relatie

O relatie sub 6 palarii ganditoare

Foto: Claudia Tanasescu www.claudiatanasecu.com         Scris de Laura Dumbrava

Cand ai stat sa te gandesti cum e relatia in care te afli? Mai mult, ai o decizie importanta de luat?

Si daca da, care e cea potrivita pentru tine, pentru cuplul vostru?

 Unealta de lucru pe care ti-o propun te poate ajuta sa iei o decizie inteleapta, potrivita tie si cuplului vostru. Marele ei avantaj este ca ia in considerare mai multe unghiuri de abordare a unei probleme si, implicit, poate genera solutii care sa respecte “datele” personale, atata ale tale, cat si ale partenerului. De ce spun asta? Voi da doar un exemplu: ni se spune sa privim lucrurile din perspectiva gandirii pozitive. In acest exercitiu vei face insa cunostinta si cu gandirea negativa- pentru ca aici s-ar putea sa gasesti ceea ce te impiedica sa faci ceva anume. A neglija “sabotorii” sau a nu-i infrunta duce, in timp, la disonanta in cuplu- si, aparent, nici nu stii unde ai/ ati gresit.

Exercitiul pe care ti-l propun s-ar putea sa il mai fi intalnit- in cursuri de marketing, management, de pedagogie. Se numeste Cele 6 palariile ganditoare si pleaca de la modelul propus de Edward de Bono in cartea sa.

Ce aduc nou este unghiul de abordare- adaptat unei relatii de cuplu- la care am pus si intrebari specifice tehnicilor de coaching.

Hai sa-i dam drumul.

Am sa te rog sa te gandesti la o problema din relatia ta. Poate esti intr-un “hop”, poate ai anumite semne de intrebare, ai vrea sa schimbi anumite lucruri sau poate vrei, pur si simplu, mai multi fluturi in stomac…Fiecare cuplu isi are propria poveste, cum si aceasta poveste nu e azi cum va fi maine.

Bun, gata cu… “povestile” mele, concret, ce ai de facut.

Vei purta, pe rand mai multe…palarii. De fapt, vei intra in mai multe perspective, sub mai multe palarii. Si fiecare perspectiva iti va aduce o informatie noua. Pentru a-ti fi mai usor, la fiecare punct/ palarie am scris si cateva intrebari la care sa raspunzi. Cu pixul pe hartie, in gand, cu voce tare…Poate rogi pe cineva sa ti le adreseze. Te las pe tine sa decizi cum vrei.

1.Palaria alba. Acum ca porti aceasta “palarie” as vrea sa te uiti la relatia ta cat mai obiectiv posibil. Acum culegi “datele problemei” si le analizezi la rece.

Ce se intampla in momentul de fata? Cat de des? In ce situatii?

Ce am mai incercat sa fac pentru a remedia aceasta problema?

In ce masura sunt responsabil/a pentru aceasta problema?

 2.Palaria rosie. Sub aceasta palarie, poti da frau liber sentimentelor. Cat de intens vrei, nu te judeca nimeni pentru ceea ce simti.

Ce simt fata de aceasta problema?

Ce simte cealalta persoana?

Cum m-as simti daca aceasta problema ar fi rezolvata?

Cat de tare ma deranjeaza aceasta situatie?

 3.Palaria neagra. Sub aceasta palarie, apar toate grijile. Este si motivul pentru care ai vrea sa faci ceva…sa imbunatatesti, sa schimbi.

Ce ar putea sa se intample cel mai rau?

Ce nu merge bine in aceasta relatie?

Ce nu fac bine?

Daca nu schimb ceva, ce se va intampla?

Ce risc daca schimb ceva?

4.Palaria galbena. Sub aceasta palarie, se puncteaza  beneficiile. Este o “palarie” aducatoare de solutii.

In ciuda acestei probleme, ce functioneaza totusi?

Care sunt punctele forte individuale?

Daca faca asta, ce se va schimba in bine?

Ce am mai facut alta data si a functionat?

5.Palaria verde. Sub palaria verde, dam drumul creativitatii, aduce si ea solutii, iti arata “cum sa”…

Cum as putea face in alt mod?

Daca aceasta problema nu ar mai fi, cum ar fi relatia noastra?

Care e urmatorul pas pe care l-as putea face?

