Articole si interviuri

Despre dictie si un “e” buclucas Partea 1

 Scris de Laura Dumbrava

Fac televiziune de mai bine de 15 ani si una dintre provocarile pe care le-am intampinat a fost cea legata de dictie.

In momentul in care a trebuit sa dau proba de “voce autorizata”, adica sa pot citi pe post eu insami textele pe care le scriam, am aflat ca mai am de muncit. Faceam moderare si prezentare in continuare, dar pentru stiri si reportaje, unde eram doar…voce, trebuia sa mai exersez.

Intr-o prima faza, nu am inteles unde greseam si, mai ales, ce trebuia “reparat”. Mai apoi, facand anumite cursuri de dictie, am primit si “diagnosticul” de la trainer. Aveam “e”-urile moi, o trasatura specifica Ardealului- zona in care am copilarit. Acesta era “pacatul” meu capital. Va dau un exemplu: cuvantul cafea suna cafia. Si acum, in conversatiile cotidiene,  las “cafiaua” sa ma eticheteze. In zona Banatului sau a Ardealulului urechea ne este atat de obisnuita cu o astfel de pronuntie, incat nici nu mai sesizam la noi sau la ceilalti ca ar fi vreo deviere  de la limba literara (ca o paranteza: la cursurile de fonetica si dialectologie din facultate, ni s-a spus cum “sta treaba”, dar nu aveam nevoia de a corecta in mod expres. Inca.)

Ideea care e: vei corecta doar ce afli/ ti se spune ca e de corectat. Pana nu sesizezi ca e vreo problema,  nu vei face nicio schimbare. Pana la 23 de ani, faptul ca spuneam cafia in loc de cafea  nu avea nicio relevanta. De fapt, nici nu stiam ca gresesc!!!

De ce ar fi important cum spunem?

Daca emitatorul nu vorbeste corect, clar ( si aici ma refer nu la continut, ci la forma)  sunt toate sansele ca mesajul sa ajunga distorsionat la receptor. Cand tinem o prezentare in fata unui client, in fata colegilor sau chiar cand emitem o cerere la un ghiseu este foarte important ca dinspre noi mesajul sa plece nebruiat. E ca si cum ai vrea sa asculti muzica la un radio care merge bine. Te bucuri de melodie si mai si intelegi ce e acolo. Altcumva, te trezesti ca te deranjeaza ceva, nu mai ai rabdare sa asculti, muti postul in cautarea…claritatii.

Sa vedem cateva probleme ( nu le-as spune greseli) de dictie si de vorbire. Precizez: nu sunt un expert in asta, spicuiesc doar din experienta personala, tinand cont ca e ceva care ma intereseaza de ani buni. Si exersez in continuare, cu ochii si urechea pe mine si pe altii.

1.Ritmul foarte rapid. Sunt persoane care cand trebuie sa tina o prezentare vorbesc foarte repede, incalecand litere, cuvinte, balbaindu-se. O cauza poate sa fie anxietatea, teama de a vorbi in public, de a expune o idee. In aceste situatii apare  hiperventilatia, persoana respira foarte repede, ca si cum ar fugari-o cineva. “Cand oamenii se simt anxiosi tind sa vorbeasca mai repede si mai putin, pentru a nu sta mult in centrul atentiei (…) Persoanele care respira normal- adica lent si introducand in plamani un volum mare de aer- tind sa fie mai stabile emotional si sa aiba mai multa incredere in sine”, Peter Collet, Cartea gesturilor, Editura Trei. Din acest punct de vedere, imaginati-va ce va transmite un vorbitor sigur pe el sau unul anxios.

2.Apertura gurii foarte mica. Sunt persoane care nu deschid gura cand vorbesc. Isi tin dintii foarte apropiati. Sau sunt altele  care vorbesc din coltul gurii. (Se poate recurge la acest fel de a vorbi pentru a marca schimbarea intr-un registru mai intim.) De curiozitate, inchideti sonorul la televizor si priviti un talk-show. Uitati-va doar la buze, cat de simetrice sunt colturile in timpul discutiei sau cat de inchisa este gura vorbitorului. La unele persoane aproape ca nu vezi ca vorbesc. Si tot de curiozitate, incercati sa spuneti “apa”, tinand buzele ca pentru sunetul “u”. Va iese?! Nu! Apertura e “de vina” ( revin la acest punct).

