Atentie, coach la dieta :)!

Am inceput o cura de slabire. Nu despre ea in sine as vrea sa va povestesc, ci despre cum poate ajuta coaching-ul intr-o astfel de situatie.

Fisa clientului:

Clientul: Laura
Problema:  x0 kilograme in plus ( adica multe)
Obiectiv: de ajuns la Z kilograme
Stadiu al schimbarii acum: in actiune
Nivelul motivatiei: foarte inalt
Tehnica de abordare: stadiile schimbarii, modelul Prochascka si DiClemente (nu acesta e numele curei)

(Obs: Mi-as dori ca fiecare client care vine la mine sa fie in acest stadiu, adica pe cai, sa vrea sa mute muntii, dispus sa faca, sa dreaga. Atentie insa! Nu etapa aceasta este cea mai dificila. Povestim mai jos despre toate cele.)

Un pic de teorie. (Calorii zero, consumati cu incredere)

Care sunt etapele schimbarii? Intamplator sau nu ( bineinteles ca eu as spune ca nu e intamplator), am inceput cura concomitent cu atelierul Focus pe schimbareDar schimbarea a inceput inainte de a incepe…cura.

Cum adica?

Hai sa va povestesc despre un tip de coaching drag mie- aparent cam arid- dar de la el plec in orice (sau aproape orice) discutie cu clientii cand vine vorba de nevoia lor de schimbare, adica iau in considerare in ce faza a schimbarii sunt.
Acum ma iau insa drept client pe mine insami. Asadar, self coaching.

Deci, va voi enumera acum etapele schimbarii, dupa asa-numitul model Prochascka si DiClemente, aplicandu-l pe mine. Clar si declarat, rostul articolului de fata este, printre altele, sa identificati si voi stadiul in care va aflati in ceea ce va priveste, fie ca e vorba de a face o schimbare in alimentatie, stil de viata, comportament, intr-o relatie anume samd.

1. Precontemplare. In aceasta faza clientul nici macar nu realizeaza ca are vreo problema si nici nu face nimic pentru a provoca vreo schimbare.
Cam asa eram eu dupa ce am nascut si, desi aveam peste 20 de kilograme in plus, acestea nu erau o prioritate.
In aceasta faza, motivatia era foarte scazuta, ca sa nu spun inexistenta.
Ce am facut…totusi, am luat in considerare si la cunostinta- de parca era greu :))) ca sunt cam multe kilograme in plus si nu mai incap in haine.

Asadar, verificati in ce masura va deranjeaza ceva ce altii spun ca nu e ok la voi. Si aici nu ma refer numai la kilograme in plus. ( De exemplul cu dieta ma folosesc ca sa va fac cunostinta de fapt, cu o alta “unealta “ din coaching). Daca pentru voi e in regula, in aceasta faza nu veti face nimic sa schimbati ceva.

Explorati totusi consecintele lui a nu face nimic. Daca va simtiti confortabil cu aceasta decizie, pe raspunderea voastra, asta e. Aici sunteti si…punct. Deocamdata.

2. Contemplare. Dupa cateva saptamani de la nastere, m-am trezit ca vreau sa ies in oras, la socializare si ca nu mai incapeam decat in hainele cu…burtica. Am bombanit si mi-am propus sa ma gandesc sa fac ceva, atat cat imi permitea si faptul ca alaptam. Mi-am luat un abonament la sala, cochetam asadar cu schimbarea, incercam sa fac ceva, fara a fi insa foarte hotarata. Nici nu am fortat lucrurile. Nivelul motivatiei era pe curba ascendenta.

3.Pregatire Faza aceasta o vizualizez cam asa: un atlet care se pregateste sa ia startul. E “pe locuri, fiti gata…”. Ce ati putea incerca in aceasta faza, de va recunoasteti ca fiind aici: identificati obstacolele, dar si suportul/ ajutorul din afara. De asemenea, daca ar fi sa faceti o schimbare ( si repet, nu ma refer doar la o cura de slabire) verificati pe ce va puteti baza, poate in experienta personala ati mai trecut prin ceva asemanator. Bucurati-va de acesti primi pasi si luati-i in considerare ca pe un fel de antrenament, nu ca pe niste esecuri ( ca nu ati fost in stare sa faceti marea schimbare). Toate la timpul lor.

 Asa, si sa revin la clientul nostru. Perioada aceasta de pregatire s-a tooooot lungit. Iar din seria “sa incercam marea cu degetul”, intr-o zi, am intrat si intr-un grup de suport din social medial, intitulat sugestiv “La dieta”. Clar, schimbarea era in aer. Am stat aici vreo luna pe margine fara insa a trece la actiune…

Pana intr-o zi de- ati ghicit- luni 🙂

4.Actiune: …cand mi-am zis “Gata! De azi sunt pregatita”!

Recunosc, habar nu aveam cum voi face de data aceasta, mai ales ca intotdeauna am slabit facand sport si mai putin umbland la oala cu mancare. De data aceasta insa, eram  decisa sa primesc ce venea inspre mine deoarece stiam ca am un aliat de nadejde: MOTIVATIA!!!  Scriu cu litere mari, bolduite, semne de exclamatie. Fara ea nu am ce sa fac…de vreau sa fiu silfida.

Asa, si concret, povestea mea: intru in grup, dau peste cineva care povestea despre o dieta, o “check-uiesc” rapid, vad ce presupune in prima faza si imi zic “asta e de mine”!

