Interviu cu Raluca Jacono, consilier Familylab

Pe Raluca Jacono am intalnit-o printr-un parinte care merge la cursurile ei. M-a atras titlul workshop-ului pe care il tine periodic si la Timisoara, si anume, “Copilul tau este competent”.
Asa am aflat ca Raluca e consilier de familie in Austria ( pe langa  multe alte formari) si vine in Romania, tara de origine, pentru a promova o noua paradigma in ceea ce priveste relationarea dintre parinti si copii.

Laura Dumbrava: Ce inseamna copil competent, Raluca, din punctul de vedere al Familylab, in a  carei retea lucrezi si tu?

Raluca Jacono: Vreau sa spun din start ca dintotdeauna copiii au fost competenti – doar ca premisele cresterii copiilor de pana acum s-au bazat pe ipoteze false. Datorita cercetarilor recente din neurobilogie si comportamentalism putem  spune insa doua lucruri esentiale in ceea ce priveste competenta copiilor:

in primul rand, copiii se nasc empatici (pana acum se credea ca de la nastere copiii sunt “asociali” si trebuie educati pentru a deveni fiinte sociale) si, in al doilea rand, copiii vor de la natura sa coopereze cu parintii lor, sa ii multumeasca si sa ii faca fericiti pe acestia.

Aceasta perspectiva pune sub semnul intrebarii felul in care definim educatia si cat de sanatos e modul “vechi” de a privi educarea copiilor. E o perspectiva noua nu numai privitoare la felul in care sunt copiii, ci si asupra familiei si a relationarii sanatoase in familie.

L.D.: Daca ar fi sa te referi la proprii tai copii, poti spune ca sunt competenti pentru ca….

R.L.: Copiii mei sunt la fel de competenti ca si toti ceilalti copii: s-au nascut empatici si vor sa coopereze din tot sufletul cu parintii lor. Competenta lor consta totodata in a da un feedback foarte clar prin comportamentul si reactiile lor despre cum se simt in familie si in relatia cu parintii lor . Reactiile copiilor au intotdeauna sens chiar daca adultul nu il intelege sau il catalogheaza a fi lipsit de sens.

Atunci cand copiii inceteaza sa coopereze inseamna ca a intervenit ceva in relatia noastra care ii blocheaza – din punctul asta de vedere copiii mei si ai tai si ai tuturor sunt competenti si semnalizeaza acest blocaj comportandu-se deviant. Intr-un singur lucru nu sunt competenti si au nevoie de adulti: in a prelua responsabilitatatea asupra atmosferei relatiei cu parintii!

Potentialul acesta il au toti copiii si e “zestrea” pe care o aduc cu ei in relatia de familie – din punctul acesta de vedere toti copiii au aceleasi premise in viata. Decisiv e cum relationeaza parintii vizavi de aceasta “zestre”.

L.D.: Ce aduce nou sau diferit Familylab in cresterea copilului?

R.J.: In viziunea noastra, a fi parinte nu poate fi invatat din carti sau cursuri, ci din interactiunea zilnica si dialogul permanent cu propriul copil. Atunci cand parintii devin nesiguri sau exista conflicte, incercam sa ii sustinem in potentialul lor, mai degraba decat de a le puncta greselile – din critica nu putem invata, nici noi, adultii, si nici copiii. Munca noastra e orientata pe acompanierea proceselor de crestere reciproca (adultii si copii deopotriva) si mai putin pe gasirea de solutii sau retete general valabile. Ca o familie sa fie sanatoasa trebuie ca toti membrii ei sa se simta bine – atat copiii, cat si adultii.

L.D.: Cu ce intrebari/ probleme vin parintii la intalnirile pe care le organizezi?