3. Regionalisme. Va spuneam mai sus de e-urile “moi”, specifice Ardealului, fiecare zona istorica isi are insa particularitati care pot fi evitate in timpul unui discurs. Atentie, s-ar putea ca urechea sa nici nu mai faca diferenta intre cum e literar si cum nu e. Pentru a pronunta corect, trebuie sa va asigurati ca auziti corect. De obicei, cineva din afara zonei unde locuiti isi va da seama mult mai bine unde anume gresiti.

4. Pronuntie neclara. Sunetele nu sunt pronuntate, articulate clar. Cuvintele sunt inganate. Copiii au de obicei, un astfel de discurs, din care intelegi mai greu ce vor sa spuna. Tine de exercitiu, de antrenament.

5.Tonul inalt. Fiti atenti la persoanele care sunt suparate, furioase sau emotionate- dintr-o data au vocea mai “ascutita” care te “zgaraie” la ureche, in timp ce un timbru mai gros aduce calm, liniste, siguranta. “Anxietatea este vizibila si in voce. Cand o persoana traieste un sentiment de anxietate, se inregistreaza o crestere generala a tensiunii musculare, si acest lucru face vocea sa devina mai ascutita(…). Perturbarile inaltimii vocii- pe care lingvistii le numesc << tremuraturi ale vocii>> sau <<tremor>>- sunt si ele indicator al anxietatii.” Petter Coller, Cartea gesturilor, Editura Trei.

6.Volumul mic. O voce soptita, “mica”, nu are cum sa fie auzita. Revenind iar la indicatorii anxietatii am putea cu usurinta sa recunoastem in soapta, frica de a spune, de a vorbi in public. Remediul nu e insa vorba…”strigata”. Volum mare inseamna o voce puternica, auzita, care sa ajunga la urechea receptorului.

 7. Vocea uscata. “Unul dintre primele semne ale unei stari de anxietate este uscarea gurii. Ea este determinata de o incetare temporara a activitatii glandelor salivare. Vocea suna uscat si mecanic”(Petter Collet).  Paharele cu apa pe care  le vedeti la televizor pe mesele de la talkshow-uri sa stiti ca nu sunt de decor.

Acestea ar fi cateva dintre problemele pe care le-am intalnit, fie la mine personal, fie la altii.

Bun, si ce ar fi de facut?! “Remedii” exista, unele sunt exercitii care tin stric de o anumita zona de “antrenare” a aparatului fonator, altele vizeaza schimbarea unei atitudini.

Promit, punctual, sa revin in partea a doua. E un subiect prea pe placul meu pentru a-l fusari in cateva randuri.

Pana atunci, cu ce am scris mai sus, incercati sa va observati pe voi si pe altii, poate va gasiti vreun…e buclucas.

Laura

O relatie sub 6 palarii ganditoare

Foto: Claudia Tanasescu www.claudiatanasecu.com         Scris de Laura Dumbrava

Cand ai stat sa te gandesti cum e relatia in care te afli? Mai mult, ai o decizie importanta de luat?

Si daca da, care e cea potrivita pentru tine, pentru cuplul vostru?

 Unealta de lucru pe care ti-o propun te poate ajuta sa iei o decizie inteleapta, potrivita tie si cuplului vostru. Marele ei avantaj este ca ia in considerare mai multe unghiuri de abordare a unei probleme si, implicit, poate genera solutii care sa respecte “datele” personale, atata ale tale, cat si ale partenerului. De ce spun asta? Voi da doar un exemplu: ni se spune sa privim lucrurile din perspectiva gandirii pozitive. In acest exercitiu vei face insa cunostinta si cu gandirea negativa- pentru ca aici s-ar putea sa gasesti ceea ce te impiedica sa faci ceva anume. A neglija “sabotorii” sau a nu-i infrunta duce, in timp, la disonanta in cuplu- si, aparent, nici nu stii unde ai/ ati gresit.

