NLP

Problema ta in 10 intrebari si raspunsuri.

La workshop-ul de sambata aceasta am primit un feedback foarte bun de la un cursant ( multumesc, L.) care spunea ca ar dori sa invete la cursuri diverse tehnici scurte pe care sa le poata aplica acasa, la serviciu. Si uite asa, am facut si aceasta categorie: “Exercitii pentru acasa”.

Da, stiu, numai la conflicte nu ai chef acum sa te gandesti. Nerezolvate insa, te cauta ele pe tine.

 La ateliere, cand intreb ce se intelege prin “conflict”, lumea se gandeste la ceva cu foarte mult zgomot, nervi, relatii tensionate, rigiditate. Sa mai spun?

Nu, nu mai spun.

Am sa te las pe tine sa raspunzi la cele 10 intrebari de mai jos. Special le-am conceput pentru tine. Au legatura cu ceea ce in Programarea Neuro-Lingvistica numim “ancore”, adica cu ceva din experienta personala care ne face ca, desi nu mai suntem in acelasi timp si spatiu, sa accesam instantaneu o amintire. E si de bine si de mai putin bine. Ne vom aduce aminte mult mai repede de o situatie cand ne-a muscat un caine, decat de una in care am mangaiat unul.
Si mai au legatura si cu cele 5 simturi ( neurobiologia spune ca sunt mai multe)  prin care noi ne facem o “harta”/ o reprezentare despre lume.
Si mai au legatura si cu o solutie pe care o cauti la o situatie conflictuala in care te afli.

Bun, gata cu teoria. Ce ai de facut?

Gandeste-te la o situatie conflictuala concreta si mai apoi, scriu UN SINGUR cuvant ca raspuns la fiecare intrebare.

1. Daca ar fi sa asociezi acest conflict cu un sentiment/ emotie/stare, acesta ar fi…

2. Daca ar fi sa ii dai un nume/ sinonim/ “nick-name” acestei situatii conflictuale, ce alt nume i-ai da?

3. Daca ar fi sa asociezi conflictul cu o culoare, care ar fi aceasta?

4.Daca ar fi sa alegi un instrument muzical pe care sa il asociezi cu conflictul, acesta ar fi…

5. Cu ce gust asociezi conflictul?

6. Daca ar fi sa vizualizezi  o imagine pe care o asociezi cu aceasta situatie, ce ai alege?

7. Daca ar fi sa numesti un obstacol in solutionarea acestui conflict pe care l-ai depasit deja sau trebuie sa il depasesti, care ar fi?

8.  Daca ar fi sa numesti un prieten/ ajutor pe care te-ai bazat sau te bazezi, cine ar fi?

9. Daca ar fi sa iti dai o nota la cum te descurci sa gestionezi un conflict, de la 1 la 10, ce nota ti-ai da?

10.Daca ar fi sa alegi o resursa indispensabila pentru a gestiona mai bine acest conflict, care ar fi aceasta?

Ai scris?

Bun, acum trebuie cu aceste cuvinte sa faci un text. Unul scurt, nu conteaza daca are cap si coada, coerenta si logica. Doar scrie!

Dupa ce ai scris, reciteste cu voce tare. Tare sa fie, astfel incat sa te auzi.

Sigur ti-ai dat deja un raspuns si te-ai indreptat  inspre o solutie.

Daca ai chef si vrei sa te “joci”, fa acest exercitiu si cu prietenul/ prietena ta. Iar de vrei sa ne “minunam” impreuna de ce ti-a iesit, pune raspunsul aici, la comentarii.

Sa ai parte de solutii, probleme sunt peste tot!

Cu chef de joaca, Laura

 

Resurse “la purtator”

 

Am invatat din manuale ca in corpul meu este fier cat intr-un cui, ca fosforul din varful unui chibrit e indispensabil organismului meu, ca in urmele de creta de pe maini se afla calciu, prezent in dintii si oasele mele, ca sarea din bucatarie imi condimenteaza fluidele corpului…carbon, magneziu, sulf, oxigen, hidrogen, natriu…nu putem exista fara aceste elemente.