Repet, si repet, si repet! Nu as fi luat aceasta decizie daca nu as fi fost motivata, daca nu as fi fost pregatita, dispusa sa fac schimbari importante in viata mea: de la a-mi schimba comportamentul de cumparator ( sa nu mai iau prostioare), pana la a-mi educa papilele cu cafeaua fara zahar, micul dejun fara paine cu unt si party-urile fara tort…ca sa nu mai spun ca trebuie sa fac si miscare. Iar “reteta” schimbarii imi arata negru pe alb: cateva luni!

Imi asum? Da. Se poate intampla sa renunt? Da. Iau in considerare si beneficiile ( am slabit deja 3 kilograme), dar si obstacolele– ca vin pofte fel de fel, ca sunt obosita, ca nu mai am chef pur si simplu, da o banala raceala peste mine.

5.Mentinere: Precum scriam in “fisa” de la inceputul articolului, sunt in faza de actiune. Faza de mentinere urmeaza peste cateva saptamani, o data ce am atins obiectivul ales- cand va trebui sa am grija sa mentin schimbarea. Din punctul meu de vedere- si, cu siguranta nu numai al meu, aici e marea provocare. Cum sa mentin schimbarea? Ce m-ar mai ajuta aici?

Trei aspecte as lua aici in considerare. In primul rand, motivatia ramane in topul aliatilor ( si oricat de frivol ar suna, promisiunea unui shopping cred ca m-ar motiva). Mai apoi, faptul ca sunt intr-un grup de suport ( chiar doua :)), sigur ma va ajuta. Si, nu in ultimul rand, trebuie sa iau in calcul si o posibila recidiva, iar intrebarea ar fi: Ce s-ar putea intampla cel mai rau?

Ok, sa nu aruncam cu drobul de sare…oricum, “prevazatori”,  autorii acestui model au prevazut si faza de…

6.Recadere: Da, pot sa iau in considerare si aceasta etapa. Cura respectiva chiar pune un accent foarte mare pe mentinere si implementarea schimbarii- de aceea cu siguranta am si ales-o- dincolo de unele dezavantaje ( ca nu exista inca dieta cu chipsuri). Asadar, avea in vedere recaderea. Mai corect spus, ce sa faci ca sa nu ajungi la recadere.

Ce “unelte de lucru” ( sa nu le spun de lupta) as avea aici: in primul rand ar trebui sa verific ce s-a intamplat, care au fost “sabotorii” de nu m-am tinut de cura: factori interni, externi, ceva ce a tinut strict de o decizie personala sau si ceva din anturajul meu a contribuit la aceasta recidiva. Nu spun ca s-ar putea sa dau  vina pe altii, dar, de exemplu, chiar iau in considerare ca, daca din anumite motive medicale aceasta schimbare nu e una sanatoasa pentru mine, sa renunt la ea.

Ce as mai verifica aici: nivelul de motivatie. Again. Si as mai lua in considerare alte “cai de atac”, pe principiul daca vrei sa ajungi la un rezultat diferit, fa altceva…diferit.

Ce sa va mai spun? Ca mai trisez? Ca mai trag nu numai cu ochiul la o leguma cand reteta zice clar ca nu? Nu ma “stresez” asa de tare…vad ca s-au dus 3 kilograme si prefer sa iubesc aceasta schimbare care va trebui sa devina un modus vivendi. Incrancenarea si invinovatirea nu mi-ar aduce mari beneficii…iar Mall-ul e deschis in fiecare zi. Ca deh, va trebui sa imi schimb garderoba.

Schimbare usoara va doresc, indiferent unde va fi sa o faceti.

Cu drag, Laura

Focus pe schimbare!

 Focus pe schimbare!  (Modulul 2 de la Focus pe solutii!)

In acest modul vom continua tehnicile de coaching, dar in acelasi timp ne vom focusa pe SCHIMBARE. Aceasta va fi tema centrala.

Legat de acest subiect, te voi invata o tehnica de lucru foarte eficienta si foarte usor de folosit. Cu siguranta, din acest moment te vei vedea altcumva si vei putea cantari mai bine schimbarile pe care trebuie sa le faci la tine sau in relatiile cu altii.

De ce ai dori sa inveti si sa aplici aceasta tehnica, care sunt beneficiile:
• Afli in ce stadiu esti cu orice problema- iti dezvalui o tehnica extrem de simpla prin care tu insuti poti sa iti dai seama de acum inainte unde te situezi, raportat la o problema. In doar cateva minute.

• Mai mult, nu numai ca iti vei putea pune singur un “diagnostic”, ci afli cum sa iti prepari “reteta” potrivita TIE personal. Poti sa iti verifici gradul de motivatie, pasii pe care i-ai facut/ ii faci intr-o anumita directie, ce functioneaza si ce nu, si, clar, daca esti sau nu indreptat catre actiune. “Reteta” personalizata presupune mai multe ingrediente, care nu se pun insa la nimereala. Daca vrei …eficienta.

• Constientizezi mai bine de ce in unele situatii nu reusesti sa rezolvi ceva, ce merge in alte situatii si vezi ce se intampla acolo unde exista recidive, desi ai tot incercat sa schimbi ceva.
Da, s-ar putea sa descoperi lucruri mai putin placute, dar jucam cu cartile pe masa. Fair-play.