Exercitiul pe care ti-l propun s-ar putea sa il mai fi intalnit- in cursuri de marketing, management, de pedagogie. Se numeste Cele 6 palariile ganditoare si pleaca de la modelul propus de Edward de Bono in cartea sa.

Ce aduc nou este unghiul de abordare- adaptat unei relatii de cuplu- la care am pus si intrebari specifice tehnicilor de coaching.

Hai sa-i dam drumul.

Am sa te rog sa te gandesti la o problema din relatia ta. Poate esti intr-un “hop”, poate ai anumite semne de intrebare, ai vrea sa schimbi anumite lucruri sau poate vrei, pur si simplu, mai multi fluturi in stomac…Fiecare cuplu isi are propria poveste, cum si aceasta poveste nu e azi cum va fi maine.

Bun, gata cu… “povestile” mele, concret, ce ai de facut.

Vei purta, pe rand mai multe…palarii. De fapt, vei intra in mai multe perspective, sub mai multe palarii. Si fiecare perspectiva iti va aduce o informatie noua. Pentru a-ti fi mai usor, la fiecare punct/ palarie am scris si cateva intrebari la care sa raspunzi. Cu pixul pe hartie, in gand, cu voce tare…Poate rogi pe cineva sa ti le adreseze. Te las pe tine sa decizi cum vrei.

1.Palaria alba. Acum ca porti aceasta “palarie” as vrea sa te uiti la relatia ta cat mai obiectiv posibil. Acum culegi “datele problemei” si le analizezi la rece.

Ce se intampla in momentul de fata? Cat de des? In ce situatii?

Ce am mai incercat sa fac pentru a remedia aceasta problema?

In ce masura sunt responsabil/a pentru aceasta problema?

 2.Palaria rosie. Sub aceasta palarie, poti da frau liber sentimentelor. Cat de intens vrei, nu te judeca nimeni pentru ceea ce simti.

Ce simt fata de aceasta problema?

Ce simte cealalta persoana?

Cum m-as simti daca aceasta problema ar fi rezolvata?

Cat de tare ma deranjeaza aceasta situatie?

 3.Palaria neagra. Sub aceasta palarie, apar toate grijile. Este si motivul pentru care ai vrea sa faci ceva…sa imbunatatesti, sa schimbi.

Ce ar putea sa se intample cel mai rau?

Ce nu merge bine in aceasta relatie?

Ce nu fac bine?

Daca nu schimb ceva, ce se va intampla?

Ce risc daca schimb ceva?

4.Palaria galbena. Sub aceasta palarie, se puncteaza  beneficiile. Este o “palarie” aducatoare de solutii.

In ciuda acestei probleme, ce functioneaza totusi?

Care sunt punctele forte individuale?

Daca faca asta, ce se va schimba in bine?

Ce am mai facut alta data si a functionat?

5.Palaria verde. Sub palaria verde, dam drumul creativitatii, aduce si ea solutii, iti arata “cum sa”…

Cum as putea face in alt mod?

Daca aceasta problema nu ar mai fi, cum ar fi relatia noastra?

Care e urmatorul pas pe care l-as putea face?

6. Palaria albastra. Sub palaria albastra “supervizezi” cum poti face lucrurile sa mearga in directia dorita de tine. E “seful” celorlalte palarii, cerne si discerne punctele de vedere de pana acum sau solicita detalii de la fiecare palarie pentru a clarifica situatia, problema, solutia, modul in care poate fi aplicata solutia samd.

Cum imi voi da seama ca sunt pe drumul cel bun?

Ce vor observa ceilalti la mine daca fac aceasta schimbare?

Ce am facut pana acum de am ajuns in punctul “n”?

Acum ca le-am enumerate, hai sa luam si un exemplu:

Situatie: De cand au un copil ( un an) Dana si Alin se inteleg tot mai rau. Nu isi mai fac  timp unul pentru altul, Dana e mai mereu cu copilul, iar Alin e la serviciu sau cu “baietii”. Sotia ar dori sa vada ce solutii sunt pentru a face o schimbare. Si pentru asta, o poftim sub…palarii.