6. Palaria albastra. Sub palaria albastra “supervizezi” cum poti face lucrurile sa mearga in directia dorita de tine. E “seful” celorlalte palarii, cerne si discerne punctele de vedere de pana acum sau solicita detalii de la fiecare palarie pentru a clarifica situatia, problema, solutia, modul in care poate fi aplicata solutia samd.

Cum imi voi da seama ca sunt pe drumul cel bun?

Ce vor observa ceilalti la mine daca fac aceasta schimbare?

Ce am facut pana acum de am ajuns in punctul “n”?

Acum ca le-am enumerate, hai sa luam si un exemplu:

Situatie: De cand au un copil ( un an) Dana si Alin se inteleg tot mai rau. Nu isi mai fac  timp unul pentru altul, Dana e mai mereu cu copilul, iar Alin e la serviciu sau cu “baietii”. Sotia ar dori sa vada ce solutii sunt pentru a face o schimbare. Si pentru asta, o poftim sub…palarii.

Sub palaria alba, Dana va analiza foarte clar, obiectiv, ce se intampla: cate ore sta cu copilul, cate cu sotul, ce face cand este cu sotul, calitatea timpului petrecut impreuna, ce a mai facut pentru a imbunatati/ schimba ceva, cat timp este plecat Alin, ce se intampla cand incearca sa discute acest aspect samd.

Sub palaria rosie, Dana poate da frau sentimentelor: se simte singura, frustrata, trista, neinteleasa, furioasa…

Sub palaria neagra, ea vede relatia cat mai pesimist: se gandeste la o despartire daca lucrurile merg tot asa.

Sub palaria galbena, incearca sa vada si atuurile pe care se poate baza pentru a construi relatia pe care si-o doreste: cand sunt impreuna se simt bine, poate sa ii spuna ce nu ii convine, are disponibilitatea de a schimba si ea ceva, constientizeaza ca trebuie sa schimbe ceva anume.

Sub palaria verde, Dana poate sa isi imagineze ce vrea: cum ar fi relatia lor daca ar avea timp mai mult, cum ar fi sa il lase pe cel mic in grija cuiva pentru o perioada determinata, cum ar fi daca s-ar ingriji si de ea mai mult s.a.m.d.

Sub palaria albastra, ea poate lua in considerare toate aspectele de mai sus si sa isi faca un plan potrivit realitatii ei, in concordanta cu disponibilitatea si sentimentele/ emotiile ei,  tinand cont de obstacolele pe care le au de trecut, orientata inspre ceea ce e important si de baza in relatia ei, intr-un mod creativ, diferit de ce a/ au facut pana acum.

Acesta este exemplul Danei, te las acum pe tine sa iti alegi o palarie…sau sase.

Parada modei?!

Asa sa fie 🙂

Laura

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre coaching… in pasi de tango

 

Am fost zilele acestea, pentru prima oara, la un curs de tango argentinian. Nu stiam foarte multe, dar am mers cu bucurie, curiozitate, atrasa de muzica, de imaginea unor cupluri frumoase pe care le-am  intalnit la o iesire organizata de BeSocialClub, dar, mai ales, de promisiunea unui…ceva.

Si ce legatura ar avea aceasta intamplare cu un articol despre…coaching? Cititi si poate rezoneaza ceva in voi, indiferent de numele pe care il poarta “imbratisarea” in care va aflati: tango, relatie, dans.

Inainte insa de a detalia, as vrea sa va raportati la barbat si femeie, in acest articol, ca la niste roluri. Daca voi spune, de exemplu, ca barbatul conduce, sa nu o luati ad litteram. As putea folosi, la fel de bine, termenul de “partener”, dar s-ar putea iar sa creez confuzii. Deci, considerati ca aceste roluri de “el” si “ea” sunt interschimbabile. In tango nu, dar in viata de zi cu zi, da.

Cum dansam intr-o relatie? Cum e cand sunt reguli si norme?

Cand intram intr-o relatie venim  cu reguli de acasa- modelul/ anti-modelul parintilor, un model propriu adaptat, imbunatatit, pe ici pe colo, ca urmare a altor relatii in care am stat; cu manual, carti, filme despre cum sa fii intr-o relatie functionala. Incercam sa ne pregatim , cu sau fara carti pe masa, din experienta personala sau a celorlalti.