• Te ajuta sa vezi mai bine la altii unde sunt in ceea ce priveste schimbarea: in relatie cu partenerul, copilul, subalternul sau seful. Aceasta tehnica de lucru poate fi aplicata indiferent de tipul de relatie. Cu ajutorul ei nu ii schimbi pe altii, dar poti sa ii vezi intr-o lumina noua din acest punct de vedere si sa actionezi in consecinta pe “bucata” ta de relatie. (Vom aborda si aceasta problema)

Ce vom mai face? Vom continua sa facem cunostinta- la modul cat mai practic- cu tehnicile de lucru din coaching
Cum comunicam -stabilirea raportului, pacing, backtracking, leading, ruperea raportului
Resurse-tehnici de identificare a resurselor si folosirea lor in coaching si NLP
Minisedinte de coaching 1 la 1
Alte elemente din ascultarea activa, partea a 2-a
Pozitii perceptuale sau cum sa intri “in pielea” celuilalt, proces NLP
Intrebari pentru stabilirea obiectivului, intrebari de construire a solutiilor
Exercitii de relaxare, jocuri de rol si alte… idei…nastrusnice

SOLUTIILE sunt in noi, asteapta insa INTREBARILE potrivite ca sa iasa la iveala. Care sunt acestea? Participi la curs si afli.

Ce am facut la primul modul (Daca nu ai ajuns, poti linistit sa participi la acest al doilea modul pentru ca vom reveni, aducand un plus de informatie la ceea ce este de baza)
Cum functioneaza coaching-ul
Beneficiile coaching-ului
Ce parte din viata ta e dezechilibrata, unde e nevoie de o imbunatatire
Metode de cuantificare a succesului, respectiv a esecului
Cum comunicam: ascultarea activa, exercitii de mirroring, exercitii de pacing
Credintele limitative si metode de depasire a lor
Pe ce “resurse” te bazezi si cum poti sa le accesezi.
Focus pe solutii, intrebarile unui coach. Modelul OSKAR
“Integrarea partilor”, process NLP
Exercitii de relaxare, jocuri de rol

Din sumarul modulelor urmatoare
Managementul conflictului-tema centrala
“Viitorul dorit” sau “dorinta inimii”, modelul GROW
Perfectionarea tehnicilor de chestionare- intrebarile “bune”
“Limbajul curat” sau cum ” traducem” inconstientul
Implementarea si sustinerea schimbarii
Integrarea tehnicilor NLP in coaching

Atentionare: coaching-ul nu este consiliere psihologica. Nu inlocuieste terapiile specifice unor stari precum depresie, anxietate, tulburare bipolara sa.
Coaching-ul se adreseaza zonei de excelenta, de performanta, acelui VREM SA NE FIE MAI BINE.
Facilitator: Laura Dumbrava, life coach, NLP Practitioner, trainer Socialskills, jurnalist

Cand: 13 octombrie
Ora: 16.00-20.00
Durata unui modul: 4 ore
Unde: Socialskills, Timisoara, Str. Remus, Nr. 9
Durata cursului: 5 module
Numar de participanti: 10-12 persoane
Frecventa: o data pe luna
Tehnici de lucru: coaching, programare neuro- lingvistica ( NLP),
Informatii si inscrieri: ldumbrava@yahoo.com, 0726251261

Cu Raluca Jacono- despre determinarea de a-ti urma calea

Daca ar fi sa ii fac o declaratie de iubire Ralucai ( am si facut-o), i-as spune ca ii iubesc mintea. De fapt, claritatea pe care stie cum sa o predea si altora. Si as mai spune ca ii iubesc si inima, modul in care empatizeaza autentic, la fel de clar, punandu-se in paranteza cand nu mai poate ajunge la celalalt. Stie cine este, ce poate, care e drumul si menirea ei. Nu stiu cand si cum a aparut aceasta claritate in ea, e un dat, a exersat-o, a invatat-o? De aceea o si descos, curioasa…

 Foarte pe scurt, Raluca Jacono traieste in Austria. A plecat din Romania cand avea 17 ani. Revine insa in tara pentru a-i sustine pe parinti si alti profesionisti care lucreaza cu copiii ca si consilier Familylab. Tine workshop-uri, consiliaza, modereaza in social media, scrie articole. Si toate au un numitor comun: copiii.

Nu povesteste insa despre copiii altora, ci mereu, revine ca la o tema de casa, la cele doua fetite ale ei. Intalnirea cu “despre cum e sa fii parinte” s-a intamplat insa inainte de nasterea lor.

Si acum, sa ascultam povestea…

Spunem adesea ca nimic nu e intamplator…la tine cum a fost intamplarea? Cum te-ai intalnit cu Familylab si cu mentorul tau Jesper Juul?

Acum multi ani, inainte de a fi devenit mama. Pe atunci eram activa ca regizor de teatru si asistenta regie in film si cautam mereu inspiratie, eram foarte interesata de psihologia umana. Intr-o seara am avut grija de copiii unei prietene si pe noptiera lor am gasit “Copilul tau este competent” in limba germana a lui Jesper Juul. L-am citit intr-o noapte, a doua zi dimineata am gasit pagina lui oficiala pe net si i-am scris. I-am scris ca m-a inspirat enorm, ca aceasta carte nu este despre copii, ci despre mine ca adult, ca mi-a oferit intr-o noapte de citit mai mult decat mi-ar fi oferit zeci de sedinte de terapie si ca ii multumesc ca mi-a economisit prin cuvintele lui atatia bani si ca as vrea sa fac posibil sa fie tradus si in limba romana. N-as fi asteptat un raspuns, dar a venit instant. Mi-a scris ca, din coincidenta, tocmai se afla in Viena si ca: “Va propun sa ne intalnim, sunt in hotelul X, daca sunteti disponibila”. I-am raspuns ca hotelul respectiv e la doua colturi de strada unde locuiesc eu si ca voi fi acolo in 30 de minute.