Sub palaria alba, Dana va analiza foarte clar, obiectiv, ce se intampla: cate ore sta cu copilul, cate cu sotul, ce face cand este cu sotul, calitatea timpului petrecut impreuna, ce a mai facut pentru a imbunatati/ schimba ceva, cat timp este plecat Alin, ce se intampla cand incearca sa discute acest aspect samd.

Sub palaria rosie, Dana poate da frau sentimentelor: se simte singura, frustrata, trista, neinteleasa, furioasa…

Sub palaria neagra, ea vede relatia cat mai pesimist: se gandeste la o despartire daca lucrurile merg tot asa.

Sub palaria galbena, incearca sa vada si atuurile pe care se poate baza pentru a construi relatia pe care si-o doreste: cand sunt impreuna se simt bine, poate sa ii spuna ce nu ii convine, are disponibilitatea de a schimba si ea ceva, constientizeaza ca trebuie sa schimbe ceva anume.

Sub palaria verde, Dana poate sa isi imagineze ce vrea: cum ar fi relatia lor daca ar avea timp mai mult, cum ar fi sa il lase pe cel mic in grija cuiva pentru o perioada determinata, cum ar fi daca s-ar ingriji si de ea mai mult s.a.m.d.

Sub palaria albastra, ea poate lua in considerare toate aspectele de mai sus si sa isi faca un plan potrivit realitatii ei, in concordanta cu disponibilitatea si sentimentele/ emotiile ei,  tinand cont de obstacolele pe care le au de trecut, orientata inspre ceea ce e important si de baza in relatia ei, intr-un mod creativ, diferit de ce a/ au facut pana acum.

Acesta este exemplul Danei, te las acum pe tine sa iti alegi o palarie…sau sase.

Parada modei?!

Asa sa fie 🙂

Laura

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum ajung la obiectiv- Modelul GROW

Imagineaza-ti ca vrei sa mergi la drum, parca stii ce ai vrea, dar nu stii cum e mai bine. Ai nevoie de o harta pentru a afla mai usor unde vrei sa ajungi (the goal). Trebuie insa sa vezi de unde pleci( reality). Si, ca la orice drum, exista mai multe rute pana la destinatie( options). In cele din urma te decizi: acesta e drumul cel mai bun ( will). Sedinta de… coaching e incheiata.

O sedinta de coaching poate fi structurata in mai multe feluri. Depinde de mai multi factori, printre care as enumera:

  •  coach- care este metoda lui de lucru, formarea lui, “instrumentele” de lucru preferate, competenta lui in problematica abordata
  •  client- cu ce problema vine, cat de dispus este sa lucreze, in ce masura stie ce urmareste prin sedinta de coaching, cat de  constient este de rolul sau in procesul de coaching
  •  nivelul schimbarii clientului (a se vedea metodologia de schimbare Prochaska, de ex.), din ce etapa a schimbarii se pleaca, ce se doreste in urma sesiunilor de lucru

O metoda de lucru este asa-numitul model GROW. GROW e un acronim din limba engleaza: G de la goal, scop, obiectiv, R de la current reality, realitatea imediata, prezent, O de la options,  optiuni si W de la will, dorinta, nevoie.

Avantajul metodei de fata este ca in acest caz coach-ul nu trebuie sa cunoasca foarte bine problema clientului. Este suficient sa-l ghideze pe acesta pentru a-si gasi singur raspunsul, apeland insa la o serie de intrebari specifice fiecarui pas.

Cum ar decurge o sedinta structurata dupa acest model?

1. Stabilirea scopului. In primul rand, se stabileste de comun acord care este scopul sedintei respective sau al sesiunilor urmatoare. In aceasta situatie coach-ul trebuie sa apeleze la intrebari specifice care sa-l ajute pe client sa defineasca cat mai precis ceea ce il intereseaza.

Cum vei sti ca ti-ai atins scopul? Cum vei sti ca problema e rezolvata? Ce vor observa altii odata scopul atins? Ce vei simti? 

