emotii

Copacelul cu emotii

Dragi parinti si copii,

Va propun un joc. Nu am sa va tin acum teorie despre emotii, nu va voi povesti despre empatie, “neuroni oglinda”, inteligenta emotionala samd. Exercitiul de fata le vizeaza pe toate, dar trecem direct la practica :).

Va spun doar atat ca rostul acestui joc-exercitiu este de-a imbunatati comunicarea cu copilul– veti afla lucruri nebanuite si, in acelasi timp, il veti ajuta pe copil sa constientizeze mai bine anumite emotii, stari, sentimente, asadar, acest joc are beneficii in “zona” inteligentei emotionale a copilului. Si a adultului, de ce nu?

Va las sa faceti impreuna acest mic exercitiu, iar in timpul lui va veti da niste raspunsuri. Doar ca sfat: nu interogati copilul, dati-i timp sa povesteasca, ascultati-l cu atentie, nu incercati sa faceti interpretari elaborate. Lucrurile sunt mult mai simple decat par, mai ales cand ne jucam. In cazul in care nu vrea sa continue jocul, s-a oprit la un glob sau doua, e in regula. Nu fortati. Pentru el a fost probabil suficient ( conteaza si varsta copilului).

Start joc!

1.Pe o coala de hartie cereti-i copilului sa deseneze un brad.

2.Spuneti-i sa deseneze cateva globuri.

3. In dreptul fiecarui glob notati o emotie/ stare/ sentiment. Aici va trebui sa ii dati exemple sau puteti face mima si el sa ghiceasca.

4. Dupa ce a numit fiecare glob, sugerati-i sa il coloreze cu ce culoare asociaza acea emotie. Un glob galben poate fi bucurie, unul rosu, suparare, unul albastru, calm samd.

5. Acum spuneti-i sa se gandeasca la o situatie in care poate a mai fost implicata o persoana sau poate a fost doar el singur. Aici, popositi cateva minute la fiecare glob pentru a afla povestea fiecarei emotii.

De exemplu, la globul rosu- “cel suparat”, copilul va incepe sa va povesteasca despre faptul ca la gradinita sau la scoala sunt copii care il deranjeaja, il bruscheaza, ii strica proiectele. Sau, la globul galben va poate spune despre bucuria lui de a merge cu bicicleta cea noua.

La final, dupa ce ati povestit despre fiecare glob in parte, puteti face ( oral sau in scris) o mica povestioara a intregului bradut, folosind ca si cuvinte cheie emotiile/ numele de persoane/ culorile legate de globuri.

Puteti, de asemenea, sa faceti un copac pentru o anumita persoana. Poate ar fi interesant ca, impreuna cu copilul, sa faceti chiar copacul d-voastra, sa vedeti cum va percepe copilul cand sunteti bucuros, trist, suparat, emotionat, iritat, vesel, nerabdator.

Sau, puteti face un astfel de …copacel impreuna cu partenerul d-voastra.

Observatie: daca aveti copil prescolar, scrieti d-voastra sau spuneti-i ca ar putea desena un simbol in loc de cuvant. De exemplu, semnul unui fulger pentru furie, un fluturas pentru veselie, o inima pentru iubire, o lacrima pentru tristete samd.

Dati nume emotiilor, colorati-le, descrieti-le. Le veti recunoaste astfel mai usor de acum inainte, va va fi mai usor sa povestiti despre ele si, important, in momente cheie va poate aduce un plus de constientizare- fie ca va bucurati si veti aprecia acum mai mult acest moment, fie, intr-un moment problematic veti cauta solutii sa detensionati situatia.

Spor la joaca!

PS: de gasiti acest exercitiu util, dati-mi un semn, iar de stiti parinti interesati, dati-l mai departe.

Va multumesc!

Laura Dumbrava

 

 

Coach-ul, asiguratorul si accidentele emotionale

Ne asiguram masina, casa, televizorul,  piciorul rupt la fotbal, studiile copilului, viata. Asiguram un ipotetic viitor. Si, cel mai adesea, ne raportam la o pierdere. Economisim, punem bani la ciorapi dupa calcule si grafice precise, risc inalt, risc scazut, e treaba brokerului de asigurari sa ne spuna detaliile, iar noi sa alegem: dupa nevoi, dorinte si buget.  Mai ne obliga statutul, mai ne gandim noi ca ar fi bine sa fie acolo niste bani,…ca nu se stie.

Da, nu se stie, pentru ca, in afara  de obstescul sfarsit, totul sta sub semnul incertitudinii.

Ce ati zice insa de asigurari pe…emotii?

De ce nu?! Platim o prima sau mai multe pentru a avea bani in caz de…Si, nu stiu care e probabilitatea sa imi fie sparta casa, sa imi ia furtuna pomul din curte, sa bag masina intr-un sant…

Stiu insa sigur ca ZILNIC, ma intalnesc si ma voi intalni cu mesaje toxice, ca astfel de “accidente” vin si vor veni peste mine. CU CERTITUDINE.

Daca nu va convine, nu mai cumparati de la noi!

Nu inteleg de ce esti nervos!

Maria-ta nu binevoieste sa ne zambeasca azi!

Uita-te cum conduci!

De nimic nu esti in stare!

Iar nu ai facut mancare!

Ti-am spus sa duci gunoiul!

Mmmm, va suna cunoscut? Se intampla zilnic. Zi si noapte ( mai ales noaptea, cand parca toate ies la suprafata). Am zice ca avem competenta de a le rezolva si nu apelam la “brokeri de asigurari” sau alti specialisti, “indreptaci” de stari de nebine. Acestea nu sunt accidente. Credem noi. Nu realizam insa intotdeauna, pe moment, ce daune  ne provoaca,  de ce somatizam ( si nici macar nu stim ca e somatizare) , de ce ajungem,

 in nevoia  de odihna, sa ne rupem piciorul,

  in dorinta de a spune, sa facem o laringita,

  in frustrarea de-a nu fi intelesi, sa nu mai auzim.

