez ( repunctez) este sa il tratam pe celalalt in functie de stadiul in care e cu schimbarea. Adica, sa nu dam sfaturi necerute, sa nu il agasam  cu Hai ca poti! sau, mai rau, Esti incapatanat, imi faci in ciuda, numai asa vrei!

No way! Lucrurile nu sunt doar albe sau negre. Sunt in…trepte!

Dupa ce ai citit toate acestea, te rog fa-ti un mic test si raspunde-ti la urmatoarele intrebari:

  1.  Ce e in mine, ce anume ma deranjeaza cand X imi spune ca ar fi bine sa fac o schimbare? Draga mea, ar fi bine sa inveti sa fii mai temperata!
  2.  Cum ii raspund si cat de tare ma deranjeaza intrebarea lui, sau, de  fapt, indemnul lui de-a ma schimba? Ahaa, adica nu ii place cum sunt…si oare cum sa ma schimb, am mai incercat de atatea ori sa fiu calma…
  3.  Cum restitui astfel de “invitatii” din partea altora la schimbare? Ii spun deschis ca sunt ok asa cum sunt, ca nu vreau sa ma schimb, ca am intentia, ca nu accept sfaturi de la altii…

Daca mai ai intrebari sa imi pui, sunt aici.

Cu drag,

Laura

De la moderator TV la life coach

Acest interviu mi-a fost luat pentru site-ul www.beezymami.ro, comunitatea mamelor antreprenor din randul carora fac si eu parte. Asadar sunt si eu Beezy mami.

Inainte de toate, Laura e mama a trei copii. In CV-ul ei profesional sunt scrise multe. Ne-am oprit insa la una dintre preocuparile ei din aceasta perioada, si anume, coaching-ul.

Beezy Mami: Laura, in CV-ul tau sunt multe formari. Ce faci acum?

Laura Dumbrava: Cum spun si la cursuri, in cartea mea de munca scrie jurnalist. Ar fi putut scrie si profesor- chiar am predat limba franceza o scurta perioada de timp- dar, la un moment dat , am urmat si Facultatea de Stiintele Comunicarii. Au trecut de atunci aproape 15 ani. Da, acum cand lansez invitatii la evenimente/ cursuri sau scriu articole de specialitate, ma semnez si “life coach”.

B.M.: Care e legatura cu coachingul?

Prin natura meseriei mele si, cred eu, prin felul meu de a fi, imi place sa “insotesc” povesti de viata. Care ar fi finalitatea? Celalalt sa isi gaseasca drumul propriu, solutiile potrivite lui, sa  isi rezolve anumite probleme, dileme, sa creasca, sa se regaseasca, sa performeze, caci stau ascunse in noi resurse pe care nu le folosim.

B.M.: Ce nu faci?

Nu dau solutii. Coaching-ul nu inseamna consiliere. Nu inseamna psihoterapie. Da, inseamna a-l ajuta pe celalalt sa fie mai bun. Cu coachingul ne situam intr-o zona de, sa ii spunem, normalitate, cu directia indreptata spre “mai bine”, spre excelenta.

B.M.: Ai facut o pregatire speciala pentru a fi coach?

Da, 8 luni de zile am fost formata de 4 traineri exceptionali. Ma formez in continuare deoarece imi doresc ca anul acesta sa iau si atestatul international.

B.M. Mai ai si alte formari pe partea de dezvoltare personala, de ce te-ai oprit la aceasta?

In primul rand, aici am simtit ca am competenta necesara. Nu poti sa predai ceva daca tu insuti nu esti pregatit. In plus, mai am si acreditarea de trainer pentru adulti. Mai apoi, in sfarsit, mi-am gasit eu insami raspuns la cum pot sa ies din rolul Salvatorului, dar in acelasi timp sa ii ajut si pe altii asa cum le este lor bine, nu cum cred eu. Solutiile sunt la ei, eu doar trebuie sa pun intrebarile potrivite. E o tehnica specifica in spate.

B.M: Si cum faci asta, organizatoric vorbind?