 2. Analizarea realitatii imediate, a prezentului.  Acesta ar fi urmatorul pas, odata stabilit scopul.  E foarte important sa nu se sara peste aceasta etapa deoarece adesea se poate intampla sa se omita informatii care ar putea duce mai repede la rezovarea problemei. La fel ca in cazul primului pas, coach-ul are la dispozitie un set de intrebari care poate sa-l ajute pe client:

Ce se intampla in momentul de fata? Cat de des? In ce situatii? Mai e cineva implicat? Care este rezultatul actiunilor tale?

 3. Care sunt optiunile. O data ce ati stabilit ce se intampla in prezent, e timpul sa explorati ce ar fi posibil sa se intample, care sunt toate optiunile care ar putea rezolva problema in cauza. Si in aceasta etapa trebuie sa va ajutati co-echipierul sa gaseasca cat mai multe raspunsuri viabile, pe care urmeaza mai apoi sa le discutati. Puteti sa va exprimati si propriile sugestii, dar e de preferat sa va lasati clientul sa gaseasca el primul raspunsuri. De asemenea, asigurati-va ca s-au stabilit niste optiuni in cele din urma. In “terenul” nostru sunt intrebarile:

Ce altceva ai putea face? Cum ar fi daca aceasta problema nu ar exista? Care ar fi beneficiile, dar si dezavantajele? Cum ai putea evalua optiunea potrivita?

4. Ce se vrea.  In acest moment, dupa ce a fost trecut in revista prezentul, ceea ce se intampla de obicei, si explorate optiunile, clientul ar trebui sa stie cum poate ajunge la ceea ce isi doreste, la scop. Pare simplu, dar nu e suficient. Cuvantul cheie in aceasta etapa ar fi “actiune”, trecerea la fapt. Intrebarile ajutatoare ar fi:

Asadar, ce vei face? Cand anume? Ce te-ar putea impiedica sa mergi inainte? Vei putea sa te descurci si fara mine? Care crezi ca ar fi pasii pe care ar trebui sa-i urmezi? Ai un plan de urmarire in timp a rezultatului astfel incat sa-l mentii?

Recapituland,

  • Ce  imi doresc?
  • Cum e in momentul de fata?
  • Ce optiuni am?
  • Cum ajung la ceea ce vreau?

O zi frumoasa va doresc,

Laura Dumbrava

Feedback sau lauda?

Nu incep niciun atelier fara a discuta despre ascultarea activa si despre feedback, din cel putin doua motive:

Primul ar fi unul cat se poate de pragmatic: la ateliere lucram intotdeauna si pe perechi ( asadar si participantii vor da feedback la un moment data) si, in al doilea rand, dupa acelasi model, participantii pot sa isi insuseasca mai bine acest tip de comunicare si sa “il ia” cu ei acasa. Adica, in experienta lor ulterioara de viata, vor sti cum sa formuleze un astfel de raspuns, in asa fel  incat sa fie util ambelor parti: si celui care da, si celui care primeste.

Mini test

Care dintre urmatoarele afirmatii le-ati incadra la feedback si care va suna a lauda?

Mi-a placut foarte mult.
Atunci cand te-ai ratacit ai stiut sa ceri ajutorul.
Super tare!
Apreciez ca te-ai descurcat si fara mine si ai luat si nota mare.
E de FB!
Ce bine iti sta!
Imi place cum ti-ai aranjat parul, iti pune fata in evidenta.
Atunci cand mi-ai spus sa nu mai ridic tonul, am realizat ca m-am suparat din cu totul alta cauza; promit sa imi las problemele acasa.

 Ce face diferenta intre lauda si feedback?

In cele ce urmeaza am sa va prezint un model cunoscut sub numele de STAR. De ce asa? Modelul STAR este un acronim, fiecare litera provine de la un initiala unor cuvinte din limba engleza.

S ( de la situatie, contextul, cand s-a intamplat)  In acea perioada extrem de aglomerata pentru tine

T ( de la task- sarcina, ce a facut )                              cand a trebuit sa te ocupi si de problemele parintilor tai,

A ( de la actiune, ce a facut )                                         le-ai cerut si altora ajutorul.

R ( de la rezultat,  consecinta actiunilor)                In acest fel, ai fost mai calma si ai reusit sa faci fata presiunii.

