Vreau alt job, dar raman cu tine!

 Scris de Laura Dumbrava

Situatii si situatii…
Unul dintre subiectele care apar cel mai adesea in discutiile individuale sau de grup cu clientii e cel legat de “job”. In mare, le-as incadra in 4 situatii.

1. Nu ii mai place ceea ce face, e in faza de …”avarie”, dar parca ar mai sta la actualul loc de munca.
2. Vrea sa isi schimbe locul de munca, a fost la cateva interviuri, dar inca ezita in a face pasul decisiv.
3. Vrea sa avanseze sau sa isi imbunatateasca anumite competente profesionale. E interesat de zona de excelenta.
4. Vrea sa stie cum poate sa gestioneze anumite conflicte la locul de munca.

Angajat si angajator, administrator de relatie
Inainte de a le lua pe rand, as vrea sa iti imaginezi relatia cu job-ul ca pe o relatia cu o persoana, cu cineva care sta  in fata ta. Poti chiar sa auzi un dialog. Esti A, iar serviciul e B. Intre voi e o relatie in care puneti la comun ceva, vin mesaje atat dinspre tine, cat si dinspre el. Administrati o relatie. De asemenea, de tinut cont, ca la fel ca orice relatie, aceasta este intr-o anumita dinamica, se schimba si, daca azi poti fi in situatia 3 din enumerarea de mai sus, saptamana viitoare poti sa ajungi sa iti doresti sa pleci de la locul de munca respectiv.
O data ce ti-ai creat aceasta imagine in minte ( v. si foto) sa le luam pe rand. In articolul de fata ma opresc la prima situatie.

Situatia 1.
E cel mai “naspa” loc de munca, dar aici raman…deocamdata.

Locul de munca e de vina!
In aceasta situatie, la inceputul discutiei, A incepe, de obicei, prin a da vina pe locul de munca, adica pe B. B este de vina ca salariul e mic, ca nu are aer conditionat, ca e multa birocratie…B si numai B e de vina.

Vreau ca locul de munca sa se schimbe!
Bun, ce e de facut cu acest B? De obicei, il intreb pe A in ce masura, cat la suta ca procent, tine de el sa il schimbe pe B? Si daca raspunsul este “da”, este aceasta o garantie a faptului ca relatia va merge, astfel incat serviciul sa devina cel mai dorit? Poti aici sa iti imaginezi o intrebare de genul: Ok, vrei sa iti schimbi…sotia ( adica pe B)? In ce masura poti sa o schimbi si daca ea se schimba, cuplul vostru va fi unul mai fericit?

Orice mi-ar spune cineva- si aici respect si accept ca exista si alte puncte de vedere-, oricui vrea si tine sa imi spuna ca vrea, cu ajutorul meu, cel putin, sa schimbe pe cineva, ii spun ca EU nu pot. Nu am acest drept de a schimba pe cineva, asadar, nici pe B.
Da, dar seful este un “capcaun”, sistemul e haotic, colegii fac “bisericute”, cum sa nu il schimb?!
Nu, nu poti, decat daca vine B sa iti ceara acest lucru.

Dar atunci, ce pot…?
Poti sa schimbi relatia cu el pe “bucatica” ta, adica, de la punctul A pana la jumatate. Mai incolo e “domeniul” lui. Pe partea lui poti intra doar cu acordul sau la cererea lui. Daca nu ai acest acord, ajungi sa te lupti cu morile de vant.

Fiecare e responsabil de “bucatica”lui.
Ce pot sa spun aici, este ca si A si B sunt responsabili pentru cum merge relatia. Daca la lucru, e un sef care a scapat lucrurile de sub control, A poate sa reactioneze fie printr-o supracooperare– va face si treaba altora, de exemplu, ajungandu-se la o suprasolicitare, care oricum nu va fi recunoscuta si apreciata, fie nu va mai coopera si se va retrage, defensiv, in alte activitati “ de umplutura”, ca sa isi ia si el un salariu. Cred ca aici ai recunoscut deja niste…colegi, bagati in o suta de proiecte si obedienti sau “oita neagra” a firmei, acestea fiind de fapt, amandoua, o forma de raspuns la aceeasi situatie: anarhia din firma.