Nu imi aduc aminte insa ca, la vreo ora la scoala, cineva sa imi fi spus, negru pe alb, ca sunt facuta din bucurie, creativitate, curaj, imaginatie, veselie, spontaneitate, rabdare, flexibilitate, energie, lumina,… ca aceste resurse ma fac unica, ca unii au mai mult, altii mai putin, ca unele sunt mai prezente, altele mai ascunse in causul temerilor sau al rutinei, dar ca toti le avem, ca le putem scoate la lumina, ca ne putem juca oricand cu ele de dragul jocului sau apela la ele in situatii critice.

Ca am nevoie de curaj pentru a infrunta un diagnostic, ca am nevoie de incredere pentru a trece peste o relatie esuata, ca flexibilitatea imi da solutii, iar rabdarea, prunci cuminti,… imaginatia imi aduce somn lin, creativitatea imi infrumuseteaza casa,… iar veselia, relatia de cuplu.

Sunt care spun ca au pierdut aceste resurse. Si eu le spun ca nu au cum, pentru ca ele sunt deja in noi, acum, mereu la timpul prezent. Da, poate nu sunt pe raftul din fata. Ca la magazin, la indemana am pus altceva, alte nevoi sau frici, temeri, resentimente, tristeti…rutina.

Dar, daca ne dorim, ca in poveste, vin ajutoare inspre noi.

Poate  fi micutul nostru care ne reinvata sa ne copilarim,

poate fi o criza care ne forteaza sa ne (re)descoperim potentialul,

un trainer care ne faciliteaza intalnirea cu aceste resurse,

o carte, un film, o poezie, un cantec,

un partener- un el sau o ea- care stie sa scoata ce e mai bun din noi…

Toate acestea ne pot ajuta sa deschidem “punguta” spre lumea din noi sau dinafara.

“Traistuta” cu resurse e mereu la purtator. Nu putem fi, exista fara ea. Tine insa de noi sa gestionam aceste daruri, e responsabilitatea noastra de a le redescoperi, creste, intretine, aduce in fata. Si putem face asta!

Si abia astept dimineata, cand, dezleg snurul si “cotrobai”…oare azi de ce anume am nevoie?

Si “tusti”, ca prin minune, se iveste ceea ce trebuie sa fie.

La multe Traistute colorate, inflorate, doldora de “daruri”!

Laura

Povestea sosetelor vorbitoare

Out of the box, out of the socks

Au fost o data ca niciodata mai multe sosete vorbitoare. Si, intamplator sau nu- asta ele trebuie sa isi raspunda- s-au intalnit intr-o seara la un atelier de poveste. Da, chiar intr-un oras, in care credem ( doar credem) ca oamenii nu mai stiu spune si asculta povesti. Dar…

Ce am vazut, auzit, simtit…

Daca te-ai fi uitat, de afara, pe geam, ai fi vazut un grup vesel de adulti si copii, asezati in jurul unei mese pline ochi cu tot felul de materiale si unelte de lucru: sosete fel de fel, melana pufoasa, ace, papiote vesele, ochisori din plastic, bete din lemn, nasturei colorati, creioane, foi de hartie…

Daca ai fi tras si cu urechea, pe fundalul sonor al unui CD cu muzica de Mozart, ai fi auzit mirari, exclamari, hohote de ras, intrebari si raspunsuri.

Iar de ai fi intrat, pret de 3 ore, si in…sosete, ai fi experimentat muuulte stari, emotii, sentimente: de la placerea intalnirii cu un altul, neincrederea ca va iesi proiectul, energia creativitatii, surpriza intalnirii cu vocile interioare care conditioneaza, mirarea ca, uau, iese treaba, increderea in sine, placerea reusitei.

Doar experimentand invatam…

Bun, mai exact ce am facut?! (Cu voia voastra, nu voi descrie tot “desfasuratorul” atelierului, pentru ca imi doresc sa pastrez “misterul” pentru alte viitoare ateliere).

In primul rand, am plecat de la o provocare: fiecare trebuia sa confectioneze ceva din ce materie prima avea la dispozitie, plecand insa, ( musai) de la o soseta.

Primele replici au fost: oare ce sa fac, nu am mai cusut de ani de zile, cum sa fac?

O noutate atat pentru mine, care am…experimentat pentru prima data aceasta “poveste”, cat si pentru participanti, a fost sa fac o combinatie intre Strategia Disney din Programarea Neuro-Lingvistica (NLP), coaching si…sosete.