Avantajele unui feedback formulat astfel

Este specific. De exemplu, intr-un dialog cu copilul, acesta va intelege mult mai bine ce asteptari aveti de la el, daca sunteti specific. I-am putea spune un beneficiu de rezultat. Se vede ai muncit mult pentru teza asta, ai luat o nota mai mare fata de semestrul trecut.

Este autentic. Cel care da feedback, tocmai prin faptul ca este specific, ii da celuilalt de inteles ca este atent la ce transmite. Nu sunt “vorbe goale”, exclamatii golite de continut si sens ( a se vedea mini testul de la inceput).

Incurajeaza comunicarea. Pentru a putea da un feedback, trebuie ca receptorul sa fie atent, prezent, sa nu intervina peste celalalt, sa se asigure ca a inteles mesajul, sa fie incurajator. In acest context al ascultarii active, feedback-ul faciliteaza schimbul de informatii. Aici, am putea spune ca avem un beneficiu de relatie.

Este constructiv. Prin faptul ca este descriptiv si specific, feedback-ul formulat astfel aduce un plus de informatie celui care il primeste, fie ca intareste un comportament, determina o schimbare, confirma ceva anume. Formulat asa, nu mai e luat ca o critica (si interpretat uneori ca un atac la persoana). Si, desi este subiectiv, nu mai este o opinie intamplatoare.

Implica responsabilitate din partea emitatorului. Desi este subiectiv, feedback-ul nu  este o opinie intamplatoare. Cel care il formuleaza se pregateste, este atent, contureaza contextul si isi asuma punctul de vedere.

Cand puteti folosi modelul STAR de formulare

Il putet folosi la serviciu, mai ales daca lucrati in echipa, coordonati un proiect, acasa, in relatia cu partenerul si cu copilul, si, pana la urma in orice relatie.

Unde as tine “musai” sa il folositi e acolo unde avem tendinta sa il evaluam pe celalalt ( ii bagam de vina) sau sa ii “prescriem” anumite schimbari. In aceste situatii modelul STAR poate aduce un plus de obiectivitate si inlesneste calitatea relatiei.

 

Calatorie usoara sa aveti

Scris de Laura Dumbrava
Atat de multe cupluri aleg sa cheltuiasca bani grei pe concedii, calatorii exotice, sa fuga de AICI, in speranta ca se vor regasi unul pe altul, ACOLO. Indiferent de LOCUL in care vor fugi, daca se vor privi cu aceiasi ochi, nu se vor intampla minuni.
Minuni se intampla cand reusesc sa schimbe perspectiva, sa il vada pe celalalt asa cum e. Inclusiv in schimbare. Nu cum CREDE, presupune ca este, asteapta sa fie sau iti doreste sa fie. Poate de aceea,  se ajunge sa cautam o alta privire, o alta oglinda…si ne trezim in 3, in 4.
Iar aceasta schimbare se poate intampla cand unul sau amandoi decid sa invete cum sa faca asta. Poate sa fie un moment decisiv pentru cuplu, poate sa insemne  “Gata!”, cum poate sa insemne
“Ce bine ca esti, ce bine ca suntem. Noi doi.”

Calatorie usoara sa aveti!

Problema ta in 10 intrebari si raspunsuri.

La workshop-ul de sambata aceasta am primit un feedback foarte bun de la un cursant ( multumesc, L.) care spunea ca ar dori sa invete la cursuri diverse tehnici scurte pe care sa le poata aplica acasa, la serviciu. Si uite asa, am facut si aceasta categorie: “Exercitii pentru acasa”.

Da, stiu, numai la conflicte nu ai chef acum sa te gandesti. Nerezolvate insa, te cauta ele pe tine.

 La ateliere, cand intreb ce se intelege prin “conflict”, lumea se gandeste la ceva cu foarte mult zgomot, nervi, relatii tensionate, rigiditate. Sa mai spun?

Nu, nu mai spun.