Colaborez cu o firma unde tin ateliere/ cursuri sau fac sedinte individuale de coaching. De asemenea, pe Facebook am creat o pagina unde ofer informatii specifice. Pagina se cheama Ateliere de life coaching, la fel ca numele cursurilor pe care le tin si ca numele blogului personal.

B.M.: Cei care vin aici despre ce invata?

Eu am o vorba: ce vrei?!… pestii -resurse epuizabile-, solutii date de altii care ti se potrivesc sau nu- sau …undita, adica o tehnica prin care poti tu insuti sa te ajuti, fara a mai apela la altii. Cam aceasta este dorinta/ ambitia mea: de a le da si altora aceasta “undita”. Dar, ca sa fiu un pic mai specifica, uite, un modul a fost despre managementul conflictului, iar in altul am vorbit despre schimbare- mai exact, despre coaching-ul comportamental. Cursurile mele se cheama  Ateliere de Life coaching– asadar, abordam o gama variata de subiecte, in functie de nevoile participantilor: relatia cu partenerul, cu copilul, cu parintii, dileme legate de “job”, managementul emotiilor s.a.m.d…plaja de subiecte e foarte larga.

B.M.: Cum impaci si viata de familie cu aceasta activitate precum si cu altele?

Cand iti doresti ceva anume, cred cu tarie ca vin inspre tine “ajutoare”. Asa e si in cazul meu. Am persoane dragi si de incredere care ma ajuta cu copiii in special. De asemenea, tine si de…time management. Sunt implicata in multe proiecte, dar am grija “sa iau cat pot duce”, tinand cont in permanenta ca in acest moment, prioritari sunt copiii. Iar coaching-ul imi ofera flexibilitate ca program. Da, vin in intampinarea clientilor, dar pot si eu sa stabilesc un program care sa nu disturbe timpul alocat familiei.

Cam asta e in mare ce fac. Mai multe detalii despre mine si activitatea mea gasiti pe www.lauradumbrava.ro

Multumesc inca o data pentru oportunitatea de a fi aici, alaturi de voi, alte mamici…beezy.

 

Daca am incepe cu…sfarsitul

Scris de Laura Dumbrava

Faceam deunazi rebus cu copilul. Rebusuri de acelea simple, cateva cuvinte pe orizontala, de ghicit unul pe verticala. Logic, ar fi trebuit, rand pe rand, sa gasim toate cuvintele pe orizontala, ca intr-un final sa ni se dezvaluie …solutia pe verticala. Luam asadar la rand definitiile. Ne cam poticnim, mai sarim peste randuri…revenim… Din cateva litere ne-am dat insa seama care era …rezolvarea. Si asa, ca sa nu lasam rebusul necompletat, plecand de la solutie, am rezolvat si celelalte cuvinte.Tema era facuta.

Doua idei mi-au revenit atunci in minte:

Daca am incepe cu …sfarsitul, cu solutia?

Nu e obligatoriu sa parcurg (rezolv) toti pasii pentru a ajunge la o solutie.

Aparent contravine oricarei logici. Ar trebui sa pleci de la A ca sa ajungi la B. Si daca am incepe cu B?! Cel putin prin a-l vizualiza, a-l crea in minte?!

In coaching i se spune si viitorul dorit, ceea ce iti doresti: sa te intelegi mai bine cu partenerul de viata, afaceri, copilul…, sa iti cumperi o alta masina, sa mai dai jos cateva kilograme, sa mergi in croaziera, sa urmezi un curs de inot, sa nu te mai enervezi asa de repede…samd.

Bun, ne-am conturat ceea ce ne dorim, am ajuns de exemplu, la concluzia ca 6 kilograme mai putin ne-ar insenina diminetile cand am intra mai usor in pantaloni.

Dar cum ajungem concret la solutie? Doar pentru ca ma vad mai slaba nu inseamna ca si sunt mai slaba. E important insa ca acum stim ce vrem, care e motivatia, poate si cum ne vom simti daca am ajuns deja la B. (Si asta pentru ca au mai fost situatii in care am experimentat solutia, am mai dat niste kilograme jos.)

Abia acum ar urma pasii pe care ii avem de facut pentru a ajunge la solutie. Acum putem aranja “rebusul” si pe orizontala. Acum putem incepe sa mergem dinspre A pentru a ajunge la B.