Ce beneficii ai in aceasta relatie?
Tot aici, as vrea sa ma asigur si care sunt “beneficiile” pentru care A mai sta cu B. Sau B cu A. A se bucura de un salariu bunicel, siguranta postului, program flexibil, masina de serviciu, cum si B il tine pe A cu salariul minim pe cartea de munca, se foloseste de competentele lui profesionale. Toata lumea pare castigata, dar nimeni nu e fericit…

Cum sabotezi relatia cu job-ul?
De asemenea, vreau sa aflu, si aici clientul nu realizeaza intotdeauna “la rece”, cum el insusi, A, ajunge sa saboteze aceasta relatie cu B, de genul: refuza sa mai indeplineasca anumite sarcini de serviciu, isi ocoleste colegii sau se cearta cu ei, ajunge sa se imbolnaveasca.
Cum si dinspre B pot veni mesaje toxice, de genul: penalizari, supraincarcare cu diferite sarcini de serviciu, cerinta de a sta peste program, inflexibilitate, amanarea in luarea deciziilor, management defectuos samd.
Toate aceste mesaje se schimba intre A si B, de obicei zilnic, si, pur si simplu, erodeaza legatura dintre cei doi.

Sa recapitulam un pic:
A si B sunt responsabili de gestionarea unei relatii.
A nu il poate schimba, direct cel putin, pe B.
Atat A, cat si B, pot trimite unul spre altul mesaje toxice, nocive.
Atat A, cat si B, mai pastreaza aceasta relatie deoarece exista niste beneficii.
A raspunde intr-un anumit fel la mesajul lui B, cum si B raspunde la mesajul lui A, sabotandu-se reciproc.

Ce am de facut?
In mare, cam acesta este nivelul MACRO al relatiei. O data conturat cadrul, culese datele problemei, A poate sa vada ce poate el sa faca pe jumatatea lui de relatie si sa decida care sunt pasii pe care ii poate face, in DETALIU.
Asadar, poti sa verifici:
• care iti sunt limitele,
• ce poti sau nu poti negocia,
• ce doresti cu adevarat de la acest loc de munca, acum sau in viitorul apropiat,
• in ce masura dorinta ta poate fi pusa in practica in conditiile existente,
• alte alternative la actualul loc de munca,
• daca si cat esti dispus sa iti asumi ca faci ceva ce nu iti place,
• daca apreciezi si ceea ce totusi functioneaza.

Detaliile tin deja de “povestea” proprie a fiecaruia. Si fiecare isi da un raspuns.
Daca ai si tu un raspuns sau o intrebare le poti lasa la comentarii. Articolul e deschis, pentru ca o situatie nu e la fel ca alta.

Iti multumesc si …job usor iti doresc!
Cu drag, Laura

Sotie sau sotioara? Sot sau sotior?

 Scris de Laura Dumbrava

Acest titlu, sau, mai ales, acest unghi, si veti vedea ca nu e un joc de cuvinte, l-am ales cu o intentie clara.

Pentru inceput, as vrea insa sa va spun cateva vorbe despre mama si mamica, pentru a fi mai usor de inteles unde “bat” cu articolul.

Am fost zilele trecute la un workshop depre relationare, pe metoda ESPERE, a psihosociologului Jacques Salome, unde se vorbea de aceste doua roluri ale femeii in maternitate.

Asa, ce e cu mama si cu mamica? In linii mari, mamica este cea care indeplineste functia “hranitoare”, este cea care primeste si da…Puiului de om ii este foame, mamica il pune la san, bebe are colici, mamica il oblojeste, il culca. E ea in universul lui, gata sa raspunda dorintelor si nevoilor lui, fara a pune sub semnul intrebarii un refuz din partea ei. Este ceva firesc, in ordinea lucrurilor.