R.J.: Aparent e vorba mereu de aceleasi probleme: refuzul mancarii, mersul la culcare, plecatul la gradinita, rivalitatea dintre frati, agresivitatea, invatarea la toaleta, temele de casa,  banii de buzunar etc.  Iar raspunsurile mele sunt pe cat de diferite de la familie la familie, pe atat de legate de un numitor comun: atunci cand exista asemenea teme de conflict e vorba intotdeauna despre altceva, si anume nu despre tema in sine, ci despre felul in care parintii relationeaza cu copiii privitor la temele respective. Dupa mine nu exista probleme, ci numai fapte in sine.

L.D.: Care sunt cele mai dese stereotipuri/ mituri/ credinte legate de parintit  pe care le intalnesti?

R.J.: Faptul ca atunci cand un copil se comporta asa cum isi doresc adultii (e “cuminte”, isi face temele, e politicos etc.) e vazut a fi meritul parintilor, iar atunci cand face greseli sau are un comportament deranjant e vina copilului si trebuie “reparat”. Jesper Juul, dascalul meu si fondatorul Familylab, imi spunea: parintii sunt modele pentru copiii lor, bune si rele – de la ambele putem invata – nimeni nu poate fi model pozitiv 24 de ore din 24, dar e important sa stim ca suntem responsabili pentru exemplul pe care il dam.

L.D.: Ce feedback ai de la parintii care participa, feedback dat atat in timpul cursului, cat si dupa?

R.J.: Imi place sa aud feedbackurile “bune” – si asta e o ramasita a orgoliului meu copilaresc. Daca vreau sa invat ceva cu adevarat, atunci ii ascult si invit sa imi dea feedback pe parintii care nu par foarte convinsi de ceea ce le spun. Cele mai fericite cazuri sunt desigur parintii care imi scriu ca ceea ce au trait la curs sau intr-o consiliere le-a schimbat viata. Exista pentru mine o satisfactie enorma in a da altora ceea ce am invatat la randul meu!

L.D.: Ai doi copii…privind in urma, dar si in fata, cum esti tu acum ca parinte, ca ai avut ocazia de a lucra in acest sistem si implicit de-a adopta anumite valori promovate de Familylab?

R.J.: Il cunosc pe Jesper Juul si munca sa de dinainte de a deveni mama si m-am aliniat acestor valori profund umane traindu-le si in viata de cuplu. Nu e vorba de o metoda anume sau de o tehnica de comunicare,ci mai degraba, despre o alegere de viata – noi o numim echidemnitate.

Nu cred ca sunt o mama mai buna decat altele numai pentru ca fac munca pe care o fac, stiti cum e cu cizmarul care umbla cu pantofii rupti… Fac greseli, cel putin 20 pe zi si exact asa si trebuie sa fie. Deunazi am intrebat-o pe fetita noastra mai mare, are 6 ani: “ce gasesti tu cel mai groaznic la mama ta?” Si am primit cel mai bun feedback! O alta data, fetita noastra mai mica mi-a spus  ca sunt proasta pentur ca i-am refuzat o pofta. I-am raspuns “sper ca o sa supravietuiesti sa ai o mama proasta in urmatorii 16 ani”. Nu ma gandesc la a fi o mama buna sau perfecta, ci mai degraba la ce pot face atunci cand unul din membrii familiei noastre e nefericit cu mine asa cum sunt.

Am asistat la multe discutii despre “mama buna” / “mama rea” si sincera sa fiu, nu le-am inteles niciodata. Cel mai sigur barometru pentru parentingul personal ne sunt copiii proprii si cum ne percep ei. Daca suntem parinti cu adevarat buni, ii invitam sa ne spuna ce cred despre noi fara sa ne scuzam pentru ceea ce suntem, fara sa ii convingem ca perspectiva lor asupra noastra e gresita.

Ce ma face insa sa fiu relaxata ca mama e siguranta de a lucra in aceasta retea, unde am un acces excelent la informatii si stiu pe cine pot sa sun atunci cand am nevoie la randul meu  de ajutor.

L.D.: Multumesc, Raluca.