Au fost cateva ore cu Juul care mi-au schimbat viziunea despre menirea muncii mele si am hotarat sa muncesc pentru reteaua initiata de el, Familylab. Ceva timp mai tarziu, am facut formarea de trainer, apoi formarea de consilier familial, pe moment sunt inca in formare de terapeut familial si iata-ma acum, cativa ani mai tarziu, facand parte din conducerea Familylab International.

Eu, personal, sunt atenta la aceste sincronicitati si am convingerea ca oamenii si intamplarile apar in viata noastra atunci cand suntem pregatiti. Ai putea spune asta si despre tine? “Era in aer ceva”…ca sa ma exprim metaforic?

Poate ca da, a fost momentul propice pentru mine sa “invat”.  Lucram la teatrul Odeon din Viena la o piesa cu doi indragostiti si actorii nu se puteau suferi intre ei. Mi-am pus toate motoarele de regizoras tanar la incercare, numai autenticitatea mea nu. Aveam o educatie care imi conferea respect, facusem o scoala de teatru faimoasa cu dascali “mari”, simteam insa ca vreau sa imi merit respectul fata de persoana mea, nu fata de o diploma sau fata de numele scolii etc. Simteam ca autoritatea trebuie sa vina dinauntrul meu, nu din afara, nu una formala legata de conformism social, de bani, de diplome etc. In lumea teatrului, ca si in lumea business, ca si in alte lumi, exista anumite reguli de conduita nescrise or, eu nu ma simteam bine, nici cu regulile lor, nici cu mine insami respectandu-le. Eu sunt o persoana imposibila: ascult ce spun autoritatile si apoi fac cum vreau eu. Iar asta e incomod pentru multi. Juul a fost unul dintre primii oameni din viata mea care au salutat felul meu autonom de-a fi, fara sa ma stampileze drept non-conformista. Ci, pur si simplu, sa ma sustina sa fiu EU.

El mi-a aratat ce inseamna acompanierea empatica, ce inseamna sa fiu autentica, ce inseamna sa ma exprim personal, ce inseamna un sentiment bun de sine. Instant, dupa cateva intalniri cu el, m-am simtit un nou om si am stiut ca munca mea e de a creea, insa nu jucandu-ma, de-a face teatru, ci acolo afara, cu oameni in carne si oase si cu dilemele lor reale.

Ce a adus nou in viata ta? Ce s-a schimbat?

Multe si nimic. Nou imi este limbajul pe care il folosesc, mai autentic mai aproape de ceea ce sunt. Am invatat sa vorbesc “din inima” si sa imi folosesc intelepciunea, intelepciune pe care cu totii o avem in noi. Am invatat sa fiu mai congruenta cu ceea ce simt si ceea ce spun. Am invatat sa imi gestionez conflictele interioare si cu cei din jur in mod mai constructiv. Am invatat sa iubesc totul asa cum este nu cum ar trebui sa fie. A fost un drum lung si il continui inca…Dar in fond, nu s-a schimbat nimic.

Cei care ma cunosc din lumea teatrului si a filmului au devenit parinti la randul lor si vin adesea pe scaunul meu de consilier sau la workshopuri. Cel mai minunat compliment al unui coleg din film a fost:  “Nu te-ai schimbat deloc. Te-ai ingrasat, ai devenit dintr-un vulcan o flacara clara, insa nu te-ai schimbat. Tot calda si inteleapta ai ramas”. Cred ca nu m-as fi putut descrie mai bine.

Raluca, daca te-ai uita din afara la tine, ce ai aprecia la tine? Pun aceasta intrebare pentru ca vreau sa aflu care sunt “resursele” de care te-ai folosit in aceasta “crestere” a ta. E unul dintre motivele pentru care iti iau acest interviu.

(Rade) Ma apreciez asa cum sunt, cu irationalitatea mea inclusiv. N-am o reteta secreta, ci ma folosesc de aceleasi resurse pe care le are la indemana fiecare din noi. Imi folosesc experienta de viata si inima in a actiona si a vorbi echidemn. Asta e tot. Singura resursa reala pe care o am la dispozitie si pe care o folosesc din plin e sustinerea continua de la dascalii mei: cu prezenta lor, cu experienta lor si cu felul natural de a-mi fi modele. Dar resursa asta nu tine de una a mea interioara, ci pur si simplu, de norocul de a fi intalnit oameni atat de cu har in mijlocul si cu ajutorul carora am putut creste. Asa functioneaza “invatarea” la orice nivel: fie ca e la scoala fie in viata.

