conflict

Tipologii de abordare a conflictului

Tu cum gestionezi un conflict?

Colaborarea, situatia cea mai de dorit, in care toate partile isi aduc un aport, fiind satisfacute doleantele ambelor parti. Este adevaratul acord, care poate fi imbunatatit, ajustat in timp, dar care creeaza premisele unei relatii armonioase. Aceasta este parerea mea, as vrea sa stiu care este si punctul tau de vedere, astfel incat sa ne fie bine amandurora.

Agresivitatea, subiectul isi impune solutia, fara a coopera. Desi la prima vedere pare daunator, sunt anumite situatii de urgenta in care partile nu pot fi consultate si persoana care are autoritate si, de preferat, si competenta poate recurge la acest tip de comportament. Pe termen mai lung sau repetat insa, poate crea frustrari si tensiuni in relatie, celalalt subiect fiind devalorizat, punctul lui de vedere, nevoile, doleantele nu sunt luate in considerare. Faci cum spun eu, nu discut, eu stiu cel mai bine!

Acceptarea, subiectul coopereaza, nu inseamna insa ca si integreaza solutia. Poate fi o acceptare tacita care rezolva pe moment conflictul, nu si pe termen lung. E o fuga de responsabilitate, o pliere pe nevoile si cerintele celuilalt, nu si pe cele proprii. Daca tu crezi ca asa e mai bine…

Compromisul, e tot o forma de acceptare, in care un subiect accepta solutia celuilalt, impunandu-i nu neaparat o alternativa, ci mai mult cautand sa isi satisfaca nevoia de a fi si el la randu-i ascultat, de a se impune. E totodata si o forma de amanare a rezolvarii conflictului. Sunt de acord cu tine doar daca si tu faci cum spun eu…si mai vedem pe urma.

Pasivitatea, subiectul este pasiv, nu se implica in rezolvare. Nu e neaparat neutru, e mai mult o forma de necooperare. Desi este direct implicat, nu isi asuma responsabilitatea de a fi parte din conflict si, implicit, de a colabora la implementarea unei solutii potrivite ambelor parti. Nu stiu, nu ma intereseaza, nu e problema mea…

Evitarea, subiectul recunoaste ca are un conflict si face tot posibilul sa evite “factorii declansatori”, din teama ca nu poate gestiona situatia. Mai bine stau deoparte, nu vreau sa patesc iar ceva…

Asadar, tu cum gestionezi un conflict?
Ai un “pattern”, model pe care ti l-ai insusit, sau, in functie de context, persoane, dispozitie, timp, stari emotionale, “ancore” mai vechi, te pliezi in cautarea celei mai potrivite solutii, pentru tine si pentru celalalt?
(Din tematica Managementul conflictului, Ateliere de Life Coaching)

Conflictul- Castigam sau cooperam?

Situatie: un el si o ea au trecut in urma cu un an printr-un accident de masina. Din fericire, sunt bine, intregi. Sotia insa a ramas marcata emotional de ceea ce s-a intamplat si de fiecare data cand sotul intarzie de la serviciu, el facand naveta, anticipeaza un posibil accident. Intre ei apare un conflict. Ea vrea ca el sa vina la ora stabilita acasa, el nu isi respecta cu strictete promisiunea de a ajunge la o anumita ora.

Cum ne dam seama daca in aceasta situatie o anumita persoana- ne vom referi acum la sotie- vrea sa coopereze, mergand catre o solutie potrivita cuplului,  sau vrea doar sa “profite” de situatie pentru a arata “cine e mai tare”, adica sa domine, conflictul ramanand nerezolvat, actual, sursa de certuri, frustrari si de o parte si de alta.

O persoana care COOPEREAZA

isi va stabili si comunica celeluilalt care-i sunt propriile limite, care ii este gradul de toleranta, ce poate sau nu poate negocia: “Stii ca nu imi place cand intarzii, daca ai fi acasa pana la ora 20 as fi mai linistita. As vrea sa ma suni daca intarzii chiar si jumatate de ora”.

va vorbi deschis despre ceea ce se intampla :“Nu imi place cand intarzii, imi imaginez ca s-a intamplat un accident”.

empatizeaza, este atenta si la sentimentele, dorintele celeilalte persoane:”Stiu ca ai mult de lucru si intarzii pentru ca probabil te-a retinut un client si nu o faci in ciuda mea…

isi accepta partea de responsabilitate in nasterea si implicit gestionarea conflictului: “da, recunosc, nu ar trebui sa imi tot amintesc de accidentul pe care l-ai avut anul trecut, e o poveste veche, ar fi bine sa am mai multa incredere in tine.”

va vorbi despre propriile emotii, nu despre celalalt:”Mi-e frica atunci cand vad ca intarzii, cred ca ai facut iar un accident si sunt dintr-o data disperata…

O persoana care VREA SA CASTIGE:

va incerca sa ii arate celuluilalt ca este inferior: ”Ai vazut cat de prost conduci cand esti obosit!”

va vorbi in numele celuilat, pentru el:Tu stii ce ma enervez daca intarzii…sau de fapt, cred ca nici nu stii, esti pe drum, nu poti sa vezi cat sunt de furioasa!”

va ignora punctul de vedere al celuilalt: “Crezi ca ma mai intereseaza ce crezi tu dupa  ce ai facut accidentul acela?…mi-ai dovedit ca nu esti in stare sa conduci, nici nu stiu de ce ti-au dat carnetul inapoi…”

va insista ca ea stie cel mai bine, ca are competenta, ca are motive superioare: ”Las ca stiu eu, am vazut eu ca nu esti in stare sa conduci, nici nu te asiguri cand depasesti…” .

nu isi va asuma responsabilitatea in rezolvarea conflictului, desi in aparenta ea este cea care da sfaturi cum ar fi mai bine sa: ”E treaba ta cum te descurci cu clientii, sedintele, sefii. Eu vreau ca la ora X sa fii acasa. Nu mai discut!”

Asadar, cooperam sau dominam? Construim o relatie sau sabotam o relatie, profitam de conflict pentru a ne imbogati ca experienta de viata sau il folosim ca pretext de a arata ca noi avem dreptate.

(sursa foto: http://logofury.com/logo/love-conflict.html)