Mai apoi, hai sa zicem dupa un an si jumatate, apare si…mama, ea este cea care spune NU dorintelor si DA in continuare, nevoilor. “Mamica Mos Craciun”- cum ii mai spun eu- se retrage la Polul Nord, lasandu-i loc si Mamei care traseaza reguli si care cere sa fie respectate: de la a nu baga degetele la priza, pana la “trainuit-ul” la olita, spalatul pe maini samd.

Barbat sau femeie, cu sau fara copil, ati inteles cred ce am scris, deoarece fiecare avem o mama. Eventual, puteti sa va ganditi care este relatia pe care o aveti cu mama din acest punct de vedere- dar acesta e un alt subiect si promit sa revin la el…

Vreau acum sa ajung la sotie/ sotioara, sot/ sotior.

Facand comparatie- desigur, pana la un anumit punct- cu ce am scris mai sus, am putea spune ca sotioara este cea care implineste dorintele, iar sotia, cea care spune “da” nevoilor celuilalt, nu insa si dorintelor. sau numai dorintelor.

In cele ce urmeaza sunt puncte de vedere personale.

Sa le luam pe rand:
O sotioara ( a se citi si sotiorul) spune Da partenerului in orice conditii, crezand ca prin ceea ce face are valoare, mai putin prin ceea ce este. Da, facem cum spui tu! Daaa, te astept cu masa pusa ( desi as fi vrut sa ma uit la TV). Da, mergem la parintii tai (desi nu ma simt bine acolo). Da, e ok sa ma agresezi verbal si fizic! Da, fara tine nu as mai fi eu. Da, da, da….

O sotie ( a se citi si sotul) spune si DA si spune si NU. Isi traseaza limitele personale in relatie. Nu imi place sa fiu agresata verbal. Nu pot acum sa iti fac mancare. Da, mi-ar pica tare bine sa imi spui o vorba buna. Da, imi place cum sunt suntem in aceasta relatie. Stie sa ceara, stie sa primeasca, stie sa refuze si, important, stie sa restituie ceea ce nu e in regula pentru ea:

As vrea sa discutam si despre punctul meu de vedere, eu asa vad lucrurile…

Nu, nu sunt de acord cu asta.

Iti dau inapoi toate vorbele astea…Eu nu sunt asa intrutotul, da, sunt poate, imprastiata, nervoasa, trista, dar doar cateodata, nu tot timpul…Eticheta nu sunt eu.

O sotioara se va victimiza pana la urma, desi in aparenta toate Da-urile sunt la ea. Ea a fost de acord sa faca, nu a refuzat…O sotioara nu este ascultata, ea este cea care asculta si se…supune dorintei celuilalt. Ecesta este rolul in care a intrat si lumea are asteptari in consecinta. O sotioara, desi aparent ofera “mesaje cadou”- Esti cel mai cel- de fapt, transmite frustrare, tristete…in subsidiar. Da-ul ei va fi toxic pentru relatie. Nu o hraneste, ci o saboteaza.

O sotie va fi integra ea cu ea insasi, stie cine este, care este rolul ei in relatie cu sine insasi, cu partenerul si cu relatia de cuplu.. Gestioneaza mai usor si eficient situatiile dificile din cadrul cuplului deoarece stie sa se faca ascultata si stie sa asculte. O sotie hraneste relatia cu mesaje pozitive. Si chiar si un NU care aduce claritate in delimitarea propriilor nevoi sau dorinte are functia de a crea un echilibru intre cei doi. Fiecare stie ce asteptari poate sa aiba de la celalalt.

Ce as vrea insa sa mai subliniez este modul in care si sotul se raporteaza la o astfel de relatie. In aparenta, credem ca el ar trebui sa fie incantat sa aiba o…sotioara care sa preia rolul de “mamica Mos Craciun”. Pe de alta parte insa, cu siguranta ati auzit de nenumarate cazuri in care el decide sa se desparta, desi se spunea- Ea a fost “painea lui D-zeu”, de toate facea pentru el…Sotioara era taxata pozitiv …cuplul insa, in interiorul lui, era dezechilibrat.

