Pastila de motivatie

Time management

Care sunt hotii tai de timp?

Cine te retine la telefon? Cat timp dintr-o zi?

Cate minute, ore iti petreci pe net, retele de socializare, verificandu-ti emailul?

Cand ai dat ultima oara dezabonare la emailuri pe care nu iti doresti sa le primesti?

Obisnuiesti sa iti faci un to-do-list?

Dar un check-list pentru a nu te intoarce din drum?

Cat stai in fata televizorului butonand telecomanda?

Cat timp petreci pe drumul spre/ dinspre serviciu?

Ale cui probleme le rezolvi?

Duci pana la capat ceea ce incepi?

Tragi de timp pentru a nu termina ceea ce ai de facut?

Ce e important si ce e prioritate pentru tine acum?

Deci, care sunt hotii tai de timp?

 

 

La mijloc de an nou si vechi

scris de Laura Dumbrava

 La final de an se poarta bilanturile.

Eu fac prajituri, sau bricolez, sau ma joc cu copiii si sporovaiesc cu sotul. Sau, uite, scriu acesta articol.

Nu imi fac bilantul la ce a fost nu pentru ca as fi mai deosebita decat altii, ci pentru ca, la fel ca in fiecare zi, imi fac un “to do list” pe anul ce sta sa vina. Ma uit inspre ceea ce urmeaza sa fac, stand insa si cu fata inspre “restantele” din anul ce tocmai a trecut.

Din aceasta perspectiva, “la mijloc de an nou si vechi”, incep sa cern, ce e important pentru mine, pentru familia mea, pentru oamenii care imi sunt alaturi sau vin inspre mine in diferite situatii.

Si, uitandu-ma in urma, imi place sa constat ca dorintele/ nevoile/ visurile mi se implinesc sau le implinesc in asa de nebanuite feluri prin aceste relatii in care, neintamplator, ma asez, construiesc sau plec.

Si asta nu mi se intampla numai mie!

Va multumesc tuturor care m-ati insotit in acest an sau care v-ati lasat insotiti de mine, prin noua mea profesie, aceea de coach.

Doar in relatie cu voi mi-am putut da mie insami raspuns cine sunt si care este in continuare “to do list-ul” meu.

Un an nou cu bucurie sa aveti, oameni frumosi sa va iasa in cale, intelepciunea de-a recunoaste ce puteti schimba si puterea de-a accepta ca, uneori, lucrurile asa trebuie sa se intample.

Nu stiu ce ne va aduce anul, dar privesc cu optimism acest nou anotimp din viata mea si mii de scantei din acest optimism pleaca acum inspre voi, dintr-un click pe monitor.

Calde imbratisari,

cu drag,

Laura

Raspunsul din intrebare

 Scris de Laura Dumbrava

Nu stiu cu exactitate ce a vrut sa spuna Octavian Paler prin aceasta fraza, pot spune ce am inteles eu personal, prin prisma experientei mele profesionale.

1. Ca jurnalist, am descoperit ca nu pot sa intreb decat despre ceva ce stiam. Dinainte. De aceea era importanta faza de “predocumentare”. In acest caz, raspunsul este pentru a fi auzit de altcineva. Pentru a fi “povestit” altora.

2. Ca si coach, am descoperit ca raspunsul e in intrebare in masura in care o intrebare “buna” poate sa scoata la iveala raspunsul de care are nevoie clientul. In acest caz, atat intrebarea, cat si raspunsul sunt pentru a fi auzite de client.

Pana la un punct, ambele tipuri de “interviu” se suprapun, dar marea diferenta si, de fapt, marea arta este centrarea pe ceea ce are nevoie cel din fata ta. Asta numesc eu, de obicei, “insotire”. Nu interviu, nu dialog, nu discutie.

Laura

 

Calatorie usoara sa aveti

Scris de Laura Dumbrava
Atat de multe cupluri aleg sa cheltuiasca bani grei pe concedii, calatorii exotice, sa fuga de AICI, in speranta ca se vor regasi unul pe altul, ACOLO. Indiferent de LOCUL in care vor fugi, daca se vor privi cu aceiasi ochi, nu se vor intampla minuni.
Minuni se intampla cand reusesc sa schimbe perspectiva, sa il vada pe celalalt asa cum e. Inclusiv in schimbare. Nu cum CREDE, presupune ca este, asteapta sa fie sau iti doreste sa fie. Poate de aceea,  se ajunge sa cautam o alta privire, o alta oglinda…si ne trezim in 3, in 4.
Iar aceasta schimbare se poate intampla cand unul sau amandoi decid sa invete cum sa faca asta. Poate sa fie un moment decisiv pentru cuplu, poate sa insemne  “Gata!”, cum poate sa insemne
“Ce bine ca esti, ce bine ca suntem. Noi doi.”

Calatorie usoara sa aveti!

Ce veriga alegi sa fii?