Am sa te las pe tine sa raspunzi la cele 10 intrebari de mai jos. Special le-am conceput pentru tine. Au legatura cu ceea ce in Programarea Neuro-Lingvistica numim “ancore”, adica cu ceva din experienta personala care ne face ca, desi nu mai suntem in acelasi timp si spatiu, sa accesam instantaneu o amintire. E si de bine si de mai putin bine. Ne vom aduce aminte mult mai repede de o situatie cand ne-a muscat un caine, decat de una in care am mangaiat unul.
Si mai au legatura si cu cele 5 simturi ( neurobiologia spune ca sunt mai multe)  prin care noi ne facem o “harta”/ o reprezentare despre lume.
Si mai au legatura si cu o solutie pe care o cauti la o situatie conflictuala in care te afli.

Bun, gata cu teoria. Ce ai de facut?

Gandeste-te la o situatie conflictuala concreta si mai apoi, scriu UN SINGUR cuvant ca raspuns la fiecare intrebare.

1. Daca ar fi sa asociezi acest conflict cu un sentiment/ emotie/stare, acesta ar fi…

2. Daca ar fi sa ii dai un nume/ sinonim/ “nick-name” acestei situatii conflictuale, ce alt nume i-ai da?

3. Daca ar fi sa asociezi conflictul cu o culoare, care ar fi aceasta?

4.Daca ar fi sa alegi un instrument muzical pe care sa il asociezi cu conflictul, acesta ar fi…

5. Cu ce gust asociezi conflictul?

6. Daca ar fi sa vizualizezi  o imagine pe care o asociezi cu aceasta situatie, ce ai alege?

7. Daca ar fi sa numesti un obstacol in solutionarea acestui conflict pe care l-ai depasit deja sau trebuie sa il depasesti, care ar fi?

8.  Daca ar fi sa numesti un prieten/ ajutor pe care te-ai bazat sau te bazezi, cine ar fi?

9. Daca ar fi sa iti dai o nota la cum te descurci sa gestionezi un conflict, de la 1 la 10, ce nota ti-ai da?

10.Daca ar fi sa alegi o resursa indispensabila pentru a gestiona mai bine acest conflict, care ar fi aceasta?

Ai scris?

Bun, acum trebuie cu aceste cuvinte sa faci un text. Unul scurt, nu conteaza daca are cap si coada, coerenta si logica. Doar scrie!

Dupa ce ai scris, reciteste cu voce tare. Tare sa fie, astfel incat sa te auzi.

Sigur ti-ai dat deja un raspuns si te-ai indreptat  inspre o solutie.

Daca ai chef si vrei sa te “joci”, fa acest exercitiu si cu prietenul/ prietena ta. Iar de vrei sa ne “minunam” impreuna de ce ti-a iesit, pune raspunsul aici, la comentarii.

Sa ai parte de solutii, probleme sunt peste tot!

Cu chef de joaca, Laura

 

Resurse “la purtator”

 

Am invatat din manuale ca in corpul meu este fier cat intr-un cui, ca fosforul din varful unui chibrit e indispensabil organismului meu, ca in urmele de creta de pe maini se afla calciu, prezent in dintii si oasele mele, ca sarea din bucatarie imi condimenteaza fluidele corpului…carbon, magneziu, sulf, oxigen, hidrogen, natriu…nu putem exista fara aceste elemente.

Nu imi aduc aminte insa ca, la vreo ora la scoala, cineva sa imi fi spus, negru pe alb, ca sunt facuta din bucurie, creativitate, curaj, imaginatie, veselie, spontaneitate, rabdare, flexibilitate, energie, lumina,… ca aceste resurse ma fac unica, ca unii au mai mult, altii mai putin, ca unele sunt mai prezente, altele mai ascunse in causul temerilor sau al rutinei, dar ca toti le avem, ca le putem scoate la lumina, ca ne putem juca oricand cu ele de dragul jocului sau apela la ele in situatii critice.

Ca am nevoie de curaj pentru a infrunta un diagnostic, ca am nevoie de incredere pentru a trece peste o relatie esuata, ca flexibilitatea imi da solutii, iar rabdarea, prunci cuminti,… imaginatia imi aduce somn lin, creativitatea imi infrumuseteaza casa,… iar veselia, relatia de cuplu.