 Corpul ( pe el il asiguram) are multe sa ne spuna. Pana la a-si spune insa povestea, in limbajul cunoscut medicinii, pe vreo fisa de observatie sau reteta, se intalneste si trebuie sa faca fata acestor mesaje, ele insele accidente sau premergatoare unor accidente.

Cum ar fi insa sa ne asiguram  impotriva acestor mesaje toxice, sa platim polite anticipat pentru a rezolva rapid, eficient, cu costuri minime, situatii turbulente, conflicte cu mai marii sefi, cu sotul, sotia sau cu soferul necioplit de la semafor?!

Antrenamente pentru…accidente

Hai sa fiu si mai specifica si ma voi referi chiar la clientii mei, pentru ca, daca nu v-ati dat seama pana acum, incercam sa prezint, prin analogie, una dintre menirile coach-ului: acela de a-si “antrena” clientul pentru situatii in care se poate “accidenta”. La propriu si la figurat.

Sa incep insa chiar cu mine:

Self coaching la fata accidentului

Asta vara, intr-un moment de neatentie si in marea graba, am intrat cu masina intr-o alta masina. Clar, caz de…asigurare. Pana insa sa ajungem cu masinile impricinate la asigurator si service, am trecut pe la “brokerul” personal, cu o lista intreaga de solutii de aplicat la fata locului.

1.gestionarea emotiilor ( in ambele masini erau copii, era primul meu accident, socul accidentului s.a.m.d.)

2. autoresponsabilitate ( ma angajez sa imi dau toata silinta sa fac tot ce pot pentru a remedia situatia)

3. asumarea greselii ( a cui a fost vina? A mea! Punct…fara ca “d-voastra nu ati vazut ca vin, era nisip pe strada” etc, etc.)

4. managementul timpului ( da telefoane, du copiii acasa, fugi la broker, anuleaza intalniri, rezolva cu actele, service-ul)

5.managementul conflictului  (din fericire, am dat peste un sofer extrem de intelegator si cooperant)

A, daca nu s-a inteles, asiguratorul de accidente emotionale putem fi chiar noi. De fapt, aceasta ar fi finalitatea coaching-ului: sa nu mai ai nevoie de un altul sa te ajute decat in situatii speciale. Da, noi insine am fi si cei care platim, cei care primim, dar si cei care trebuie sa invatam sa lucram cu aceste “unelte de interventie”. E un pic de treaba :), stiu.

Cam asa as vedea eu rostul coaching-ului. Unul dintre ele.

Bun, sa revin si la client.

In mare, sunt doua categorii: clientii care au o viziune asupra viitorului si doresc sa si-o implineasca, constienti ca au nevoie de un “asigurator” pe drum si, a doua categorie, clientii care vin la coaching in faza acuta, cand s-a intamplat accidentul si vor o rezolvare cu cat mai putine daune…emotionale.

Sa le luam pe rand:

In prima situatie, cei mai multi clienti de la Atelierele de Life Coaching pe care le tin, se antreneaza periodic: au preocuparea de a se dezvolta personal, fie prin coaching, fie prin alte tehnici, cursuri, carti samd. Ideea e ca aici se lucreaza mult pe descoperirea potentialului personal, gestionarea emotiilor in situatii potentiale sau reale de conflict, sau de reusita; pentru ca, si atunci cand avem succes, sau mai ales atunci, sustinerea si cresterea lui apeleaza tot la intelepciunea cu care ne gestionam emotiile, adica la inteligenta emotionala.

Acesti clienti, in cazuri de “accident” sunt asigurati, sunt cu centura pusa, au anumite tehnici de protectie, stiu CUM sa faca, nu le e teama de ce simt, empatizeaza, si, foarte important, recunosc cand au o problema. Ei sau altii.

Cealalta categorie este mai vulnerabila. Dupa un “accident fara centura”, vin la coach pentru a vedea ce au de facut in continuare. Pentru unii inseamna doar reparatie, altii sesizeaza nevoia de antrenament si intra si ei pe pista propriei cresteri.

Asadar, metaforic vorbind, ce ar face un coach:

in primul rand ti-ar sta alaturi, fie in momentele  de criza, fie in momentele de antrenament. Se asigura si te asigura ca esti pe drumul potrivit tie. Mai apoi, prin feedback-ul pe care ti-l da, poate sa iti spuna ce “daune” ai suferit si ce poti face sa te “repari”. ( atentie insa, coach-ul nu intra in zona psihoterapeutilor). Si, cel mai important, discutati despre viitor. Puneti viitorul la cale, pe deplin constienti, de accidentele INEVITABILE oricarei calatorii, dar si de POTENTIALUL care e in tine. Coaching-ul se raporteaza la castig, la ceea ce aduce plus valoare si mai putin la pierdere. Asta nu inseamna insa ca nu o are in vedere (dar aceasta e o alta discutie).

A, si sa nu uit! Cate “prime de asigurare” ( a se citi: sedinte individuale sau ateliere de grup) ar trebui platite? E decizia fiecaruia, cum spuneam si la inceput: dupa dorinte, nevoi si buget. Ce e sigur e ca trebuie doar de cateva ori. Pe o perioada determinata. Iar mai apoi se cheama si se intampla self coaching-ul. It’s magic! 

In concluzie, tineti-va “asiguratorii” aproape. Prietenii stiu de ce si presupun ca si zambesc deja.

E mesajul cadou pe care l-am primit deja de la voi.

Cu drag,  un alt fel de broker de asigurari, Laura