La fel, putem vorbi insa si de sotior, cel care, este dispus sa asculte si sa implineasca dorintele sotiei, fara a le pune in paranteza sau sub semnul intrebarii. A te asculta si a ma supune devin un mod de relationare.

Nu stiu cum judeca barbatii, insa pot eu insami sa imi pun intrebarea  cum m-as raporta la cineva care, ca un recipient , primeste dinspre mine orice, cu obedienta…Eu insami, ca sa cresc intr-o relatie, am nevoie de limitele mele, dar si ale celuilalt.

Trebuie sa ma tin de ceva- a se citi reguli, limite, rama-, ca in balans, sa pot merge pe sarma.

Cum creste o relatie in care unul dintre parteneri e sotioara sau sotior? Aici va las pe voi sa raspundeti…

Cum creste o relatie in care avem si sot si sotie? Armonios…, da, cu hop-uri, reveniri asupra definirii limitelor personale, chiar cu retrageri din relatie- daca trebuie-, dar, armonios pana la urma.

PS: Nu am luat aici in discutie cum se ajunge la preluarea acestor roluri si cum se poate iesi din rol. E subiectul altui articol, dar daca a facut “click” ceva in voi, citind aceste randuri, incepeti deja sa va dati un raspuns.
PS: Daca nu sunteti intr-o relatie de sot- sotie, puteti extrapola cele scrie la nivelul iubitica, iubitel…Suna chiar…”funny”. Pana la un punct. Si acela il decideti voi.

…si mi-ar face mare placere daca ati scrie si aici, la comentarii, care sunt punctele voastre de vedere despre rolurile pe care ni le luam intr-o relatie.

Cu mare drag,
Laura

Fetita mare cat o punga de zahar

 

Pe Maria, nu ii dau numele adevarat, am intalnit-o tot la o filmare, mai exact, la maternitate. Pierduse nenumarate sarcini, un copil, iar acum adusese pe lume, inainte de termen, o fetita mare cat o punga de zahar- 1000 de grame.

Cand m-a vazut cu camera de filmat s-a speriat…iar mai apoi, s-a linistit si m-a dus la copil. Prin gaura incubatorului si-a strecurat mana si a inceput sa mangaie usor puiul de om. I-a dat paturica la o parte si am vazut cum din trupusorul mic plecau multe cabluri conectate la aparatele de monitorizare.

Nu se ruga doar pentru fetita ei, ci pentru toti copiii…Cu lacrimi in ochi ii spunea mereu si mereu cat de mult o iubeste.

Alaturi, intr-un incubator, un copilas scancea usor , langa, era pregatita cu absolut tot ce trebuie o masa pentru interventii in cazuri de urgenta…alti copilasi nascuti inainte de termen…Intr-un alt incubator, doi gemeni se lipisera de peretele de plastic in cautarea atingerii din bratele mamei…Toti mici, firavi.

Era caldut, lumina si culori pastel in aceasta lume in care unii veneau si altii plecau…inainte de vreme.

Cu Maria m-am reintalnit dupa doua luni. Inainte sa repornesc spre maternitate, sunasem cu ingrijorare medicul neonatolog si mi-era teama ca nu cumva, la capatul firului, sa mi se spuna ca fetita nu traise.
Erau bine, a mica sugea, era marisoara, se pregateau de plecare acasa. Sotul le adusesera deja hainutele de iesit din maternitate.

Am mai intrebat-o o data pe aceasta femeie simpla, abandonata la randul ei de parinti, ce anume a ajutat-o sa treaca peste atatea: Credinta, d-na Laura, credinta in Bunul Dumnezeu…

M-a mai sunat de atunci de cateva ori. Si stiu ca sunt bine.