Care sunt provocarile care ti-au iesit in cale? Ai inceput ceva, practic de la zero…

Nu chiar de la zero. In scoala de teatru am facut si pedagogie – abandonasem insa din start ideea de a deveni dascal. Provocarea maxima a fost sa ma gasesc deodata intr-o bransa straina mie, reglementata strict si dominata de cu totul alte profesii: psihologi, terapeuti, asistenti sociali, medici, consilieri etc. Interesant e ca majoritatea colegilor mei ma admira pentru faptul ca nu am dezvoltat “ochelari de cal”, asa cum se intampla adesea pentru cei din bransa. Legat de aceasta provocare a fost si acreditarea mea ca si consilier familial – am luptat mult cu autoritatile austriece pana mi s-au recunoscut cei trei ani petrecuti alaturi de Jesper Juul in formarea de consilier familial. Provocarea continua pentru ca momentan sunt inca in formare la Berlin, la Institutul de Terapie Familiala fondat de Jesper Juul, si voi “lupta” pentru recunoasterea mea ca psihoterapeut familial si in Austria.

 Cand ti-ai dat seama ca poti sa pornesti pe acest drum? Sa spui “Gata, de acum am aceasta competenta, incredere ca pot sa sustin aceste cursuri, ca pot sa ii insotesc pe parinti in nevoile lor”?

Cred ca s-a dezvoltat treptat, dar noaptea aceea, cu “Copilul tau este competent” in mana si intalnirile cu Juul au fost decisive. Cred ca totul a venit treptat, cu cat m-am incumetat la mai multe, cu atat mi s-a cerut sa fac mai mult. E un schimb cu doua sensuri mereu. Cel mai mult m-a ajutat increderea nelimitata pe care Jesper Juul mi-a acordat-o. Mi-a spus de la inceput, cand i-am relatat despre nesiguranta mea de a face fata acestei meserii: “Sunt 100% in spatele tau si te sustin. Daca iti va iesi bine, vom sarbatori impreuna. Daca vei da gres, n-o sa te invinovatesc niciodata.”

Am dat de mai multe ori gres si o voi face din nou, insa o asemenea incredere nu mi-a oferit-o nimeni pana atunci, increderea in resursele mele de om, dincolo de formalitati. Asta m-a motivat enorm! Juul si eu avem ceva impreuna: ne incapatanam sa facem lucrurile in felul nostru autonom.

Ca in orice “poveste”, cand pe drum apar provocari, apar si prietenii, ajutoarele. Esti insotita, primesti, ceri ajutor?

Desigur! Fara ajutor, fara prieteni si fara sustinerea si inspiratia pe care o primesc de la dascalii mei n-as fi aici. In viata mea private, la fel ca si in viata mea profesionala. Am invatat sa cer ajutorul si sa il primesc atunci cand realizez ca nu ma descurc singura. Cand am venit in Romania si am spus ca sunt sub supervizare permanenta, am primit priviri intrebatoare. Pentru mine e un privilegiu, desi oficial nu mai am nevoie de supervizare, insa inauntrul meu vreau sa profit la maxim de experienta, de harul si de ghidarea celor pe care ii consider a fi mai dezvoltati decat mine. Asa functioneaza “invatarea” la orice nivel. Prin exemplul personal al unei persoane apropiate care are experienta de viata si care are harul de a da experienta mai departe.

Cand am dileme acasa, cu partenerul meu sau privitor la copiii mei, merg la Jesper Juul. Nu pentru a fi ascultatoare si a face intocmai ce spune el, ci pentru a ma inspira. Simplul fapt ca stiu ca exista cineva acolo care poate face asta pentru mine ma face sa fiu o partenera si o mama relaxata. Cred ca la fel se intampla si cu parintii care imi cer ajutorul: nu le dau mare lucru, dar ii sustin sa isi descopere in intregime potentialul de parinte. A da mai departe ceea ce primesc la randul meu e un lucru extraordinar pentru mine.

Planuri de viitor? Care e “dorinta inimii tale”? Ti-ai construit sau urmaresti un anume obiectiv?

Am multe proiecte pe care le coordonez atat in Romania, in Austria, cat si la Familylab International –  nu ma plictisesc defel. Pentru viitorul apropiat ma voi reintoarce in Romania in noiembrie cu o noua serie de workshopuri pentru parinti, la Timisoara si Sibiu, imi voi continua workshopurile la Viena si studiile la Berlin. Pentru viitorul mai indepartat imi doresc editarea cartilor lui Jesper Juul si in limba romana, traduse, sunt deja mai multe titluri, imi doresc mai multi traineri Familylab in Romania si imi doresc o vacanta sa pot scrie in liniste cartea despre a fi mama si femeie care va aparea sub egida Familylab. Nu sunt defel modesta cu dorintele mele, as putea continua lista…

Viziunea mea e sa fac viabila si in Romania reteaua Familylab, cu traineri care sa mearga in scoli, in institutii etc.

Nu e destul sa am eu o viziune, ci avem nevoie de invitatii, de institutii si persoane curajoase care sa  puna la dispozitie terenul propice in care sa incolteasca semintele pe care le-am semanat deja.

Pentru ca am in fata politicile educationale EU si cele ale Austriei, stiu ca uneori e imposibil si alteori e tocmai terenul propice pentru a gandi si practica “out of the box”.

Insa ma feresc sa imi construiesc asteptari si obiective concrete ca sa nu fiu dezamagita!

Raluca, inca o data, iti multumesc ca te-am cunoscut!