Cum e la tango? Mi-a placut aici faptul ca am venit ca un “pahar gol”. Nu stiam nimic. Nu ma pregatisem dinainte cu nimic. In aparenta insa. Pentru ca aveam  disponibilitatea de a afla cum “functioneaza” cei doi in aceasta imbratisare…, aveam motivatia de-a intra intr-o relatie functionala, si, nu in ultimul rand, cumintenia de a-l asculta pe un altul- si aici ma refer la trainer- de a-mi spune CUM sa fac, cum e bine pentru mine si pentru celalalt.

Dupa doar o jumatate de ora, in care aflasem ca in tango nu sunt atat de multe reguli, ca e mult mai important sa fii tu insuti/ insati, in armonie si confort cu partenerul, am reusit sa fac, cu bucurie, primii pasi. Era “uau”, atat de usor- doar pentru ca cineva mi-a dat un minimum de reguli, la “pachet” insa cu responsabilitatea si pentru celalalt.

Cu ce resurse stam sau intram intr-o noua relatie?

Punem de la inceputul relatiei cartile cu reguli de functionare pe masa?

Si cum ar fi, ca, dincolo de muzica vrajita a iubirii romantice, care pare sa iti arate calea si fara reguli- sa ne ascultam unul pe altul despre cum vrem sa fim in doi, cum sa facem astfel incat sa nu ne calcam pe picioare, bratele sa nu stea crispate in imbratisare,  pur si simplu sa ne fie bine.

Cum ar fi sa ne trasam zonele de toleranta- “Nu suport sa iti lasi hainele aruncate”, de disponibilitate- “Acum, doar atat pot.”, neputinta- “Nu stiu cum sa fac sa depasesc aceasta stare.”, de vulnerabilitate- “Ma simt nesigur cand vine vorba despre acest subiect”.

Cum ar fi sa ne spunem de la bun inceput asteptarile, dorintele, cererile? Da, celalalt nu e “Zanul” nostru bun sa ne satisfaca aceste dorinte, dar nici sa ne citeasca gandurile nu poate. Macar sa stie incotro ne-am dori sa mearga aceasta relatie…

Cine conduce?

In tango, se pleaca de la “regula”- ca tot am inceput cu reguli- ca barbatul conduce dansul, ca el este raspunzator de starea de bine a femeii, ca el cauta din privire pe unde sa o poarte, avand grija de-a nu o calca pe picioare si lipi de ziduri, iar in acelasi timp, femeia, ca un receptacul, incearca sa sesizeze cea mai usoara micromiscare dinspre el, care o ghideaza, conduce in dans, stanga, dreapta, fata , spate…

As putea vorbi, de fapt, despre responsabilitatea de a fi in doi. Da, el da tonul miscarii, dar daca ea nu e pe “frecventa” lui, prezenta in aceasta relatie, oricat de bun dansator ar fi barbatul, tot la  dizarmonie s-ar ajunge.

Caci nu poti conduce pe cineva care nu isi doreste sa fie condus…

Si aici, cu  siguranta recunoasteti in jurul vostru, luptele pentru putere.

Cum e sa fii condus?

Cand am aflat de aceasta “regula”, ca el conduce, recunosc, m-am simtit in prima faza…usoara, deresponsabilizata. “Lasa sa invete el pasii, eu ma iau dupa el, ne descurcam noi cumva…”.

Da, este extrem de confortabil sa te simti pe maini sigure, sa nu ai povara gestionarii relatiei, sa te lasi pur si simplu…

In acelasi timp, a fi condus presupune sa te arati…vulnerabil, sa te deschizi mai mult inspre celalalt tocmai pentru a-l putea contine mai bine in lumea ta, a-i simti acele micromiscari, premergatoare gandului si cuvantului.

A fi in relatie, condus, nu inseamna insa a fi papusa de mutat de pe un picior pe altul. Inseamna sa fii viu, pentru a putea primi ceea ce celalalt iti daruieste. Acesta este, de fapt, darul tau pentru el, pentru ea.

Cum e sa conduci?

As putea spune ca nu am probleme cu a conduce, cu a-i spune celuilalt ce are de facut, incotro s-o apuce. La acest prim curs, fiind ceva nou pentru mine, m-am simtit insa scoasa din zona de confort si, am realizat ca acolo unde nu simt ca am competenta, nici nu imi doresc sa conduc. Din comoditate, frica de a nu gresi eu, de a nu fi judecata.

Dar cine are competenta de-a conduce o relatie, am putea intreba?