“Vi s-a spus ca sunteti asemenea lanturilor, la fel de slabi pe cat este veriga voastra cea mai slaba. Acesta nu-i decat jumatate de adevar. Sunteti, de asemenea, la fel de puternici precum veriga cea mai tare.

A va cantari dupa cea mai neinsemnata fapta e ca si cum  ai judeca puterea oceanului dupa risipirile spumei.

A va judeca dupa neimplinirile voastre e ca si cum ai invinui anotimpurile de nestatornicia lor.”

( Kahlil Gibran, Profetul in Darul iubirii, Editura Herald)

Resurse “la purtator”

 

Am invatat din manuale ca in corpul meu este fier cat intr-un cui, ca fosforul din varful unui chibrit e indispensabil organismului meu, ca in urmele de creta de pe maini se afla calciu, prezent in dintii si oasele mele, ca sarea din bucatarie imi condimenteaza fluidele corpului…carbon, magneziu, sulf, oxigen, hidrogen, natriu…nu putem exista fara aceste elemente.

Nu imi aduc aminte insa ca, la vreo ora la scoala, cineva sa imi fi spus, negru pe alb, ca sunt facuta din bucurie, creativitate, curaj, imaginatie, veselie, spontaneitate, rabdare, flexibilitate, energie, lumina,… ca aceste resurse ma fac unica, ca unii au mai mult, altii mai putin, ca unele sunt mai prezente, altele mai ascunse in causul temerilor sau al rutinei, dar ca toti le avem, ca le putem scoate la lumina, ca ne putem juca oricand cu ele de dragul jocului sau apela la ele in situatii critice.

Ca am nevoie de curaj pentru a infrunta un diagnostic, ca am nevoie de incredere pentru a trece peste o relatie esuata, ca flexibilitatea imi da solutii, iar rabdarea, prunci cuminti,… imaginatia imi aduce somn lin, creativitatea imi infrumuseteaza casa,… iar veselia, relatia de cuplu.

Sunt care spun ca au pierdut aceste resurse. Si eu le spun ca nu au cum, pentru ca ele sunt deja in noi, acum, mereu la timpul prezent. Da, poate nu sunt pe raftul din fata. Ca la magazin, la indemana am pus altceva, alte nevoi sau frici, temeri, resentimente, tristeti…rutina.

Dar, daca ne dorim, ca in poveste, vin ajutoare inspre noi.

Poate  fi micutul nostru care ne reinvata sa ne copilarim,

poate fi o criza care ne forteaza sa ne (re)descoperim potentialul,

un trainer care ne faciliteaza intalnirea cu aceste resurse,

o carte, un film, o poezie, un cantec,

un partener- un el sau o ea- care stie sa scoata ce e mai bun din noi…

Toate acestea ne pot ajuta sa deschidem “punguta” spre lumea din noi sau dinafara.

“Traistuta” cu resurse e mereu la purtator. Nu putem fi, exista fara ea. Tine insa de noi sa gestionam aceste daruri, e responsabilitatea noastra de a le redescoperi, creste, intretine, aduce in fata. Si putem face asta!

Si abia astept dimineata, cand, dezleg snurul si “cotrobai”…oare azi de ce anume am nevoie?

Si “tusti”, ca prin minune, se iveste ceea ce trebuie sa fie.

La multe Traistute colorate, inflorate, doldora de “daruri”!

Laura

Bucurie in dar

 

Iti propun un mic exercitiu de constientizare. Raspunde pe rand, cum iti vine.

1.Azi cat de des ai zambit? Deloc. Aproape deloc. Asa si asa. Mai tot timpul.

2. Pe o scara de la 1 la 10 cata bucurie ai avut in tine? 1…3…5…7…10?

Asa-i ca se schimba raspunsul dintr-o data? De la deloc sau aproape deloc, constati ca ti-ai dat totusi o…nota. Ca nu stai si picotesti in…zero. Ca ai daruit lumii ceva.

Si azi.

Da, vin tristeti, si griji, si nervi, si toate cele peste noi, dar avem “o nota” pe care am dat-o bucuriei din noi, catre celalalt. Am recunoscut zambetul din noi care este…pur si simplu.

Asta voiam sa iti spun.

Si uau, cate secunde sunt intr-un minut, intr-o ora, intr-o zi, intr-o viata…

Te las sa te bucuri, iar de ai zambit e darul tau pentu mine si iti multumesc. Iti zambesc si eu la randu-mi in timp ce astern aceste cuvinte.

Pentru tine.

In dar.

Cu drag, Laura

Reparam sau…crestem?

Daca ma duc inspre tine cu gandul de a te “repara”, de a te “face” la loc, asa cum erai la inceputurile relatiei, s-ar putea sa nu vrei sa fii…schimbat, dar daca ma duc inspre tine cu ganduri de “hai sa vedem cum putem creste”, asa cum suntem si cum devenim in dinamica inerenta unei relatii, s-ar putea sa ne regasim.