Sa ne luam asadar dupa ce scrie in cartile despre curele de slabire si …sa analizam. Primul pas, de exemplu,e sa nu mai mananc atat de mult. Cum il rezolv? Trebuie sa il rezolv sau pot trece peste el deoarece sunt o persoana activa? Si ce inseamna a manca mult pentru tipul meu de constitutie? Urmatorul pas: sa merg mai des la sala. E obligatoriu in cazul meu sau e suficient ca ma plimb in parc, merg pe jos la serviciu? Sa nu mai mananc ciocolata…Deloc? Samd.(in ceea ce priveste curele de slabire retetele sunt inepuizabile.)

Asadar, la ce pas pot renunta si pe care trebuie obligatoriu sa-l “rezolv” pentru a ajunge la solutie? Unde e cheia? Care sunt indiciile care imi contureaza rezultatul cat mai repede, mai sigur, cu cat mai putin efort?

Ceea ce am vrut sa scot in relief este ca fiecare avem propriul…rebus. Exista linii directoare, sfaturi oferite de prieteni sau experti, dar solutia e la …purtator. Asa, ca puiul de cangur in marsupiu. Trebuie doar sa stii ce ti se potriveste, sa iti faci propria reteta, sa iti stabilesti proprii pasii pe care trebuie si stii ca poti sa ii si urmezi. Asa vei fi mai eficient, poate mai putin frustrat de posibilitatea unui esec si mai dornic de-a ajunge la un rezultat, plecand de la realitatea ta, de la ceea ce tu poti, stii si nu de la ceea ce cred altii ca ar trebui, ti-ar fi bine etc.

Imagineaza-ti asadar viata ta ca… un rebus. Pe orizontala pune toti pasii pe care crezi ca ar trebui sa-i faci pentru a ajunge la o solutie, ceea ce te impiedica sa mergi mai departe, atuu-rile tale, oamenii pe care te bazezi, evenimentele pe care poti sau nu sa le influentezi etc. Iar pe verticala, trecand prin toate acesti pasi, solutia. Iti vei creea astfel un fel de harta, vei stii, observa unde sunt punctele tale forte, unde poate mai trebuie sa lucrezi si poate unde n-ar mai trebui deloc sa-ti bati capul.

Solutia e acolo, in harta desenata.

Asadar, ce “rebus” rezolvi astazi?

O zi frumoasa iti doresc,
Laura Dumbrava

 

 

O relatie sub 6 palarii ganditoare

Foto: Claudia Tanasescu www.claudiatanasecu.com         Scris de Laura Dumbrava

Cand ai stat sa te gandesti cum e relatia in care te afli? Mai mult, ai o decizie importanta de luat?

Si daca da, care e cea potrivita pentru tine, pentru cuplul vostru?

 Unealta de lucru pe care ti-o propun te poate ajuta sa iei o decizie inteleapta, potrivita tie si cuplului vostru. Marele ei avantaj este ca ia in considerare mai multe unghiuri de abordare a unei probleme si, implicit, poate genera solutii care sa respecte “datele” personale, atata ale tale, cat si ale partenerului. De ce spun asta? Voi da doar un exemplu: ni se spune sa privim lucrurile din perspectiva gandirii pozitive. In acest exercitiu vei face insa cunostinta si cu gandirea negativa- pentru ca aici s-ar putea sa gasesti ceea ce te impiedica sa faci ceva anume. A neglija “sabotorii” sau a nu-i infrunta duce, in timp, la disonanta in cuplu- si, aparent, nici nu stii unde ai/ ati gresit.

Exercitiul pe care ti-l propun s-ar putea sa il mai fi intalnit- in cursuri de marketing, management, de pedagogie. Se numeste Cele 6 palariile ganditoare si pleaca de la modelul propus de Edward de Bono in cartea sa.

Ce aduc nou este unghiul de abordare- adaptat unei relatii de cuplu- la care am pus si intrebari specifice tehnicilor de coaching.

Hai sa-i dam drumul.