In cazul acestui dans, regula pare destul de clara- barbatul conduce…, dar ce lectie frumoasa a fost pentru mine de a intra- ca exercitiu- si in aceasta ipostaza a celui care trebuie sa isi asume rensponsabilitatea, chiar daca si el era la un prim curs si nu avea nici el competenta necesara, dar isi asumase si aceasta responsabilitatea de a-mi fi MIE bine.

Punandu-ma in “papucii” celui care conduce, am realizat ca nu e atat de usor si am apreciat si voi aprecia, cu siguranta, mai mult darul lui pentru mine.

 Si cum e sa nu mai dansezi cu partenerul tau?

O alta regula la acest curs este schimbul partenerilor. Am descoperit, asteptandu-ma de altfel, ca fiecare  aduce altceva, deoarece, cu fiecare sunt altcumva intr-o relatie: in armonie si bucurie cu sotul meu, desi mai greseam amandoi, stangace si nesigura cu un alt incepator necunoscut, recunoscatoare unde am vazut multa grija fata de mine- chiar de pasii amandurora erau in disonanta, si un pic agasata, cand am fost pusa la punct- cu siguranta, din dorinta de-a merge bine dansul.

Pe unii i-am descoperit extrem de grijulii in a-mi fi mie bine in timpul dansului, pe altii, atat de atenti asupra  lor in a nu gresi, incat greseam si mai mult…, pentru ca un altul sa imi spuna, predandu-mi responsabilitatea si mie, ca dansul nu merge atata timp cat eu ma uit la picioare, in loc sa fiu prezenta in relatie.

Cum e sa iesi din zona de confort?

Cochetez de mult cu dorinta de a urma un astfel de curs. Am gasit multe motive pentru a nu merge, dar cel mai puternic era, de fapt- si nedeclarat- frica de-a nu ma descurca.

Daca nu stiu sa fac fata dansului, daca gresesc, stangacia mea cum e vazuta din afara, kilogramele in plus cum se potrivesc imaginii mele despre cum ar trebui sa fie o dansatoare? Intrebari si intrebari…

A urma un astfel de curs- a se citi relatie- insemna a iesi din zona de confort. Am facut-o de-abia in momentul in care am avut exemplul, pe viu, al altor perechi de dansatori- cand au venit ei inspre mine si am rezonat cu ei, cu muzica si dorinta ascunsa in mine.

In acest stadiu al nevoii mele de schimbare, a iesi din zona de confort echivaleaza cu o provocare si nu cu discomfort. A trebuit sa astept acest timp al schimbarii. Si eu zic ca a meritat.

Obisnuinta vs. nou

La inceputul orei, dupa cateva exercitii, am ajuns in sfarsit, sa dansam tango. Mi se parea atat de usor…Balans, balans, un pas asa, altul asa…Ma simteam in siguranta in bratele sotului, sigura de miscari deoarece stiam pasii ce vor veni conform “schemei”. In momentul in care insa, el a improvizat, in dorinta de a schimba, m-am simtit intrigata, nu eram pregatita, eram stangace, crispata, pandind alte miscari neasteptate.

Si atunci mi-am pus intrebarea, dupa ani lungi de relatie, “eu cum intampin noul”? Cum e pentru mine sa schimb? Primesc cu bucurie, curiozitate, deschidere schimbarea sau o simt ca pe un dezechilibru? Si cum e sa accept ca e fireasca aceasta acomodare la nou, ca nu se intampla peste noapte acest…”tango”?

 In loc de concluzii

Am plecat acasa treji, mai treji in aceasta relatie in care suntem de ani de zile. Si mi-am dat seama, ca fara sa vrem am facut o sedinta de …coaching.

Partenerul/ partenera de dans poate sa iti fie un fel de …coach- te insoteste in a afla mai multe despre tine- pentru ca doar in relatie cu un altul poti sa te definesti-, te invita la o altfel de intalnire in care, intr-un cadru prestabilit, poti gasi frumusetea muzicii din cadrul relatiei, dar si stangacia si nesiguranta pasilor de inceput, a noului sau a vechilor obiceiuri.

Si uite asa,  am ajuns sa scriu si acest articol…cu gandul la alte seri in pasi de tango.

 

 

Vreau alt job, dar raman cu tine!

 Scris de Laura Dumbrava

Situatii si situatii…
Unul dintre subiectele care apar cel mai adesea in discutiile individuale sau de grup cu clientii e cel legat de “job”. In mare, le-as incadra in 4 situatii.