Pozitii perceptuale pentru parinti

 

…sau cum sa intri in…papucii celui mic

Vrand sa fac nu stiu ce lucru bun pentru ea, adica pentru mine, am uitat sa ascult ce era bun pentru ea“. Jacques Salome

Realitatea mea nu e si realitatea ta. Eu vad lucrurile in mod diferit fata de tine. Am o alta perspectiva, dau un alt inteles, sens lumii din jur. In Programarea Neuro-Lingvistica se apeleaza la aceste perspective diferite tocmai pentru a facilita intelegerea unei probleme din mai multe unghiuri. Procesul de lucru poarta denumirea depozitii perceptuale“.

Studiu de caz 1.

Pentru a nu stiu cata oara ii spun fetitei de un an sa nu mai umble la priza! Stau pe canapea si …strig: Nu-i voie! Nicio reactie! Ma ridic in cele din urma, o iau pe sus, o mut in alt loc. Povestea se repeta, in patru labe, fuga-fuguta la priza. E ca un magnet, zici ca o hipnotizeaza. Nu mai spun ca in jur e plin de jucarii…diverse, colorate, interesante etc.

Ce e de facut? Ma privesc pe mine insami: de cate ori am spus ca nu e voie?

Cum sunt cand ridic tonul si devin amenintatoare?

Ce a inteles copilul din atitudinea mea?

Cum ma simt eu cand sunt nervoasa, frustrata ca nu sunt ascultata?

Incerc sa intru mai apoi si in… “botoseii” ei…imi spune Lasa-ma sa vad, vreau sa ating, sa explorez. E acolo ceva nou si vreau sa stiu ce e. Nici intr-un caz nu stie ca priza e un potential pericol, ca din aceasta cauza mama se isterizeaza, nu mai e draguta…

Ies din…papucii ei, din perspectiva ei, ma ridic iar de pe canapea si trag in fata prizei un taburet cu promisiunea in gand sa ma duc sa cumpar o protectie speciala pentru priza, sa nu-i mai las fructul oprit sub nas.

Un proces folosit frecvent in procesele NLP, de un real ajutor in a empatiza, a intelege mai bine reactiile, comportamentul altei persoane, presupune tocmai intrarea in …papucii celuilalt.

Ce trebuie sa faci? Pune-ti pe jos trei biletele, la o oarecare distanta unele de altele. Pe primul esti tu. Poti sa iti si scrii numele pe el. Pe al doilea, copilul, iar pe biletul al treilea esti tot tu, dar intr-o pozitie neutra. Te uiti la adult si copil, ca la o …emisiune TV. Privesti, asculti, observi, esti impartial. Alege o problema. Intra pe rand, in toate cele trei pozitii. Concret, paseste pe fiecare bilet. Fii atent la ce simti, ce e in jur, cum e cealalta persoana…, copilul, respectiv, tu. Dar sa mai luam concret o situatie.

Studiu de caz 2.

Copilul se plange ca la scoala este agresat de alti elevi. Ce faci tu? Poate bagatelizezi, mai ales daca deduci ca, de fapt, nu s-a atins fizic nimeni de el. Poate ii promiti ca vei vorbi cu invatatoarea sau ii spui sa se apere singur ca in viata trebuie sa o faci si pe asta etc. Din prima pozitie priveste-te cum reactionezi si uita-te si spre a doua pozitie, locul in care e copilul. El cum iti primeste raspunsul? Poate ca se va retrage in el, va incerca sa dea explicatii, va plange, se va victimiza.

Acum, din pozitia adultului, intra in cea a copilului. Incearca sa vezi situatia prin ochii lui. Cine e in jur cand il agreseaza, ce cuvinte i se spun, cum resimte el aceasta agresiune, cum reactioneaza…cum primeste raspunsul tau la problema lui, este in regula pentru el, gaseste in tine un sprijin sau se resemneaza…?

Acum iesi si din pozitia lui, fii spectator, observator. Ce aduce nou in aceasta problema faptul ca te-ai vazut si l-ai vazut? Cu siguranta, il vei intelege mai bine si vei veni in intampinarea lui cu o solutie, asa cum e potrivita pentru el.

Beneficiile? Pe langa solutionarea problemei, va stii ca are in tine un partener de incredere, iti va impartasi si alte probleme, ii vei oferi indirect un model de gestionare a conflictelor, va deveni mai increzator in el insusi etc.