Am sa te rog sa te gandesti la o problema din relatia ta. Poate esti intr-un “hop”, poate ai anumite semne de intrebare, ai vrea sa schimbi anumite lucruri sau poate vrei, pur si simplu, mai multi fluturi in stomac…Fiecare cuplu isi are propria poveste, cum si aceasta poveste nu e azi cum va fi maine.

Bun, gata cu… “povestile” mele, concret, ce ai de facut.

Vei purta, pe rand mai multe…palarii. De fapt, vei intra in mai multe perspective, sub mai multe palarii. Si fiecare perspectiva iti va aduce o informatie noua. Pentru a-ti fi mai usor, la fiecare punct/ palarie am scris si cateva intrebari la care sa raspunzi. Cu pixul pe hartie, in gand, cu voce tare…Poate rogi pe cineva sa ti le adreseze. Te las pe tine sa decizi cum vrei.

1.Palaria alba. Acum ca porti aceasta “palarie” as vrea sa te uiti la relatia ta cat mai obiectiv posibil. Acum culegi “datele problemei” si le analizezi la rece.

Ce se intampla in momentul de fata? Cat de des? In ce situatii?

Ce am mai incercat sa fac pentru a remedia aceasta problema?

In ce masura sunt responsabil/a pentru aceasta problema?

 2.Palaria rosie. Sub aceasta palarie, poti da frau liber sentimentelor. Cat de intens vrei, nu te judeca nimeni pentru ceea ce simti.

Ce simt fata de aceasta problema?

Ce simte cealalta persoana?

Cum m-as simti daca aceasta problema ar fi rezolvata?

Cat de tare ma deranjeaza aceasta situatie?

 3.Palaria neagra. Sub aceasta palarie, apar toate grijile. Este si motivul pentru care ai vrea sa faci ceva…sa imbunatatesti, sa schimbi.

Ce ar putea sa se intample cel mai rau?

Ce nu merge bine in aceasta relatie?

Ce nu fac bine?

Daca nu schimb ceva, ce se va intampla?

Ce risc daca schimb ceva?

4.Palaria galbena. Sub aceasta palarie, se puncteaza  beneficiile. Este o “palarie” aducatoare de solutii.

In ciuda acestei probleme, ce functioneaza totusi?

Care sunt punctele forte individuale?

Daca faca asta, ce se va schimba in bine?

Ce am mai facut alta data si a functionat?

5.Palaria verde. Sub palaria verde, dam drumul creativitatii, aduce si ea solutii, iti arata “cum sa”…

Cum as putea face in alt mod?

Daca aceasta problema nu ar mai fi, cum ar fi relatia noastra?

Care e urmatorul pas pe care l-as putea face?

6. Palaria albastra. Sub palaria albastra “supervizezi” cum poti face lucrurile sa mearga in directia dorita de tine. E “seful” celorlalte palarii, cerne si discerne punctele de vedere de pana acum sau solicita detalii de la fiecare palarie pentru a clarifica situatia, problema, solutia, modul in care poate fi aplicata solutia samd.

Cum imi voi da seama ca sunt pe drumul cel bun?

Ce vor observa ceilalti la mine daca fac aceasta schimbare?

Ce am facut pana acum de am ajuns in punctul “n”?

Acum ca le-am enumerate, hai sa luam si un exemplu:

Situatie: De cand au un copil ( un an) Dana si Alin se inteleg tot mai rau. Nu isi mai fac  timp unul pentru altul, Dana e mai mereu cu copilul, iar Alin e la serviciu sau cu “baietii”. Sotia ar dori sa vada ce solutii sunt pentru a face o schimbare. Si pentru asta, o poftim sub…palarii.

Sub palaria alba, Dana va analiza foarte clar, obiectiv, ce se intampla: cate ore sta cu copilul, cate cu sotul, ce face cand este cu sotul, calitatea timpului petrecut impreuna, ce a mai facut pentru a imbunatati/ schimba ceva, cat timp este plecat Alin, ce se intampla cand incearca sa discute acest aspect samd.

Sub palaria rosie, Dana poate da frau sentimentelor: se simte singura, frustrata, trista, neinteleasa, furioasa…

Sub palaria neagra, ea vede relatia cat mai pesimist: se gandeste la o despartire daca lucrurile merg tot asa.