1. Nu ii mai place ceea ce face, e in faza de …”avarie”, dar parca ar mai sta la actualul loc de munca.
2. Vrea sa isi schimbe locul de munca, a fost la cateva interviuri, dar inca ezita in a face pasul decisiv.
3. Vrea sa avanseze sau sa isi imbunatateasca anumite competente profesionale. E interesat de zona de excelenta.
4. Vrea sa stie cum poate sa gestioneze anumite conflicte la locul de munca.

Angajat si angajator, administrator de relatie
Inainte de a le lua pe rand, as vrea sa iti imaginezi relatia cu job-ul ca pe o relatia cu o persoana, cu cineva care sta  in fata ta. Poti chiar sa auzi un dialog. Esti A, iar serviciul e B. Intre voi e o relatie in care puneti la comun ceva, vin mesaje atat dinspre tine, cat si dinspre el. Administrati o relatie. De asemenea, de tinut cont, ca la fel ca orice relatie, aceasta este intr-o anumita dinamica, se schimba si, daca azi poti fi in situatia 3 din enumerarea de mai sus, saptamana viitoare poti sa ajungi sa iti doresti sa pleci de la locul de munca respectiv.
O data ce ti-ai creat aceasta imagine in minte ( v. si foto) sa le luam pe rand. In articolul de fata ma opresc la prima situatie.

Situatia 1.
E cel mai “naspa” loc de munca, dar aici raman…deocamdata.

Locul de munca e de vina!
In aceasta situatie, la inceputul discutiei, A incepe, de obicei, prin a da vina pe locul de munca, adica pe B. B este de vina ca salariul e mic, ca nu are aer conditionat, ca e multa birocratie…B si numai B e de vina.

Vreau ca locul de munca sa se schimbe!
Bun, ce e de facut cu acest B? De obicei, il intreb pe A in ce masura, cat la suta ca procent, tine de el sa il schimbe pe B? Si daca raspunsul este “da”, este aceasta o garantie a faptului ca relatia va merge, astfel incat serviciul sa devina cel mai dorit? Poti aici sa iti imaginezi o intrebare de genul: Ok, vrei sa iti schimbi…sotia ( adica pe B)? In ce masura poti sa o schimbi si daca ea se schimba, cuplul vostru va fi unul mai fericit?

Orice mi-ar spune cineva- si aici respect si accept ca exista si alte puncte de vedere-, oricui vrea si tine sa imi spuna ca vrea, cu ajutorul meu, cel putin, sa schimbe pe cineva, ii spun ca EU nu pot. Nu am acest drept de a schimba pe cineva, asadar, nici pe B.
Da, dar seful este un “capcaun”, sistemul e haotic, colegii fac “bisericute”, cum sa nu il schimb?!
Nu, nu poti, decat daca vine B sa iti ceara acest lucru.

Dar atunci, ce pot…?
Poti sa schimbi relatia cu el pe “bucatica” ta, adica, de la punctul A pana la jumatate. Mai incolo e “domeniul” lui. Pe partea lui poti intra doar cu acordul sau la cererea lui. Daca nu ai acest acord, ajungi sa te lupti cu morile de vant.

Fiecare e responsabil de “bucatica”lui.
Ce pot sa spun aici, este ca si A si B sunt responsabili pentru cum merge relatia. Daca la lucru, e un sef care a scapat lucrurile de sub control, A poate sa reactioneze fie printr-o supracooperare– va face si treaba altora, de exemplu, ajungandu-se la o suprasolicitare, care oricum nu va fi recunoscuta si apreciata, fie nu va mai coopera si se va retrage, defensiv, in alte activitati “ de umplutura”, ca sa isi ia si el un salariu. Cred ca aici ai recunoscut deja niste…colegi, bagati in o suta de proiecte si obedienti sau “oita neagra” a firmei, acestea fiind de fapt, amandoua, o forma de raspuns la aceeasi situatie: anarhia din firma.

