Scris de Laura Dumbrava

As fi putut sa formulez un titlu de genul …Beneficiile coaching-ului. Ar fi insa ca si cum i-as spune sotului meu: Am beneficii de pe urma iubirii ce ti-o port…asa ca, ma voi folosi in continuare de cuvintul magic…”iubesc”.

In primul rand, sunt adesea intrebata ce este acest obiect al iubirii mele. Raspunsul, cel putin definit prin prisma formarii mele, este urmatorul: e o tehnica. Pur si simplu.
La fel cum invatam o anumita metoda de imbunatatire a calitatii vietii- a se citi dezvoltare personala, ameliorarea starii de sanatate fizica sau emotionala sau, pur si simplu, dobandirea/ achizitionarea unor “skills-uri” de genul, curs de engleza, croitorie, P.C. – asa e si cu coaching-ul. Poti sa inveti sa fii coach, pentru tine sau pentru altii.
Si, referindu-ma acum la mine, e o tehnica pe care am invatat-o, o imbunatatesc prin noi si noi experiente- cursuri, intalniri cu clientii, carti, articole, training-uri, experienta de viata.
De aceea, Atelierele de Life Coaching pe care le sustin nu sunt despre CEVA anume impus din start de mine. Clientul vine intotdeauna cu o problema specifica lui. Ce fac eu (si il invat si pe el sa faca ) este sa ii ofer “rama”, tehnica prin care sa ajunga la solutiile potrivite lui, in functie de contextul personal.  Il “insotesc”, hai sa ii spunem, “ajut”. Ma feresc insa de acest cuvant “a ajuta”, pentru ca, adesea, are conotatia de “ a face eu in locul tau”, iar un coach nu face asta, cum un antrenor nu va juca niciodata in locul elevului sau, ci il va insoti sa isi dezvolte anumite abilitati de a performa, de a da ce e mai bun din el.

Hai sa revin la de ce iubesc coaching-ul.
Din punctul meu de vedere sunt cativa “piloni” importanti pe care se sprijina aceasta tehnica si i-as enumera aleatoriu, fiecare fiind important in felul lui: responsabilitate si autoresponsabilitate, incredere, non-judecarea celuilalt, creativitate, motivatie.

Sa le iau acum pe rand, foarte pe scurt, revenind in alte articole la ele, mai in detaliu.

Responsabilitate si autoresponsabilitate
Sunt responsabil de partea mea de relatie, de cum pleaca dinspre mine un mesaj si de cum primesc sau “restitui” la randul meu ceva. De exemplu, sotul poate sa imi spuna: Hai la film! Sunt insa rupta de oboseala, dar ca sa nu il supar- cred eu- ma duc la film. Si uite asa, o experienta care ar fi trebuit sa fie placuta, se transforma intr-una frustranta- filmul nu e bun, sonorul prea tare, pop-cornul prea sarat…cand as fi putut sa ii spun: Sunt obosita, tare bine mi-ar fi sa ma intind acasa la televizor. Acesta ar fi un exemplu de autoresponsabilitate.
In relatia cu clientii s-ar traduce insa prin responsabilitatea proprie de a-mi da toata silinta sa ii “insotesc”/ ajut, precum si responsabilitatea lor de a-si asuma problema si implicit, gasirea si implementarea unei solutii.

Non judecarea celuilalt
E un “pilon” extraordinar. In momentul in care eu vin spre tine fara a-ti judeca povestea de viata si te iau asa cum esti, lucrurile se dezvaluie altcumva. Celalalt are incredere sa vina inspre tine si totodata sa isi “expuna” punctele mai vulnerabile, problemele, nevoile, dorintele. Exersez si imi place atat de mult aceasta parte, incat am ajuns ca in viata de zi cu zi, sa realizez cu mare usurinta cand judec, cand fac o judecata. Si, da, mi se intampla sa o si comunic, dar o fac anuntandu-l pe celalalt si implicit, asumandu-mi faptul ca s-ar putea sa gresesc. “Acum voi face o judecata si s-ar putea sa speculez…, adica sa gresesc…”. Ii dau din start de inteles celuilalt ca judec ceva anume si nu pe el ca intreg…plus, astept sa nu am dreptate…Si nici nu trebuie sa o am. Eu nu am valoare prin Da-ul dat de client solutiei mele, ci prin Da-ul dat solutiei gasite impreuna si pe care el poata sa o puna in practica. Atata ca da, de pe margine, din afara problemei, a pozitiei de “martor”, pot sa vad lucrurile dintr-un unghi diferit. Si asta poate sa il ajute sau nu. Aici, el decide.

Incredere
Da, as putea vorbi de increderea in mine, mai exact in competenta mea ca pot sa il ajut pe celalalt. Aici insa voi privi lucrurile din alta perspectiva. Ma duc inpre Celalalt cu toata increderea ca poate sa isi rezolve problemele. In coaching se  si spune: Clientul e expert in problema sa. Da, stiu, s-ar putea pune intrebarea: Ok, atunci de ce nu o rezolva?!…Pentru ca are nevoie poate, de un “flash de lumina” care sa il ajute sa se focalizeze pe ce are nevoie si mai ales, pe adevarata problema. Iar mai apoi, si pe rezolvare.

Motivatie
Parafrazand, as putea spune Daca motivatie nu e, nimic nu e… Iar motivatia ii apartine clientului. Ca si coach pot si trebuie sa verific in ce stadiu al schimbarii este, cata motivatie are de a gasi si de a implementa o solutie, care sunt “sabotorii” personali. Trebuie sa verific toate acestea pentru ca, adesea, se poate intampla ca un client sa isi ia un angajament si nu il poate duce pana la capat, lasandu-se cu frustrari de tot felul. De aceea este foarte important acest dialog “pe fata”, ce pot, ce nu pot, ce sunt dispus acum sa fac…ce ma ajuta sa trec de auto-sabotare ( daca e cazul).

Creativitate
Spuneam intr-un alt context ca prin creativitate inteleg mult mai mult decat arts and crafts. Care ar fi legatura cu coaching-ul? Intr-o sedinta individuala sau la Ateliere, incurajez clientul sa isi dea cele mai “traznite”, neasteptate, solutii. Sa se priveasca si sa isi priveasca problema din cele mai inedite perspective, sa vada cu “alti ochi” si, daca se poate, cu cat mai multi ochi, noi si noi solutii, pentru ca, in final, sa o aleaga pe cea care i se potriveste, este realizabila in contextul lui, in povestea lui de viata. E un fel de brainstorming cu el insusi, ajutat de coach printr-o serie de intrebari specifice acestei metode.

Cam acestea ar fi, in linii mari, elementele de baza in aceasta tehnica…Nu e nimic abstract, totul se “traduce” pana la urma printr-o calitate mai buna a relatiilor interpersonale sau cu sine insusi.
Tu ce crezi?