Sub palaria galbena, incearca sa vada si atuurile pe care se poate baza pentru a construi relatia pe care si-o doreste: cand sunt impreuna se simt bine, poate sa ii spuna ce nu ii convine, are disponibilitatea de a schimba si ea ceva, constientizeaza ca trebuie sa schimbe ceva anume.

Sub palaria verde, Dana poate sa isi imagineze ce vrea: cum ar fi relatia lor daca ar avea timp mai mult, cum ar fi sa il lase pe cel mic in grija cuiva pentru o perioada determinata, cum ar fi daca s-ar ingriji si de ea mai mult s.a.m.d.

Sub palaria albastra, ea poate lua in considerare toate aspectele de mai sus si sa isi faca un plan potrivit realitatii ei, in concordanta cu disponibilitatea si sentimentele/ emotiile ei,  tinand cont de obstacolele pe care le au de trecut, orientata inspre ceea ce e important si de baza in relatia ei, intr-un mod creativ, diferit de ce a/ au facut pana acum.

Acesta este exemplul Danei, te las acum pe tine sa iti alegi o palarie…sau sase.

Parada modei?!

Asa sa fie 🙂

Laura

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum ajung la obiectiv- Modelul GROW

Imagineaza-ti ca vrei sa mergi la drum, parca stii ce ai vrea, dar nu stii cum e mai bine. Ai nevoie de o harta pentru a afla mai usor unde vrei sa ajungi (the goal). Trebuie insa sa vezi de unde pleci( reality). Si, ca la orice drum, exista mai multe rute pana la destinatie( options). In cele din urma te decizi: acesta e drumul cel mai bun ( will). Sedinta de… coaching e incheiata.

O sedinta de coaching poate fi structurata in mai multe feluri. Depinde de mai multi factori, printre care as enumera:

  •  coach- care este metoda lui de lucru, formarea lui, “instrumentele” de lucru preferate, competenta lui in problematica abordata
  •  client- cu ce problema vine, cat de dispus este sa lucreze, in ce masura stie ce urmareste prin sedinta de coaching, cat de  constient este de rolul sau in procesul de coaching
  •  nivelul schimbarii clientului (a se vedea metodologia de schimbare Prochaska, de ex.), din ce etapa a schimbarii se pleaca, ce se doreste in urma sesiunilor de lucru

O metoda de lucru este asa-numitul model GROW. GROW e un acronim din limba engleaza: G de la goal, scop, obiectiv, R de la current reality, realitatea imediata, prezent, O de la options,  optiuni si W de la will, dorinta, nevoie.

Avantajul metodei de fata este ca in acest caz coach-ul nu trebuie sa cunoasca foarte bine problema clientului. Este suficient sa-l ghideze pe acesta pentru a-si gasi singur raspunsul, apeland insa la o serie de intrebari specifice fiecarui pas.

Cum ar decurge o sedinta structurata dupa acest model?

1. Stabilirea scopului. In primul rand, se stabileste de comun acord care este scopul sedintei respective sau al sesiunilor urmatoare. In aceasta situatie coach-ul trebuie sa apeleze la intrebari specifice care sa-l ajute pe client sa defineasca cat mai precis ceea ce il intereseaza.

Cum vei sti ca ti-ai atins scopul? Cum vei sti ca problema e rezolvata? Ce vor observa altii odata scopul atins? Ce vei simti? 

 2. Analizarea realitatii imediate, a prezentului.  Acesta ar fi urmatorul pas, odata stabilit scopul.  E foarte important sa nu se sara peste aceasta etapa deoarece adesea se poate intampla sa se omita informatii care ar putea duce mai repede la rezovarea problemei. La fel ca in cazul primului pas, coach-ul are la dispozitie un set de intrebari care poate sa-l ajute pe client:

Ce se intampla in momentul de fata? Cat de des? In ce situatii? Mai e cineva implicat? Care este rezultatul actiunilor tale?