Ce beneficii ai in aceasta relatie?
Tot aici, as vrea sa ma asigur si care sunt “beneficiile” pentru care A mai sta cu B. Sau B cu A. A se bucura de un salariu bunicel, siguranta postului, program flexibil, masina de serviciu, cum si B il tine pe A cu salariul minim pe cartea de munca, se foloseste de competentele lui profesionale. Toata lumea pare castigata, dar nimeni nu e fericit…

Cum sabotezi relatia cu job-ul?
De asemenea, vreau sa aflu, si aici clientul nu realizeaza intotdeauna “la rece”, cum el insusi, A, ajunge sa saboteze aceasta relatie cu B, de genul: refuza sa mai indeplineasca anumite sarcini de serviciu, isi ocoleste colegii sau se cearta cu ei, ajunge sa se imbolnaveasca.
Cum si dinspre B pot veni mesaje toxice, de genul: penalizari, supraincarcare cu diferite sarcini de serviciu, cerinta de a sta peste program, inflexibilitate, amanarea in luarea deciziilor, management defectuos samd.
Toate aceste mesaje se schimba intre A si B, de obicei zilnic, si, pur si simplu, erodeaza legatura dintre cei doi.

Sa recapitulam un pic:
A si B sunt responsabili de gestionarea unei relatii.
A nu il poate schimba, direct cel putin, pe B.
Atat A, cat si B, pot trimite unul spre altul mesaje toxice, nocive.
Atat A, cat si B, mai pastreaza aceasta relatie deoarece exista niste beneficii.
A raspunde intr-un anumit fel la mesajul lui B, cum si B raspunde la mesajul lui A, sabotandu-se reciproc.

Ce am de facut?
In mare, cam acesta este nivelul MACRO al relatiei. O data conturat cadrul, culese datele problemei, A poate sa vada ce poate el sa faca pe jumatatea lui de relatie si sa decida care sunt pasii pe care ii poate face, in DETALIU.
Asadar, poti sa verifici:
• care iti sunt limitele,
• ce poti sau nu poti negocia,
• ce doresti cu adevarat de la acest loc de munca, acum sau in viitorul apropiat,
• in ce masura dorinta ta poate fi pusa in practica in conditiile existente,
• alte alternative la actualul loc de munca,
• daca si cat esti dispus sa iti asumi ca faci ceva ce nu iti place,
• daca apreciezi si ceea ce totusi functioneaza.

Detaliile tin deja de “povestea” proprie a fiecaruia. Si fiecare isi da un raspuns.
Daca ai si tu un raspuns sau o intrebare le poti lasa la comentarii. Articolul e deschis, pentru ca o situatie nu e la fel ca alta.

Iti multumesc si …job usor iti doresc!
Cu drag, Laura

Sotie sau sotioara? Sot sau sotior?

 Scris de Laura Dumbrava

Acest titlu, sau, mai ales, acest unghi, si veti vedea ca nu e un joc de cuvinte, l-am ales cu o intentie clara.

Pentru inceput, as vrea insa sa va spun cateva vorbe despre mama si mamica, pentru a fi mai usor de inteles unde “bat” cu articolul.

Am fost zilele trecute la un workshop depre relationare, pe metoda ESPERE, a psihosociologului Jacques Salome, unde se vorbea de aceste doua roluri ale femeii in maternitate.

Asa, ce e cu mama si cu mamica? In linii mari, mamica este cea care indeplineste functia “hranitoare”, este cea care primeste si da…Puiului de om ii este foame, mamica il pune la san, bebe are colici, mamica il oblojeste, il culca. E ea in universul lui, gata sa raspunda dorintelor si nevoilor lui, fara a pune sub semnul intrebarii un refuz din partea ei. Este ceva firesc, in ordinea lucrurilor.

Mai apoi, hai sa zicem dupa un an si jumatate, apare si…mama, ea este cea care spune NU dorintelor si DA in continuare, nevoilor. “Mamica Mos Craciun”- cum ii mai spun eu- se retrage la Polul Nord, lasandu-i loc si Mamei care traseaza reguli si care cere sa fie respectate: de la a nu baga degetele la priza, pana la “trainuit-ul” la olita, spalatul pe maini samd.

Barbat sau femeie, cu sau fara copil, ati inteles cred ce am scris, deoarece fiecare avem o mama. Eventual, puteti sa va ganditi care este relatia pe care o aveti cu mama din acest punct de vedere- dar acesta e un alt subiect si promit sa revin la el…

Vreau acum sa ajung la sotie/ sotioara, sot/ sotior.

Facand comparatie- desigur, pana la un anumit punct- cu ce am scris mai sus, am putea spune ca sotioara este cea care implineste dorintele, iar sotia, cea care spune “da” nevoilor celuilalt, nu insa si dorintelor. sau numai dorintelor.