Cand poti aplica acest proces? Oricand iti pui intrebarea “mie cum mi-ar placea, conveni sa fiu tratat”, indiferent ca e vorba de relatiile cu adultii sau cu copiii. Sau cand iti scapa solutia optima.

Poate nu-ti vei intinde biletelele pe jos sau poate o vei face, dar vizual, auditiv, kinestezic poti intra in …”papucii” copilului. Eventual, inchide ochii si propune-ti acest exercitiu de imaginatie. Vei putea astfel actiona in consecinta, venind in intampinarea lui, mai usor, mai eficient, mai empatic. De pe o pozitie egala.

Reparam sau…crestem?

Daca ma duc inspre tine cu gandul de a te “repara”, de a te “face” la loc, asa cum erai la inceputurile relatiei, s-ar putea sa nu vrei sa fii…schimbat, dar daca ma duc inspre tine cu ganduri de “hai sa vedem cum putem creste”, asa cum suntem si cum devenim in dinamica inerenta unei relatii, s-ar putea sa ne regasim.

 

De ce iubesc coaching-ul

 Scris de Laura Dumbrava

As fi putut sa formulez un titlu de genul …Beneficiile coaching-ului. Ar fi insa ca si cum i-as spune sotului meu: Am beneficii de pe urma iubirii ce ti-o port…asa ca, ma voi folosi in continuare de cuvintul magic…”iubesc”.

In primul rand, sunt adesea intrebata ce este acest obiect al iubirii mele. Raspunsul, cel putin definit prin prisma formarii mele, este urmatorul: e o tehnica. Pur si simplu.
La fel cum invatam o anumita metoda de imbunatatire a calitatii vietii- a se citi dezvoltare personala, ameliorarea starii de sanatate fizica sau emotionala sau, pur si simplu, dobandirea/ achizitionarea unor “skills-uri” de genul, curs de engleza, croitorie, P.C. – asa e si cu coaching-ul. Poti sa inveti sa fii coach, pentru tine sau pentru altii.
Si, referindu-ma acum la mine, e o tehnica pe care am invatat-o, o imbunatatesc prin noi si noi experiente- cursuri, intalniri cu clientii, carti, articole, training-uri, experienta de viata.
De aceea, Atelierele de Life Coaching pe care le sustin nu sunt despre CEVA anume impus din start de mine. Clientul vine intotdeauna cu o problema specifica lui. Ce fac eu (si il invat si pe el sa faca ) este sa ii ofer “rama”, tehnica prin care sa ajunga la solutiile potrivite lui, in functie de contextul personal.  Il “insotesc”, hai sa ii spunem, “ajut”. Ma feresc insa de acest cuvant “a ajuta”, pentru ca, adesea, are conotatia de “ a face eu in locul tau”, iar un coach nu face asta, cum un antrenor nu va juca niciodata in locul elevului sau, ci il va insoti sa isi dezvolte anumite abilitati de a performa, de a da ce e mai bun din el.

Hai sa revin la de ce iubesc coaching-ul.
Din punctul meu de vedere sunt cativa “piloni” importanti pe care se sprijina aceasta tehnica si i-as enumera aleatoriu, fiecare fiind important in felul lui: responsabilitate si autoresponsabilitate, incredere, non-judecarea celuilalt, creativitate, motivatie.

Sa le iau acum pe rand, foarte pe scurt, revenind in alte articole la ele, mai in detaliu.

Responsabilitate si autoresponsabilitate
Sunt responsabil de partea mea de relatie, de cum pleaca dinspre mine un mesaj si de cum primesc sau “restitui” la randul meu ceva. De exemplu, sotul poate sa imi spuna: Hai la film! Sunt insa rupta de oboseala, dar ca sa nu il supar- cred eu- ma duc la film. Si uite asa, o experienta care ar fi trebuit sa fie placuta, se transforma intr-una frustranta- filmul nu e bun, sonorul prea tare, pop-cornul prea sarat…cand as fi putut sa ii spun: Sunt obosita, tare bine mi-ar fi sa ma intind acasa la televizor. Acesta ar fi un exemplu de autoresponsabilitate.
In relatia cu clientii s-ar traduce insa prin responsabilitatea proprie de a-mi da toata silinta sa ii “insotesc”/ ajut, precum si responsabilitatea lor de a-si asuma problema si implicit, gasirea si implementarea unei solutii.