 3. Care sunt optiunile. O data ce ati stabilit ce se intampla in prezent, e timpul sa explorati ce ar fi posibil sa se intample, care sunt toate optiunile care ar putea rezolva problema in cauza. Si in aceasta etapa trebuie sa va ajutati co-echipierul sa gaseasca cat mai multe raspunsuri viabile, pe care urmeaza mai apoi sa le discutati. Puteti sa va exprimati si propriile sugestii, dar e de preferat sa va lasati clientul sa gaseasca el primul raspunsuri. De asemenea, asigurati-va ca s-au stabilit niste optiuni in cele din urma. In “terenul” nostru sunt intrebarile:

Ce altceva ai putea face? Cum ar fi daca aceasta problema nu ar exista? Care ar fi beneficiile, dar si dezavantajele? Cum ai putea evalua optiunea potrivita?

4. Ce se vrea.  In acest moment, dupa ce a fost trecut in revista prezentul, ceea ce se intampla de obicei, si explorate optiunile, clientul ar trebui sa stie cum poate ajunge la ceea ce isi doreste, la scop. Pare simplu, dar nu e suficient. Cuvantul cheie in aceasta etapa ar fi “actiune”, trecerea la fapt. Intrebarile ajutatoare ar fi:

Asadar, ce vei face? Cand anume? Ce te-ar putea impiedica sa mergi inainte? Vei putea sa te descurci si fara mine? Care crezi ca ar fi pasii pe care ar trebui sa-i urmezi? Ai un plan de urmarire in timp a rezultatului astfel incat sa-l mentii?

Recapituland,

  • Ce  imi doresc?
  • Cum e in momentul de fata?
  • Ce optiuni am?
  • Cum ajung la ceea ce vreau?

O zi frumoasa va doresc,

Laura Dumbrava

Feedback sau lauda?

Nu incep niciun atelier fara a discuta despre ascultarea activa si despre feedback, din cel putin doua motive:

Primul ar fi unul cat se poate de pragmatic: la ateliere lucram intotdeauna si pe perechi ( asadar si participantii vor da feedback la un moment data) si, in al doilea rand, dupa acelasi model, participantii pot sa isi insuseasca mai bine acest tip de comunicare si sa “il ia” cu ei acasa. Adica, in experienta lor ulterioara de viata, vor sti cum sa formuleze un astfel de raspuns, in asa fel  incat sa fie util ambelor parti: si celui care da, si celui care primeste.

Mini test

Care dintre urmatoarele afirmatii le-ati incadra la feedback si care va suna a lauda?

Mi-a placut foarte mult.
Atunci cand te-ai ratacit ai stiut sa ceri ajutorul.
Super tare!
Apreciez ca te-ai descurcat si fara mine si ai luat si nota mare.
E de FB!
Ce bine iti sta!
Imi place cum ti-ai aranjat parul, iti pune fata in evidenta.
Atunci cand mi-ai spus sa nu mai ridic tonul, am realizat ca m-am suparat din cu totul alta cauza; promit sa imi las problemele acasa.

 Ce face diferenta intre lauda si feedback?

In cele ce urmeaza am sa va prezint un model cunoscut sub numele de STAR. De ce asa? Modelul STAR este un acronim, fiecare litera provine de la un initiala unor cuvinte din limba engleza.

S ( de la situatie, contextul, cand s-a intamplat)  In acea perioada extrem de aglomerata pentru tine

T ( de la task- sarcina, ce a facut )                              cand a trebuit sa te ocupi si de problemele parintilor tai,

A ( de la actiune, ce a facut )                                         le-ai cerut si altora ajutorul.

R ( de la rezultat,  consecinta actiunilor)                In acest fel, ai fost mai calma si ai reusit sa faci fata presiunii.

Avantajele unui feedback formulat astfel

Este specific. De exemplu, intr-un dialog cu copilul, acesta va intelege mult mai bine ce asteptari aveti de la el, daca sunteti specific. I-am putea spune un beneficiu de rezultat. Se vede ai muncit mult pentru teza asta, ai luat o nota mai mare fata de semestrul trecut.

Este autentic. Cel care da feedback, tocmai prin faptul ca este specific, ii da celuilalt de inteles ca este atent la ce transmite. Nu sunt “vorbe goale”, exclamatii golite de continut si sens ( a se vedea mini testul de la inceput).