In cele ce urmeaza sunt puncte de vedere personale.

Sa le luam pe rand:
O sotioara ( a se citi si sotiorul) spune Da partenerului in orice conditii, crezand ca prin ceea ce face are valoare, mai putin prin ceea ce este. Da, facem cum spui tu! Daaa, te astept cu masa pusa ( desi as fi vrut sa ma uit la TV). Da, mergem la parintii tai (desi nu ma simt bine acolo). Da, e ok sa ma agresezi verbal si fizic! Da, fara tine nu as mai fi eu. Da, da, da….

O sotie ( a se citi si sotul) spune si DA si spune si NU. Isi traseaza limitele personale in relatie. Nu imi place sa fiu agresata verbal. Nu pot acum sa iti fac mancare. Da, mi-ar pica tare bine sa imi spui o vorba buna. Da, imi place cum sunt suntem in aceasta relatie. Stie sa ceara, stie sa primeasca, stie sa refuze si, important, stie sa restituie ceea ce nu e in regula pentru ea:

As vrea sa discutam si despre punctul meu de vedere, eu asa vad lucrurile…

Nu, nu sunt de acord cu asta.

Iti dau inapoi toate vorbele astea…Eu nu sunt asa intrutotul, da, sunt poate, imprastiata, nervoasa, trista, dar doar cateodata, nu tot timpul…Eticheta nu sunt eu.

O sotioara se va victimiza pana la urma, desi in aparenta toate Da-urile sunt la ea. Ea a fost de acord sa faca, nu a refuzat…O sotioara nu este ascultata, ea este cea care asculta si se…supune dorintei celuilalt. Ecesta este rolul in care a intrat si lumea are asteptari in consecinta. O sotioara, desi aparent ofera “mesaje cadou”- Esti cel mai cel- de fapt, transmite frustrare, tristete…in subsidiar. Da-ul ei va fi toxic pentru relatie. Nu o hraneste, ci o saboteaza.

O sotie va fi integra ea cu ea insasi, stie cine este, care este rolul ei in relatie cu sine insasi, cu partenerul si cu relatia de cuplu.. Gestioneaza mai usor si eficient situatiile dificile din cadrul cuplului deoarece stie sa se faca ascultata si stie sa asculte. O sotie hraneste relatia cu mesaje pozitive. Si chiar si un NU care aduce claritate in delimitarea propriilor nevoi sau dorinte are functia de a crea un echilibru intre cei doi. Fiecare stie ce asteptari poate sa aiba de la celalalt.

Ce as vrea insa sa mai subliniez este modul in care si sotul se raporteaza la o astfel de relatie. In aparenta, credem ca el ar trebui sa fie incantat sa aiba o…sotioara care sa preia rolul de “mamica Mos Craciun”. Pe de alta parte insa, cu siguranta ati auzit de nenumarate cazuri in care el decide sa se desparta, desi se spunea- Ea a fost “painea lui D-zeu”, de toate facea pentru el…Sotioara era taxata pozitiv …cuplul insa, in interiorul lui, era dezechilibrat.

La fel, putem vorbi insa si de sotior, cel care, este dispus sa asculte si sa implineasca dorintele sotiei, fara a le pune in paranteza sau sub semnul intrebarii. A te asculta si a ma supune devin un mod de relationare.

Nu stiu cum judeca barbatii, insa pot eu insami sa imi pun intrebarea  cum m-as raporta la cineva care, ca un recipient , primeste dinspre mine orice, cu obedienta…Eu insami, ca sa cresc intr-o relatie, am nevoie de limitele mele, dar si ale celuilalt.

Trebuie sa ma tin de ceva- a se citi reguli, limite, rama-, ca in balans, sa pot merge pe sarma.

Cum creste o relatie in care unul dintre parteneri e sotioara sau sotior? Aici va las pe voi sa raspundeti…

Cum creste o relatie in care avem si sot si sotie? Armonios…, da, cu hop-uri, reveniri asupra definirii limitelor personale, chiar cu retrageri din relatie- daca trebuie-, dar, armonios pana la urma.