Non judecarea celuilalt
E un “pilon” extraordinar. In momentul in care eu vin spre tine fara a-ti judeca povestea de viata si te iau asa cum esti, lucrurile se dezvaluie altcumva. Celalalt are incredere sa vina inspre tine si totodata sa isi “expuna” punctele mai vulnerabile, problemele, nevoile, dorintele. Exersez si imi place atat de mult aceasta parte, incat am ajuns ca in viata de zi cu zi, sa realizez cu mare usurinta cand judec, cand fac o judecata. Si, da, mi se intampla sa o si comunic, dar o fac anuntandu-l pe celalalt si implicit, asumandu-mi faptul ca s-ar putea sa gresesc. “Acum voi face o judecata si s-ar putea sa speculez…, adica sa gresesc…”. Ii dau din start de inteles celuilalt ca judec ceva anume si nu pe el ca intreg…plus, astept sa nu am dreptate…Si nici nu trebuie sa o am. Eu nu am valoare prin Da-ul dat de client solutiei mele, ci prin Da-ul dat solutiei gasite impreuna si pe care el poata sa o puna in practica. Atata ca da, de pe margine, din afara problemei, a pozitiei de “martor”, pot sa vad lucrurile dintr-un unghi diferit. Si asta poate sa il ajute sau nu. Aici, el decide.

Incredere
Da, as putea vorbi de increderea in mine, mai exact in competenta mea ca pot sa il ajut pe celalalt. Aici insa voi privi lucrurile din alta perspectiva. Ma duc inpre Celalalt cu toata increderea ca poate sa isi rezolve problemele. In coaching se  si spune: Clientul e expert in problema sa. Da, stiu, s-ar putea pune intrebarea: Ok, atunci de ce nu o rezolva?!…Pentru ca are nevoie poate, de un “flash de lumina” care sa il ajute sa se focalizeze pe ce are nevoie si mai ales, pe adevarata problema. Iar mai apoi, si pe rezolvare.

Motivatie
Parafrazand, as putea spune Daca motivatie nu e, nimic nu e… Iar motivatia ii apartine clientului. Ca si coach pot si trebuie sa verific in ce stadiu al schimbarii este, cata motivatie are de a gasi si de a implementa o solutie, care sunt “sabotorii” personali. Trebuie sa verific toate acestea pentru ca, adesea, se poate intampla ca un client sa isi ia un angajament si nu il poate duce pana la capat, lasandu-se cu frustrari de tot felul. De aceea este foarte important acest dialog “pe fata”, ce pot, ce nu pot, ce sunt dispus acum sa fac…ce ma ajuta sa trec de auto-sabotare ( daca e cazul).

Creativitate
Spuneam intr-un alt context ca prin creativitate inteleg mult mai mult decat arts and crafts. Care ar fi legatura cu coaching-ul? Intr-o sedinta individuala sau la Ateliere, incurajez clientul sa isi dea cele mai “traznite”, neasteptate, solutii. Sa se priveasca si sa isi priveasca problema din cele mai inedite perspective, sa vada cu “alti ochi” si, daca se poate, cu cat mai multi ochi, noi si noi solutii, pentru ca, in final, sa o aleaga pe cea care i se potriveste, este realizabila in contextul lui, in povestea lui de viata. E un fel de brainstorming cu el insusi, ajutat de coach printr-o serie de intrebari specifice acestei metode.

Cam acestea ar fi, in linii mari, elementele de baza in aceasta tehnica…Nu e nimic abstract, totul se “traduce” pana la urma printr-o calitate mai buna a relatiilor interpersonale sau cu sine insusi.
Tu ce crezi?