Cu mare drag, Laura

Mai multe informatii despre Raluca Jacono, aici

 

 

 

 

 

Povestea sosetelor vorbitoare

Out of the box, out of the socks

Au fost o data ca niciodata mai multe sosete vorbitoare. Si, intamplator sau nu- asta ele trebuie sa isi raspunda- s-au intalnit intr-o seara la un atelier de poveste. Da, chiar intr-un oras, in care credem ( doar credem) ca oamenii nu mai stiu spune si asculta povesti. Dar…

Ce am vazut, auzit, simtit…

Daca te-ai fi uitat, de afara, pe geam, ai fi vazut un grup vesel de adulti si copii, asezati in jurul unei mese pline ochi cu tot felul de materiale si unelte de lucru: sosete fel de fel, melana pufoasa, ace, papiote vesele, ochisori din plastic, bete din lemn, nasturei colorati, creioane, foi de hartie…

Daca ai fi tras si cu urechea, pe fundalul sonor al unui CD cu muzica de Mozart, ai fi auzit mirari, exclamari, hohote de ras, intrebari si raspunsuri.

Iar de ai fi intrat, pret de 3 ore, si in…sosete, ai fi experimentat muuulte stari, emotii, sentimente: de la placerea intalnirii cu un altul, neincrederea ca va iesi proiectul, energia creativitatii, surpriza intalnirii cu vocile interioare care conditioneaza, mirarea ca, uau, iese treaba, increderea in sine, placerea reusitei.

Doar experimentand invatam…

Bun, mai exact ce am facut?! (Cu voia voastra, nu voi descrie tot “desfasuratorul” atelierului, pentru ca imi doresc sa pastrez “misterul” pentru alte viitoare ateliere).

In primul rand, am plecat de la o provocare: fiecare trebuia sa confectioneze ceva din ce materie prima avea la dispozitie, plecand insa, ( musai) de la o soseta.

Primele replici au fost: oare ce sa fac, nu am mai cusut de ani de zile, cum sa fac?

O noutate atat pentru mine, care am…experimentat pentru prima data aceasta “poveste”, cat si pentru participanti, a fost sa fac o combinatie intre Strategia Disney din Programarea Neuro-Lingvistica (NLP), coaching si…sosete.

Asadar, plecand de la pretextul- unul creativ si provocator- al confectionarii unor “motonache” din sosete, am facilitat o intalnire cu diferite…personaje, sau ipostaze, sau roluri, sau …sosete. Ziceti-le cum vreti.

Un pic de teorie NLP-ista

Intr-o echipa intram in mai multe roluri. Robert Dilts, unul dintre cei mai cunoscuti traineri NLP, plecand de la modelul de lucru al celebrului Walt Disney, a conturat 3 ipostaze: Visatorul, Realizatorul (sau Realistul) si Criticul.

Esti un Visator (in cel mai bun sens al cuvantului), ai idei multe, esti vizionar, creativ? Sau, din anumite motive, ceva te constringe sa nu dai drumul potentialului din tine?…Simti ca poti mai mult, dar ceva iti sopteste ca nu esti creativ.

Aici m-am folosit de sistemul vizual de reprezentare al fiecaruia. Faptul ca pe masa de lucru exista deja materia prima i-a ajutat pe “visatori” sa isi ia rolul in serios, sa vada mai usor obiectivul la care vor/ trebuie sa ajunga,  sa contureze mai usor ce va iesi in final.

Dar Realizatorul tau cum e? Face treaba? Gandeste constructiv, pune tara la cale, organizeaza sau…sta la umbra Visatorului, la stadiu de idei marete, fara a le pune in aplicare sau fara a le finaliza?

In acest caz, sistemul kinestezic a fost cel care i-a ajutat cel mai mult pe “realizatori”.  Au avut materia prima, au luat contact cu ea, au mesterit. Au experimentat, nu numai ca si-au imaginat cum ar putea face, au dus pana la capat o idee.

Si, nu in ultimul rand, Criticul ti-e pe aproape? Este un bun supervisor? E obiectiv sau carcotas din fire?

El este cel care poate sa fie un fel de porte –parole al vocilor noastre interioare. El ne poate spune unde gresim, cum sa reparam, daca trebuie sa imbunatatim ceva, dar, atentie, tot el ne poate sabota, ne poate reaminti de voci din copilarie  (de exemplu, ca nu suntem in stare sa facem ceva, ca nimic nu va iesi din noi, ca nu suntem buni decat sa facem prostioare samd. )

De la o idee la practica, de la sosete la personaje

Fluturoiu, Omidee, Contele Catula, Ciupercuta Merlin, Spyro, Pas-Pas, Luminel, Buhi cea vesela…sunt personaje nou-noute. Nu ati mai auzit de ele. Chiar si mesterii lor s-au mirat sa le descopere si, mai ales, sa le asculte. Si cu siguranta, de acum in colo, se vor uita la “sosete” cu un pic mai multa atentie si consideratie. Nu se stie cand vor sa le spuna ceva, care chiar le-ar fi de folos! 🙂

Recapitulare si feedback

Am umplut sosete cu melana si ganduri.
Le-am pus ochi din nasturi si cuvinte.
Le-am decorat cu panglicute si creativitate.

Socializat? Bifat! Out of the box? Bifat! Creat si recreat? Bifat! “Updatat” la noutati despre sine? Bifat!