PS: Nu am luat aici in discutie cum se ajunge la preluarea acestor roluri si cum se poate iesi din rol. E subiectul altui articol, dar daca a facut “click” ceva in voi, citind aceste randuri, incepeti deja sa va dati un raspuns.
PS: Daca nu sunteti intr-o relatie de sot- sotie, puteti extrapola cele scrie la nivelul iubitica, iubitel…Suna chiar…”funny”. Pana la un punct. Si acela il decideti voi.

…si mi-ar face mare placere daca ati scrie si aici, la comentarii, care sunt punctele voastre de vedere despre rolurile pe care ni le luam intr-o relatie.

Cu mare drag,
Laura

Reparam sau…crestem?

Daca ma duc inspre tine cu gandul de a te “repara”, de a te “face” la loc, asa cum erai la inceputurile relatiei, s-ar putea sa nu vrei sa fii…schimbat, dar daca ma duc inspre tine cu ganduri de “hai sa vedem cum putem creste”, asa cum suntem si cum devenim in dinamica inerenta unei relatii, s-ar putea sa ne regasim.

 

Conflictul- Castigam sau cooperam?

Situatie: un el si o ea au trecut in urma cu un an printr-un accident de masina. Din fericire, sunt bine, intregi. Sotia insa a ramas marcata emotional de ceea ce s-a intamplat si de fiecare data cand sotul intarzie de la serviciu, el facand naveta, anticipeaza un posibil accident. Intre ei apare un conflict. Ea vrea ca el sa vina la ora stabilita acasa, el nu isi respecta cu strictete promisiunea de a ajunge la o anumita ora.

Cum ne dam seama daca in aceasta situatie o anumita persoana- ne vom referi acum la sotie- vrea sa coopereze, mergand catre o solutie potrivita cuplului,  sau vrea doar sa “profite” de situatie pentru a arata “cine e mai tare”, adica sa domine, conflictul ramanand nerezolvat, actual, sursa de certuri, frustrari si de o parte si de alta.

O persoana care COOPEREAZA

isi va stabili si comunica celeluilalt care-i sunt propriile limite, care ii este gradul de toleranta, ce poate sau nu poate negocia: “Stii ca nu imi place cand intarzii, daca ai fi acasa pana la ora 20 as fi mai linistita. As vrea sa ma suni daca intarzii chiar si jumatate de ora”.

va vorbi deschis despre ceea ce se intampla :“Nu imi place cand intarzii, imi imaginez ca s-a intamplat un accident”.

empatizeaza, este atenta si la sentimentele, dorintele celeilalte persoane:”Stiu ca ai mult de lucru si intarzii pentru ca probabil te-a retinut un client si nu o faci in ciuda mea…

isi accepta partea de responsabilitate in nasterea si implicit gestionarea conflictului: “da, recunosc, nu ar trebui sa imi tot amintesc de accidentul pe care l-ai avut anul trecut, e o poveste veche, ar fi bine sa am mai multa incredere in tine.”

va vorbi despre propriile emotii, nu despre celalalt:”Mi-e frica atunci cand vad ca intarzii, cred ca ai facut iar un accident si sunt dintr-o data disperata…

O persoana care VREA SA CASTIGE:

va incerca sa ii arate celuluilalt ca este inferior: ”Ai vazut cat de prost conduci cand esti obosit!”

va vorbi in numele celuilat, pentru el:Tu stii ce ma enervez daca intarzii…sau de fapt, cred ca nici nu stii, esti pe drum, nu poti sa vezi cat sunt de furioasa!”

va ignora punctul de vedere al celuilalt: “Crezi ca ma mai intereseaza ce crezi tu dupa  ce ai facut accidentul acela?…mi-ai dovedit ca nu esti in stare sa conduci, nici nu stiu de ce ti-au dat carnetul inapoi…”

va insista ca ea stie cel mai bine, ca are competenta, ca are motive superioare: ”Las ca stiu eu, am vazut eu ca nu esti in stare sa conduci, nici nu te asiguri cand depasesti…” .

nu isi va asuma responsabilitatea in rezolvarea conflictului, desi in aparenta ea este cea care da sfaturi cum ar fi mai bine sa: ”E treaba ta cum te descurci cu clientii, sedintele, sefii. Eu vreau ca la ora X sa fii acasa. Nu mai discut!”

Asadar, cooperam sau dominam? Construim o relatie sau sabotam o relatie, profitam de conflict pentru a ne imbogati ca experienta de viata sau il folosim ca pretext de a arata ca noi avem dreptate.

(sursa foto: http://logofury.com/logo/love-conflict.html)