Asadar, plecand de la pretextul- unul creativ si provocator- al confectionarii unor “motonache” din sosete, am facilitat o intalnire cu diferite…personaje, sau ipostaze, sau roluri, sau …sosete. Ziceti-le cum vreti.

Un pic de teorie NLP-ista

Intr-o echipa intram in mai multe roluri. Robert Dilts, unul dintre cei mai cunoscuti traineri NLP, plecand de la modelul de lucru al celebrului Walt Disney, a conturat 3 ipostaze: Visatorul, Realizatorul (sau Realistul) si Criticul.

Esti un Visator (in cel mai bun sens al cuvantului), ai idei multe, esti vizionar, creativ? Sau, din anumite motive, ceva te constringe sa nu dai drumul potentialului din tine?…Simti ca poti mai mult, dar ceva iti sopteste ca nu esti creativ.

Aici m-am folosit de sistemul vizual de reprezentare al fiecaruia. Faptul ca pe masa de lucru exista deja materia prima i-a ajutat pe “visatori” sa isi ia rolul in serios, sa vada mai usor obiectivul la care vor/ trebuie sa ajunga,  sa contureze mai usor ce va iesi in final.

Dar Realizatorul tau cum e? Face treaba? Gandeste constructiv, pune tara la cale, organizeaza sau…sta la umbra Visatorului, la stadiu de idei marete, fara a le pune in aplicare sau fara a le finaliza?

In acest caz, sistemul kinestezic a fost cel care i-a ajutat cel mai mult pe “realizatori”.  Au avut materia prima, au luat contact cu ea, au mesterit. Au experimentat, nu numai ca si-au imaginat cum ar putea face, au dus pana la capat o idee.

Si, nu in ultimul rand, Criticul ti-e pe aproape? Este un bun supervisor? E obiectiv sau carcotas din fire?

El este cel care poate sa fie un fel de porte –parole al vocilor noastre interioare. El ne poate spune unde gresim, cum sa reparam, daca trebuie sa imbunatatim ceva, dar, atentie, tot el ne poate sabota, ne poate reaminti de voci din copilarie  (de exemplu, ca nu suntem in stare sa facem ceva, ca nimic nu va iesi din noi, ca nu suntem buni decat sa facem prostioare samd. )

De la o idee la practica, de la sosete la personaje

Fluturoiu, Omidee, Contele Catula, Ciupercuta Merlin, Spyro, Pas-Pas, Luminel, Buhi cea vesela…sunt personaje nou-noute. Nu ati mai auzit de ele. Chiar si mesterii lor s-au mirat sa le descopere si, mai ales, sa le asculte. Si cu siguranta, de acum in colo, se vor uita la “sosete” cu un pic mai multa atentie si consideratie. Nu se stie cand vor sa le spuna ceva, care chiar le-ar fi de folos! 🙂

Recapitulare si feedback

Am umplut sosete cu melana si ganduri.
Le-am pus ochi din nasturi si cuvinte.
Le-am decorat cu panglicute si creativitate.

Socializat? Bifat! Out of the box? Bifat! Creat si recreat? Bifat! “Updatat” la noutati despre sine? Bifat!

Feedback-urile au fost bune ( asa, ca sa ma laud), dar faptul ca unul dintre copii m-a intrebat cu inocenta specifica lor, cand va fi urmatorul atelier, a fost pentru mine cea mai mai buna dovada ca sosetele vorbitoare si-au facut treaba. ( Sunt curioasa doar cum vor folosi copiii masinaria inventata de ei- un aspirator de ordonat lucrurile prin casa- daca functioneaza achizitionez si eu unul de la ei :).

Si uita asa, am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea si a sosetelor vorbitoare.

Au consemnat varianta pe scurt,

Laura si Buhi cea vesela

Pozitii perceptuale pentru parinti

 

…sau cum sa intri in…papucii celui mic

Vrand sa fac nu stiu ce lucru bun pentru ea, adica pentru mine, am uitat sa ascult ce era bun pentru ea“. Jacques Salome

Realitatea mea nu e si realitatea ta. Eu vad lucrurile in mod diferit fata de tine. Am o alta perspectiva, dau un alt inteles, sens lumii din jur. In Programarea Neuro-Lingvistica se apeleaza la aceste perspective diferite tocmai pentru a facilita intelegerea unei probleme din mai multe unghiuri. Procesul de lucru poarta denumirea depozitii perceptuale“.

Studiu de caz 1.