Incurajeaza comunicarea. Pentru a putea da un feedback, trebuie ca receptorul sa fie atent, prezent, sa nu intervina peste celalalt, sa se asigure ca a inteles mesajul, sa fie incurajator. In acest context al ascultarii active, feedback-ul faciliteaza schimbul de informatii. Aici, am putea spune ca avem un beneficiu de relatie.

Este constructiv. Prin faptul ca este descriptiv si specific, feedback-ul formulat astfel aduce un plus de informatie celui care il primeste, fie ca intareste un comportament, determina o schimbare, confirma ceva anume. Formulat asa, nu mai e luat ca o critica (si interpretat uneori ca un atac la persoana). Si, desi este subiectiv, nu mai este o opinie intamplatoare.

Implica responsabilitate din partea emitatorului. Desi este subiectiv, feedback-ul nu  este o opinie intamplatoare. Cel care il formuleaza se pregateste, este atent, contureaza contextul si isi asuma punctul de vedere.

Cand puteti folosi modelul STAR de formulare

Il putet folosi la serviciu, mai ales daca lucrati in echipa, coordonati un proiect, acasa, in relatia cu partenerul si cu copilul, si, pana la urma in orice relatie.

Unde as tine “musai” sa il folositi e acolo unde avem tendinta sa il evaluam pe celalalt ( ii bagam de vina) sau sa ii “prescriem” anumite schimbari. In aceste situatii modelul STAR poate aduce un plus de obiectivitate si inlesneste calitatea relatiei.

 

Resurse “la purtator”

 

Am invatat din manuale ca in corpul meu este fier cat intr-un cui, ca fosforul din varful unui chibrit e indispensabil organismului meu, ca in urmele de creta de pe maini se afla calciu, prezent in dintii si oasele mele, ca sarea din bucatarie imi condimenteaza fluidele corpului…carbon, magneziu, sulf, oxigen, hidrogen, natriu…nu putem exista fara aceste elemente.

Nu imi aduc aminte insa ca, la vreo ora la scoala, cineva sa imi fi spus, negru pe alb, ca sunt facuta din bucurie, creativitate, curaj, imaginatie, veselie, spontaneitate, rabdare, flexibilitate, energie, lumina,… ca aceste resurse ma fac unica, ca unii au mai mult, altii mai putin, ca unele sunt mai prezente, altele mai ascunse in causul temerilor sau al rutinei, dar ca toti le avem, ca le putem scoate la lumina, ca ne putem juca oricand cu ele de dragul jocului sau apela la ele in situatii critice.

Ca am nevoie de curaj pentru a infrunta un diagnostic, ca am nevoie de incredere pentru a trece peste o relatie esuata, ca flexibilitatea imi da solutii, iar rabdarea, prunci cuminti,… imaginatia imi aduce somn lin, creativitatea imi infrumuseteaza casa,… iar veselia, relatia de cuplu.

Sunt care spun ca au pierdut aceste resurse. Si eu le spun ca nu au cum, pentru ca ele sunt deja in noi, acum, mereu la timpul prezent. Da, poate nu sunt pe raftul din fata. Ca la magazin, la indemana am pus altceva, alte nevoi sau frici, temeri, resentimente, tristeti…rutina.

Dar, daca ne dorim, ca in poveste, vin ajutoare inspre noi.

Poate  fi micutul nostru care ne reinvata sa ne copilarim,

poate fi o criza care ne forteaza sa ne (re)descoperim potentialul,

un trainer care ne faciliteaza intalnirea cu aceste resurse,

o carte, un film, o poezie, un cantec,

un partener- un el sau o ea- care stie sa scoata ce e mai bun din noi…

Toate acestea ne pot ajuta sa deschidem “punguta” spre lumea din noi sau dinafara.

“Traistuta” cu resurse e mereu la purtator. Nu putem fi, exista fara ea. Tine insa de noi sa gestionam aceste daruri, e responsabilitatea noastra de a le redescoperi, creste, intretine, aduce in fata. Si putem face asta!

Si abia astept dimineata, cand, dezleg snurul si “cotrobai”…oare azi de ce anume am nevoie?

Si “tusti”, ca prin minune, se iveste ceea ce trebuie sa fie.

La multe Traistute colorate, inflorate, doldora de “daruri”!

Laura