Sunt care spun ca au pierdut aceste resurse. Si eu le spun ca nu au cum, pentru ca ele sunt deja in noi, acum, mereu la timpul prezent. Da, poate nu sunt pe raftul din fata. Ca la magazin, la indemana am pus altceva, alte nevoi sau frici, temeri, resentimente, tristeti…rutina.

Dar, daca ne dorim, ca in poveste, vin ajutoare inspre noi.

Poate  fi micutul nostru care ne reinvata sa ne copilarim,

poate fi o criza care ne forteaza sa ne (re)descoperim potentialul,

un trainer care ne faciliteaza intalnirea cu aceste resurse,

o carte, un film, o poezie, un cantec,

un partener- un el sau o ea- care stie sa scoata ce e mai bun din noi…

Toate acestea ne pot ajuta sa deschidem “punguta” spre lumea din noi sau dinafara.

“Traistuta” cu resurse e mereu la purtator. Nu putem fi, exista fara ea. Tine insa de noi sa gestionam aceste daruri, e responsabilitatea noastra de a le redescoperi, creste, intretine, aduce in fata. Si putem face asta!

Si abia astept dimineata, cand, dezleg snurul si “cotrobai”…oare azi de ce anume am nevoie?

Si “tusti”, ca prin minune, se iveste ceea ce trebuie sa fie.

La multe Traistute colorate, inflorate, doldora de “daruri”!

Laura

Ce e important pentru tine acum?

La asa intrebare, asa raspuns

Se spune ca raspunsurile sunt in noi, asteapta cumva intrebarile potrivite ca sa iasa la iveala. Intreaba si asculta. Te intreaba si te asculta,…daca esti tu cu tine insuti.

Asadar, pana ajungi la raspunsurile potrivite trebuie sa stii sa pui/ sa auzi intrebarea potrivita. Asta se intampla intr-o sedinta de coaching. Asta face coach-ul, dar poti face si tu.

Una dintre intrebarile de la care se poate porni ar fi: ce e important pentru tine acum?

Cat de important pentru tine este sa…?

Cum iti vei da seama ca asta e important pentru tine?

Ce ai pus astazi pe agenda ta si ce e cu adevarat important din ea?

Cat de des te invinovatesti ca nu faci lucruri care, de fapt, nu au nicio importanta pentru tine?

 Ce s-a intamplat azi cu adevarat important pentru tine?

 De ce e important sa faci ceva anume si nu altceva?

Mi-am dat seama de puterea unei astfel de intrebari inainte sa fac cursul de coaching, inainte sa stiu ca exista o intreaga teorie si…practica despre a pune intrebari, a asculta, a discerne. Iar intrebarea a venit dinspre un copil. Am avut insa disponibilitatea sa aud si sa inteleg intrebarea, sa invat ceva din asta si implicit sa imi dau singura raspunsul…potrivit.

Mama, ce e mai important, oala sau copilul?!

M-a intrebat la un moment dat baiatul meu de 8 ani,…cand de zor spalam vase in bucatarie si eram cu gandul la atatea alte treburi …gospodaresti. Iar copilul meu tinea neaparat sa-mi arate ceva si eu il amanam pentru a nu stiu cata oara.

Si, brusc, am avut o revelatie.

Cine/ce mai putea sa astepte, cine avea nevoie de privirea, aprecierea mea, pentru cine timpul nu statea in loc, cine avea cu adevarat nevoie de mine : copilul sau…oala?

De atunci, cand trebuie sa fac o alegere, cand ma simt presata din mai multe parti, imi pun aceasta intrebare aparent atat de banala :

Ce e mai important pentru mine acum?

Si dintr-o data, lucrurile se lumineaza, raspunsul vine simplu, nefortat si ce e esential, actionez in consecinta , in congruenta cu mine. Stiu ca alegerea pe care am facut-o e cea mai buna, nu mai privesc inapoi gandindu-ma “dar daca era mai bine sa…”. Intrebarea potrivita imi da siguranta unui raspuns potrivit.

Asadar, pentru tine ce e mai important acum?

La capatul acestor randuri sigur ai un raspuns. Cel potrivit. Tie.

Cu drag,
Laura