Feedback-urile au fost bune ( asa, ca sa ma laud), dar faptul ca unul dintre copii m-a intrebat cu inocenta specifica lor, cand va fi urmatorul atelier, a fost pentru mine cea mai mai buna dovada ca sosetele vorbitoare si-au facut treaba. ( Sunt curioasa doar cum vor folosi copiii masinaria inventata de ei- un aspirator de ordonat lucrurile prin casa- daca functioneaza achizitionez si eu unul de la ei :).

Si uita asa, am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea si a sosetelor vorbitoare.

Au consemnat varianta pe scurt,

Laura si Buhi cea vesela

Dau Pegas pe iubire

 

 Cand am fost mica mi-am dorit tare mult o bicicleta. Pegas. Rosie. Mergeam pe Tohan-ul tatalui meu si, imi aduc aminte si acum, cat de greu ma urcam pe saua prea inalta, de nu ajungeam cu picioarele jos, si ma opream in santuri si garduri. Declarat- nu foarte insistent- si in secret ( brodand o adevarata poveste in imaginatia mea de copil)  jinduiam la un Pegas. Mi se parea ca un Pegas ar fi raspunsul la toate frustrarile materiale ale copilariei mele.

Mai imi oblojeam dorul si dorinta dand o tura prin cartier cu bicicleta unei vecine, un pic mai mica decat mine. O invidiam in secret pentru acest vehicul “inaripat”. Pana intr-o zi, cand am aflat povestea Pegasului ei. Intr-un acces de gelozie, la o bauta mica, tatal o snopise pe mama in bataie, de fata cu copilul.

A doua zi i-au cumparat tacerea cu o…bicicleta.

Nu am inteles atunci prea multe cu mintea mea de copil, dar am inteles si am vazut altcumva tacerile ei, nu neaparat tristetea- caci nu era un copil trist. Nu pot spune ca nu mi-am mai dorit bicicleta din acel moment, dar am invatat sa apreciez mai bine Tohanul masiv pe care il puteam lua oricand din curte: dintr-o curte in care nu se dadeau la schimb biciclete pe tacere si in care NU-ul era nu, cu toate lacrimile mele de crocodil si puber neinteles.

Care sunt dorintele si care sunt nevoile copilului?

 “Hranim” copilul cu jucarii fel de fel, cursuri, petreceri, dulciuri, fast-food. E in regula- nu am nicio problema cu asta- sunt un consumator de nadejde (nu cea mai cea, dar puzderia de haine si jucarii din casa confirma asta despre mine).

Am insa o problema- probabil de la Pegas mi se trage- cand vad dorinte date la troc pe nevoi:

nevoia copilului de A FI impreuna cu parintele,

nevoia de a nu fi tinut in lesa controlului cu orice chip,

nevoia de a spune NU atunci cand integritatea lui fizica si emotionala o cer,

nevoia de a descoperi cine este el si nu de a fi “caraus” pentru dorintele sau nevoile neimplinite ale parintelui,

nevoia de a experimenta greseala, fara penalizari…

 Cand cumparam, ce cumparam?

Linistea, dorinta noastra si nu a lui, absenta din viata copilului, neatentia noastra asupra lui, neascultarea si totodata neintelegerea lui, controlul, abuzul fizic sau emotional, imaginea de parinte bun, de parinte DA…?

Sunt intrebari grele si ma simt trista dintr-o data, pentru toti copiii cu…bicicleta in loc de atentie, prezenta, iubire.

Pare filozofie goala, neprinsa in spite, claxoane, dinam-uri, cotiere si casti “next generation”, dar simt nevoia unei restituiri, macar simbolice, acum, dupa aproape 30 de ani…Si, desi nu pare povestea mea, e si a mea atata timp cat a atins ceva in mine si ma intalnesc zilnic cu astfel de copii si, mai ales, cand imi pun aceste intrebari si mie insami, acum parinte, care poate alege intre un Pegas si iubire.

Dau inapoi Pegas-ul pentru a spune si a asculta…Va iubesc!

Cu mare drag,

Laura

 

 

 

 

Despre tantrum, cu dragoste

Scris de Laura Dumbrava

Cata frustrare, si lacrimi, si jale, si urlete, si disperare in acest omulet ramas fara aer!

In cartile de parintit stau inghesuite si maltratate toate aceste sentimente atat de rascolitoare sub numele savant de “tantrum”. Copilul are tantrum, copilul are nevoie de “time-out”, copilul are…ceva!

Ce nume complicat, ce eticheta grea, sofisticata!

Si cat de fidela ii sunt in a-i oglindi toate starile! Si cum, in dorinta mea de a-l obloji, imi vine si mie sa strig…pentru nevoia mea de liniste si pentru a-mi jeli aceasta neputinta de-a nu-i putea fi de folos propriului meu copil.

Si realizez, acum, in timp ce imi beau cafeaua si e liniste, ca toate acestea ne pregatesc pe amandoi sa fim treji si prezenti in aceasta relatie unul cate unul. Simbioza in care am stat se desface atat de dureros si totusi , e atat de multa nevoie de a-i da drumul sa afle cine e el. Si cine sunt eu cand nu mai sunt mama care hraneste doar dorinte.  Pentru ca, de fapt, jelim impreuna aceasta desfacere din coconul in care, mamica, am daruit neconditionat si el a cerut neconditionat, in care darurile dintre noi se ofereau si primeau firesc si usor. Dau si primesc, primesc si dau.