Pentru a nu stiu cata oara ii spun fetitei de un an sa nu mai umble la priza! Stau pe canapea si …strig: Nu-i voie! Nicio reactie! Ma ridic in cele din urma, o iau pe sus, o mut in alt loc. Povestea se repeta, in patru labe, fuga-fuguta la priza. E ca un magnet, zici ca o hipnotizeaza. Nu mai spun ca in jur e plin de jucarii…diverse, colorate, interesante etc.

Ce e de facut? Ma privesc pe mine insami: de cate ori am spus ca nu e voie?

Cum sunt cand ridic tonul si devin amenintatoare?

Ce a inteles copilul din atitudinea mea?

Cum ma simt eu cand sunt nervoasa, frustrata ca nu sunt ascultata?

Incerc sa intru mai apoi si in… “botoseii” ei…imi spune Lasa-ma sa vad, vreau sa ating, sa explorez. E acolo ceva nou si vreau sa stiu ce e. Nici intr-un caz nu stie ca priza e un potential pericol, ca din aceasta cauza mama se isterizeaza, nu mai e draguta…

Ies din…papucii ei, din perspectiva ei, ma ridic iar de pe canapea si trag in fata prizei un taburet cu promisiunea in gand sa ma duc sa cumpar o protectie speciala pentru priza, sa nu-i mai las fructul oprit sub nas.

Un proces folosit frecvent in procesele NLP, de un real ajutor in a empatiza, a intelege mai bine reactiile, comportamentul altei persoane, presupune tocmai intrarea in …papucii celuilalt.

Ce trebuie sa faci? Pune-ti pe jos trei biletele, la o oarecare distanta unele de altele. Pe primul esti tu. Poti sa iti si scrii numele pe el. Pe al doilea, copilul, iar pe biletul al treilea esti tot tu, dar intr-o pozitie neutra. Te uiti la adult si copil, ca la o …emisiune TV. Privesti, asculti, observi, esti impartial. Alege o problema. Intra pe rand, in toate cele trei pozitii. Concret, paseste pe fiecare bilet. Fii atent la ce simti, ce e in jur, cum e cealalta persoana…, copilul, respectiv, tu. Dar sa mai luam concret o situatie.

Studiu de caz 2.

Copilul se plange ca la scoala este agresat de alti elevi. Ce faci tu? Poate bagatelizezi, mai ales daca deduci ca, de fapt, nu s-a atins fizic nimeni de el. Poate ii promiti ca vei vorbi cu invatatoarea sau ii spui sa se apere singur ca in viata trebuie sa o faci si pe asta etc. Din prima pozitie priveste-te cum reactionezi si uita-te si spre a doua pozitie, locul in care e copilul. El cum iti primeste raspunsul? Poate ca se va retrage in el, va incerca sa dea explicatii, va plange, se va victimiza.

Acum, din pozitia adultului, intra in cea a copilului. Incearca sa vezi situatia prin ochii lui. Cine e in jur cand il agreseaza, ce cuvinte i se spun, cum resimte el aceasta agresiune, cum reactioneaza…cum primeste raspunsul tau la problema lui, este in regula pentru el, gaseste in tine un sprijin sau se resemneaza…?

Acum iesi si din pozitia lui, fii spectator, observator. Ce aduce nou in aceasta problema faptul ca te-ai vazut si l-ai vazut? Cu siguranta, il vei intelege mai bine si vei veni in intampinarea lui cu o solutie, asa cum e potrivita pentru el.

Beneficiile? Pe langa solutionarea problemei, va stii ca are in tine un partener de incredere, iti va impartasi si alte probleme, ii vei oferi indirect un model de gestionare a conflictelor, va deveni mai increzator in el insusi etc.

Cand poti aplica acest proces? Oricand iti pui intrebarea “mie cum mi-ar placea, conveni sa fiu tratat”, indiferent ca e vorba de relatiile cu adultii sau cu copiii. Sau cand iti scapa solutia optima.

Poate nu-ti vei intinde biletelele pe jos sau poate o vei face, dar vizual, auditiv, kinestezic poti intra in …”papucii” copilului. Eventual, inchide ochii si propune-ti acest exercitiu de imaginatie. Vei putea astfel actiona in consecinta, venind in intampinarea lui, mai usor, mai eficient, mai empatic. De pe o pozitie egala.