Iar acum trebuie sa devin si mama…mama care spune “nu”, mama care conditioneaza, mama care ingradeste, mama care refuza.

Mi-e frica, da, mi-e frica, teama, sunt cu urechile ciulite, la panda, sa nu mai trezesc in el toate aceste uragane care vin si in lumea mea.

Mi-e frica pentru mine si pentru el.

Nu stiu de cate ori pe zi se va mai intampla sa vina acest tavalug savant peste noi, nu stiu ce sa fac cu copilul- pentru ca nu caut sa fac ceva cu el- stiu doar ca am aceste doua brate care pot sa il cuprinda cand mi-o va cere. Pauza la iubire nu am.

Cine a trecut prin aceste crize stie cat sunt de rascolitoare, de greu de continut atat de copil, cat si de cei apropiati. Tendinta fireasca, din empatie, ar fi sa il ajutam sa se calmeze…

Si cream un intreg arsenal de linistire. Da, trebuie sa il linistim, sa ne linistim. Am aceasta convingere ca un copil nu poate sa isi asume responsabilitatea de-a se autolinisti, se ambaleaza atat de mult incat nu mai stie cum sa se opreasca.

De aceea nu sunt pentru “time-out”, pentru a-si cauta singur butonul de OFF. Nu stie, nu poate, nu e treaba lui!!!

Nu sunt insa pentru a opri cu orice pret aceste stari. Mi-e greu, recunosc, si mie, in toata dificultatea momentului, sa realizez cand e momentul sa intervin. Retete de genul “stai 5 minute si mai apoi baga-l in seama, fa-te ca esti suparata, ofera-i ceva la schimb, distrage-i atentia” nu cred ca sunt cele mai potrivite- asta nu inseamna ca nu le incerc. Ba da, le incerc, imi dau toata silinta sa fiu de valoare!

Dar, in toata aceasta cautare febrila a leacului pentru tantrum,  am mai descoperit ceva despre mine si el: invat, exersez o data cu el, cum e in lumea lui. Caut sa intru “in ritm” cu copilul meu, in “muzica” lui. Daaa, e dureros pentru ca asa ma intalnesc si experimentez toata starea lui de “ne-bine”. Dar trebuie sa intru in lumea lui pentru a simti cand si cum ii este lui bine.

As putea sa ocolesc aceste situatii. E insa evitarea o solutie? Cu orice pret? As putea sa spun GATA, sa spun inca o data NU…Dar cand ii spun “stop!” ii sunt de folos? Stiu,  suna paradoxal, cum sa nu vrei sa il ajuti sa se calmeze!?

Mi-as pune insa si intrebarea: Pentru cine as vrea sa se calmeze? Pentru el, pentru mine, pentru relatia noastra?

Il ajut spunandu-i NU starilor lui de frustrare si jale? Manutele acestea care in plans se indreapta catre mine ce spun? Il cer pe NU, inca o data?!

Intru in lumea lui, sunt prinsa in furia lui, poate si ridic tonul sau ii soptesc leganat, timid, “gata, gata”…il iau in brate… zvarcolindu-se, ma cere, ii pun mana usor pe spatele micut care mi se cuibareste in toata palma si freamata de atata plans. Inchid ochii si ma las dusa in lumea lui. Si il ascult pe acest copil, copilul meu, care imi sopteste urland:

Primeste-ma asa cum sunt!

Te iubesc, mami, chiar si atunci cand nu stii ce sa faci cu mine!

Te iubesc, mami, pentru ca esti cu mine!

Nu conteaza  ce sunete, si urlete, si tunete sunt acum in relatia noastra, te iubesc, mami, ca poti sa fii mami mea si cand nu sunt vesel, si ascultator, si docil!

Te iubesc, mami, chiar si atunci, cand crezi ca nu poti sa fii de valoare administrandu-mi medicamente pentru tantrum.

Te iubesc, mami, pentru aceste “nepauze” in a-mi arata ca ma iubesti. Oricum sunt!

Iar acum, draga mama, imbratiseaza-ti pruncul si cere-i iertare pentru toate neputintele tale si spune-i simplu si cald TE IUBESC!

Caci tantrum-ul “va sa vie” oricum. E invitatia lui pentru tine. In lumea lui.

Va imbratisez cald, empatic, cu drag

Laura

 

 

 

 

 

Ce daruiesc?

 

Ii fac celuilalt ce as vrea sa imi faca mie?

Si daca da, cum stiu eu ca avem aceleasi dorinte si nevoi…caci am aflat si vad ca el e el si eu sunt eu…Daca eu pun in aceasta relatie dorinta mea, oare ce ii ofer de fapt, si cum il vad pe el? Asemenea mie sau diferit?

Dorinta lui care este?

Si revin la prima intrebare…ce inseamna sa ii fac celuilalt ce as dori sa imi faca mie?

Face “click”?

Incotro ti-e indreptata atentia?

 

Ma “joc” adesea in coaching cu metafora “flash-ului de la lanterna”, de fapt, cu constientizarea/ luminarea acelei “zone” in care cautam un raspuns- abia simtit ca nevoie sau, din contra, dorit, cautat, intors pe toate partile.

Cum ar fi insa ca acest exercitiu de constientizare sa inceapa cu ceea ce este deja, parti ale corpului atat de familiare noua, incat le luam ca un dat…

Sa ne “jucam” cu alte senzatii si sa experimentam bucuria altor cai de a explora cunoscutul.